Fiecare sufera la gandul ca dispare, neauzit si nebagat in seama, intr-un univers indiferent, si de aceea tine, cat mai e timp, sa se transforme in universul propriilor sale cuvinte. Cand, intr-o zi, fiecare se va trezi scriitor, va fi timpul hipoacuziei si al neintelegerii universale.

Cand era foarte tanara, moartea ii aparea Taminei doar in prima forma, sub infatisarea neantului, iar frica de moarte (de altfel indeajuns de vaga) era frica de a nu mai fi. Cu trecerea anilor, frica aceasta scazuse, disparand aproape cu desavarsire (ideea ca intr-o zi n-o sa mai vada cerul sau arborii nu mai avea darul s-o inspaimante), in schimb, reflecta tot mai mult la cealalta infatisare a mortii- infatisarea materiala: se cutremura de groaza la gandul ca va deveni un cadavru.

Starea de cadavru i se parea o ofensa insuportabila. Cu o clipa in urma mai erai o fiinta umana ocrotita de pudoare, de sfintenia nuditiatii si a intimitatii, si-i de ajuns sa vina clipa mortii, ca trupul tau sa devina dintr-o data un obiect la dispozitia oricui, care poate sa-l despoaie, sa-l spintece, sa-i cerceteze maruntaiele, sa-si astupe nasul spre a se feri de mirosul dezgustator, sa-l azvarle in congelator sau in focul crematoriului.

Moartea e o truda ingrozitoare. Agonia tatalui meu a durat zile in sir, si eu aveam impresia ca in toiul febrei muncea. Era lac de transpiratie si concentrat in intregime asupra agoniei sale, de parca moartea ar fi fost ceva peste puterile sale. Habar n-avea ca stateam de veghe la capataiul lui, nu era in stare sa-mi simta macar prezenta- truda mortii il consuma pana la epuizare: caci tata era concentrat pe calul sau ca un calaret ce vrea sa atinga o tinta indepartata si nu mai are in el decat o ultima farama de vlaga.

Da, era calare pe un cal in galop. Si incontro gonea? Spre departari nestiute, ca sa-si ascunda trupul.

I se parea cumplit ca acest om, care stia sa bata magistral cu pumnul in masa, sa piara inaintea unui lumi ce nu merita nicio iubire. Se straduia din rasputeri sa evoce sfarsitul iminent al lumii, pentru ca moartea lui Passer sa devina mai suportabila.

Milan Kundera- Cartea rasului si a uitarii

“roman despre ras si despre uitare, despre uitare si despre Praga,

despre Praga si despre ingeri’”

De ce sa iti pese? Da’ chiar asa! Spicuiesc din reactiile cunoscutilor de acum cateva zile…

Inca unul s-a mai sinucis, inca unul s-a mai aruncat in fata metroului… Mare branza! Ce-l cunoastem? Cine stie ce probleme avea acasa; cine stie ce drogat era; cine stie cat de mult furase sau cat de dator era! Da-l dracului! inca un prost in minus! Dar stai oleaca! s-a oprit circulatia la metrou din cauza lui? Al dracului sa fie el! in loc sa ajungem mai repede acasa dupa o zi de cacat la birou, tre’ sa stam ca prostii prin statii, sa asteptam, ca doar, deh!, pulica asta nu si-a gasit o alta metoda mai buna de a-si pune capat zilelor! lasa, ca nu o sa planga nimeni dupa el, mai mult ca sigur…

De ce sa dam aia 2% unor ONG? Pai cum sa ia statul procentul daca nu ma hotarasc mai repede? E inadmisibil! poate cu banii aia as face altceva! nu am muncit tot io pentru ei? prea s-au infiintat ONG-urile astea ca ciupercile dupa ploaie: una, doua, sa ii ajutam pe batrani sau pe handicapati! dar pe mine cine ma ajuta? ei dracie!

Inca unul care moare pe marginea soselei? Ete scart! era beat, mai mult ca sigur… o fi dat unul cu masina peste el! bine i-a mai facut! betivul naibii! zici ca nimeni nu a oprit? poate nu era luminata zona aia, poate nimeni nu l-a vazut! nici soferul ala de microbuz nu a oprit? avea calatori? tot vina betivanului consider ca era!

Ca si a noastra, a tuturor, ca ne-am nascut si vietuim intr-o tara asa de minunataaa!!!