Cine se lupta cu monstrii trebuie sa aiba grija ca intre timp sa nu devina si el monstru. Si-atunci cand privesti adanc intr-un abis, abisul priveste si el in tine. Nietzsche
Un val care desparte suflete frumoase de o realitate inspaimantator de intolerabila… culori fade, menite sa mascheze adevarata feminitate… parte de istorie absurda… alungarea sahului si, implicit, a iluminismului arab… indoctrinare… religie impinsa la extrem… cazuri tragice… revolte surde, neinsemnate… instaurarea terorii… fundamentalism… inabusirea exprimarii artistice de catre un cenzor orb… mult prea asprul Khomeini… interzicerea vechilor placeri… militienii Garzii Revolutionare… blamarea Americii si a imperialismului european… factiuni studentesti ultrareligioase… abolirea libertatilor pentru femei: nu unghii lacuite, nu farduri, nu haine mulate si colorate! o simpla suvita, scapata de sub val, poate trece cu usurinta drept instigare sexuala! nu rasete, nu plimbari neinsotite, nu priviri piezise, nu nu nu! inutilul razboi cu Irakul… propaganda misela… condamnari inscenate… executii… razii… bombardamente… cer plumburiu… lume valurita!
Inconjurata de toate acestea, tematoare insa bravand la ideea de a evidentia adevaratele valori literare si nu numai, Azar Nafisi infiinteaza un club literar, unde studentelor sale li se va permite debarasarea nu numai de valurile infame, ci si de prejudecatile de pana atunci. Vietile celor sapte fete, una mai traznita decat cealalta, se vor impleti de minune cu vietile personajelor create de Fitzgerald, Henry James, Nabokov, Jane Austen. Unele vor prelua exemplul lui A.N., ajungand sa profeseze si sa le insereze si altora din dorinta de frumos si de veritabil, deprinsa in urma atator cursuri in casa acesteia, altele vor parasi tara, altele se vor plafona, devenind casnice, insa tanjind mereu dupa viata boema din tinerete. Fiindca realitatea, asa desarta cum e ea, poate fi intruchipata in culorile viselor celor mai vii! Totul condimentat de o inghetata vanilata sau de o cafea minunata, cu care numai femeile iraniene stiu sa se delecteze!
Viata capatase consistenta unei opere de fictiune scrise de un autor prost, ce nu era in stare sa restabileasca ordinea si logica intre personaje, in vreme ce acestea o luau razna. Trebuia sa fie o perioada de pace, de reconstructie, pentru ca ritmul obisnuit al vietii sa se reinstaureze, cu toate acestea, ne coplesea o cacofonie de voci care ajunsese sa acopere sunetul sumbru al razboiului.
Aflandu-ne sub o supraveghere atat de minutioasa, cum am fi putut separa probleme personale de cele politice? Era un sentiment placut sa ai pe cine da vina -”iar suferinta este un alt prost obicei“, dupa cum spunea Bellow in Herzog.
Imi tot imaginez ca se mai adauga inca un articol la Declaratia Universala a Drepturilor Omului: dreptul de a avea acces liber la imaginatie. Am ajuns sa cred ca o democratie veritabila nu poate exista fara libertatea aceasta si fara dreptul de a folosi fictiunea fara nicio restrictie. Pentru a duce o viata implinita, omul trebuie sa aiba posibilitatea de a crea si a exprima public universuri private, visuri, ganduri si dorinte, si de a avea acces permanent la comunicarea intre spatiul public si cel privat. Cum altfel am putea sti daca existam, simtim, dorim, uram sau ne temem?
Vorbim despre fapte, si totusi faptele exista doar partial pentru noi, daca nu sunt repetate si recreate prin intermediul emotiilor, gandurilor si sentimentelor. Mie mi se pare ca nu existam cu adevarat, sau ca existam numai pe jumatate, pentru ca nu ne puteam intelege pe de-a-ntregul pe noi insine si nu puteam comunica cu lumea la nivel imaginar, din pricina ca inventivitatea noastra servise unui joc politic.
Azar Nafisi- Citind Lolita in Teheran