Imi pregateam ceva de ale gurii, tragand din cand in cand cu urechiusele la alde nea Moise Guran: Petrom, accize, Bechtel etc etc. Finalul “Bizbazarului” este insa unul apoteotic: ne impartaseste impresiile sale de acum 15 ani la venirea in Bucuresti dintr-un orasel de provincie si la vederea primilor cersetori pe strada…
Cu dumicatul in gat, nu am putut decat sa ii dau dreptate, pentru ca si in Ploiesti vezi rar unul doi cersetori in centru, pe cand aurolaci nu ai sa-i vezi aciuindu-se nici macar pe la gara… Eu am fost mai degrabata socata si, implicit, oripilata de indiferenta bucurestenilor (a se citi si postari mai vechi), de graba cu care se bulucesc, imping, bruscheaza, de violenta mocnita din priviri, de lipsa de respect fata de cei neajutorati sau fata de varstnici…
Cu ce insa m-a cucerit aceasta simpla destainuire a lui nea Guran este faptul ca ne-am obisnuit sa cerem (il citez relativ: un om care cerseste si se obisnuieste, va face asta toata viata, pentru ca de altceva nu este in stare), sa intindem cu nonsalanta mana, sa ne ploconim in fata Europei, FMI-ului, lui Clinton, Bush si probabil Obama, sa ne guduram razand tamp in asteptarea lotului celui mare, catapultat din inaltimile ceresti… Am incurajat tacit acest sistem de cersetorie, prefecatorie, dezumanizare, viclenie (nu pot si eu la randu-mi decat sa recomand “Filantropica”!)… Am preferat sa ii dam aurolacului de la colt in scarba 5000 mii de lei (vechi), decat sa ne punem capul la contributiune: “pai stai asa, nenica! are doua maini, doua picioare (fiindca majoritatea prea le au), e sanatos tun; de ce sa ii mai dau io bani de palinca cand pot sa il determin sa se duca la Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca?”
Iar faptul ca atatia romani au fugit prin alte zari mai calde la cersit/ talharit/ violat/ omorat este impardonabil… Nu as dori insa sa abordez si aceasta tema, pentru ca prea s-a discutat in ultima vreme, pana la intoxicare, de romanii care fac si dreg prin alde “Cara Italia”, asa ca nu as fi decat superflua…
Revenind la cersetorii nostri cei de toate zilele, un lucru e limpido: intretinem acest sistem abject, mai degraba dintr-o pornire ce se vrea a fi crestineasca (dam de pomana deoarece asa ni s-a inoculat prin traditie, in amintirea celor dragi, disparuti), decat din empatie sau mila pur omeneaca… Si atunci sa nu ne mire cand presa ne tot indeasa cu stiri care de care mai repugnante in care conationali ai nostri tin cap de afis, incepand cu “vanarea” celebrelor lebede vieneze de acum ceva anisori si terminand cu omorul comis de doi soti romani, doar pentru a scapa de plata unei nenorocite de chirii… E drept ca de de multe ori m-am gandit si eu la nervi sa ii strang de gat pe toti proprietarii cu care am avut de-a face in ultima vreme, insa pana sa inhat un ciocan si sa curm viata unui batran ramolit prin aplicari repetate in scarfalie e ha hat! cale lunga!!! Doamne pazeste!
Asa ca, dragii mei, nu avem in continuare decat sa acceptam crestineste mana care ni se intinde, sa ridicam evlavios ochii spre cer cu gandul ca Doamne Doamne o sa ne ierte de pacate daca scoatem 1 leu din buzunar azi, 1 leu maine, si sa ne indepartam bodoganind si cu o usoara retinere de corazon: “ete ai dracu’ ce s-au mai inmultit! las’ ca bine va fac macaronarii! la munca cu voi!”, uitand completamente ca leul ala prapadit daruit initial cu atata smerenie nu este decat o faramita de motivatie in alegerea nemuncii si a statului cu aurolacul la soare pe mai departe din partea lor, a alora multi si slinosi…
Nu pot sa inchei decat cu celebra maxima à la Badea: “traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!” Inclusiv asa-zisa educare a propriilor nostri cersetori…