Lumea de orez

Pășuni de orez

Oare acumularea, înmagazinarea hrăpăreață și fetișizarea unor banale boabe de cereală, adicătelea de orez, poate constitui un mod de viață și singurul ei țel? Se pare că da, de vreme ce lumea lui Cinci-Dragoni este o lume cu precădere orezistă, pe care autorul chinez Su Tong ne-o expune de o manieră impresionantă, cu reale valențe zoliste și balzaciene.

Redarea șocantă a unei realități aspre, limitate la preaslăvirea unui produs cât se poate de obișnuit, însă atât de apreciat în vremuri de restriște, precum și etalarea aspectelor hâde și josnice ale existenței umane, contribuie la creionarea unei povești de viață impresionanate.

Lumea de orez este lumea lui Cinci-Dragoni, un tânăr dintr-un sătuc din sudul Chinei, ale cărui avuturi sunt înghițite de ape pijmașe și care este nevoit să își găsescă refugiu într-un oraș al pierzaniei indiferente și al violenței nejustificate. Foamea îl determină să ceară adăpost jupânului Feng, stăpânul unei binecunoscute și rentabile prăvălii de orez dintr-o mahala a orașului. Acolo își va face un rost, ajungând în scurt timp, printr-o ambiție tenace, prin perfidie, printr-o îndârjire oarbă și prin pizmă avidă de la un neînsemnat și disprețuit cărăuș în prăvălie la cel care nu numai că o va deține, dar va avea un cuvânt greu de spus și în mafia orezului din acea margine de China.

La drept vorbind, nici unul nu mă socotește om adevărat. Și s-a mai gândit că dușmănia tot dușmănie rămâne, e ca o bucată grea de fier- cum o ciocănești și-o șlefuiești, bucata de fier e tot bucată de fier- care-l apasă pe inimă.

Lăcomia lui Cinci-Dragoni nu are limite. Este lăcomia de a deține întinderi parfumate de orez, este lăcomia de a parveni în mod rapid și, cel mai adesea, extrem de violent, este lăcomia de a mânca, visa și spera pe munți de orez.

Strada Cărămidarilor era un loc necistit, unde banii îți luau ochii și pofta de câștig îți întuneca inima, iar oamenii scuipau otravă întocmai ca șerpii veninoși. Nimănui nu-i păsa de viața altuia. Punându-și târna pe umei, Cinci-Dragoni s-a dus spre curtea din spate, gândindu-se: La drept vorbind, nici mie nu-mi pasă, e doar o viață.

Orezul nu este doar modalitatea prin care Cinci-Dragoni se raportează la această lume necinstită. Albeața orezului devine ideal de puritate iar grămezile nesfârșite de orez nu sunt reprezentări fățișe ale unei bogății nemeritate și înșelătoare, cât devin și un mod brutal de raportare la viață: personajul vrea să-i purifice pe ceilalți prin îngemănarea lor sălbatică cu neprihănitele boabe albe.

Mireasma aparte a orezului nou îl făcea să se simtă cu totul pierdut.

Ciudat era că nu voia să plece din magazie, rezemându-se de orez de parcă s-ar fi rezemat de pereții unui leagăn uriaș. I se părea că orezul este cel mai adormitor lucru de pe lumea asta, că te poți sprijini pe el mai bine decât pe un trup de femeie și că e mai apoape de tot ce e adevărat pe lumea asta.
Mai apoi s-a acoperit cu orez de parcă s-ar fi acoperit cu o plapumă de brocart într-un vis și a adormit adânc, în parfum de orez.

De fiecare dată când în jurul corpului de femeie se găsea ticsit orez sau când în jurul orezului se găsea un corp de femeie, îl prindea o poftă incontrolabilă să se împreuneze. (…) La picioarele lui se găsea o movilă de orez care se surpa fâșâind, precum și talia si gâtul unei femei ce se zvârcolea ca un șarpe. Acest tablou bine cunoscut l-a extaziat, iar gura i-a slobozit un șuier stârnit și copilăresc.(…)
A apucat o mână de orez și i-a îndesat-o lui Qiyun în pântece.

Înverșunat de dușmănie, venine catalizator al zdrobirii propriei familii. Contribuie la decăderea celui care i-a întins un bol de orez atunci când se aciuase, răpus de foame, la ușa prăvăliei sale, îi va dezbina cele două fete, și nu va catadicsi, în mod inconștient, prin deciziile impetuoase luate, de a-și îndepărta propriii urmași.

Și pe ce m-am bazat ca să ajung ca acum? Pe dușmănie, pe aia m-am bazat. Aia e cea mai bună avere de-o avem. Poți să uiți de mamă și de tată, dar de dușmănie nu trebuie să uiți.

Ultimul drum nu se poate efectua decât sub egida albeții sempiterne a orezului. Reîntoarcerea lui Cinci-Dragoni în satul înecat de ape al unei copilării de mult uitate este unica cale de a dobândi mult-așteptata eliberare de sub jugul nefast al cruzimii umane.

Vreau un vagon. Vreau să mă întorc cu un vagon de orez din cel mai bun (…). Avea nevoie de un vagon de orez înmiresmat și alb ca zăpada, avea nevoie să și-l țină drept temei adevărat ca să poată țină piept urgiei cerului și nenorocirilor săvârșite de oameni.

Su Tong- Lumea de orez, ed. Humanitas Fiction, 2015

sursa foto