Tu agreezi. El/ea agreează. Noi agreăm. Voi agreați. Ei/ele agreează. Insă eu nu agreez că iarna trebuie să își reintre în drepturi. E chiar nesimțită! Să plece dracului mai repede, cu tot cu viscolul, nămeții și ghețușul ei!
Troienele si ghetusul sa ne ocoleasca. Craciunul sa fie precum a fost odata. Fara tampenii consumeriste. Fara exagerari. Si fara colindele lui Hrusca. Si mai ales fara Fuego sau Stefan Banica. Fara mancarea traditionala de Craciun, plina de grasimi. De rahat oricum. Sarmalele- cah!, piftia- doamne fereste!, salata de boeuf- fugi dracului de aici, voma curata! Fara petarde de Anul Nou. Fara fierea care a inceput sa ma deranjeze. Doar o iarna blanda, inofensiva. Ceai cu scortisoara, cateva portocale, o felie de cozonac aburind. Si, bineinteles, un pahar de Martini. Adica Martienii lui Bukowski.
Sa zbor in Malta sau pe la tropice. Sau sa fiu un crab durduliu pe o plaja exotica. Sa stau sub palmieri, sa imi pice nuci de cocos in cap de la atata lehamite. Sa fiu de culoarea ciocolatei mereu. Sa beau Pina Colada de mai sa imi vina rau.
Adica sa fac ceva pe ea de toamna, pe alaiul ei de frig si burnita. Si sa fac ceva si pe nenorocita de sor-sa care isi va face simtita prezenta dupa ea. Si sa fac ceva pe zapada ei care se va transforma inevitabil intr-o mocirla scarboasa, pe gheata cea vrajmasa si pe descreieratii care se extaziaza la ideea de anotimp rece (gripa cat cuprinde), de sarbatori (abuz de mancare si alcool, automat spitalizare), de schiat (picioare fracturate) etc.
Si sa mai fac ceva si pe creatorii de moda care si-au prezentat deja toalele primavaratice! Aloo, nici Craciunul nu a venit, voi deja visati floricele si fluturasi? Nehalitii naibii!
Eram sigura ca o sa parcurg distanta pana la Ploiesti in nu stiu cate ore, ca o sa ramana trenul inzapezit pe nu stiu ce camp, ca o sa fie atacat de gremlini iernatici, ca o sa deraieze… Ei bine, de deraiat nu a deraiat, atacat de monstrii dezlantuiti ai iernii, nici atat, in schimb a ramas blocat taman in Gara de Nord… cum mi-am petrecut o ora intr-un compartiment fara lumina si caldura? a fost misto rau de tot! Recomand celor tari de inima si strainilor care se mai avanta in aceasta minunata Lend of chois…
De ce japonezii sunt in stare sa parcurga distante scurte cu 500 km la ora si de ce nu raman inzapeziti de la nush ce naibii probleme tehnice? De ce numai la noi se intampla? Vara e restrictie ca se dilata sinele de la atata caldura, iarna, ingheata, toamna se uda, primavara se gaineteaza pe sine probabil pasarile ce se intorc in tara… Mai mira pe cineva? Fereasca Sfantul! Mai enerveaza pe cineva? Desigur! Pe amaratii de calatori care asteapta, alungindu-si gaturile in zare dupa mama ma-sii de tren intarziat la nesimtire… aia care mor de frig, de caldura, de prea multi nervi, de prea multa nerabdare… Fraieri ca mine si ca tine! Sau ca nenea asta, suparat si el de calitatea infrastructurii de la noi!
sursa: ghimpele.ro
Domne, de cand ministresa Udrea a venit cu ideea aia de turism supraponderal, nu am mai vazut in viata mea de pana acum asa un aflux de strainezi ce vin in tara… de sarbatori… mai ales…
Tin sa spun ca am evitat expre sa imi fac Revelionul la munte… ma gandeam ca nu am unde sa ma cazez, ca toate pensiunile mari, mijlocii, mici, ca toate casele oamenilor de la munte or sa fie ocupate… ca vin astia sa schieze, sa patineze, sa faca oameni de zapada cu mic, cu mare… sa bea vin fiert si sa manance la sarmale cu mamaliga cat sa dea dizenteria peste ei…
Am evitat, de asemenea, si marea… mi-am zis ca vor sa faca sedinte balneo, namaloase, spatice… ca vor sa simta briza marii iarna, sa arunce cu artificii pe plaja, sa se bronzeze la lumina becului… ca poate mai sunt si din astia mai intregi la minte care vor sa faca surfing, scufundari, plonjari sau sa priveasca chestii misto, gen acoperisuri de hotel, pet-uri de pe plaja, cacareze din apa etc, din telegondola lui Mazare… ca tot turistul respectabil!
Mi-am zis, de asemenea, ca nu am nicio sansa nici daca as merge la ses, deal, colina, luminis, codru maiestru… nici in vreun satuc, nici intr-un orasel de provincie… mai mult ca sigur, Moldova, Maramures, Bucovina, Ardealul sunt subjugate de un val nemilos de turisti… sa nu mai vorbim de Delta… acolo pelicanii si nagatii s-au saturat de stat nemiscati in mii de poze si s-au hotarat sa emigreze… la fel, capra neagra, ursul carpatin, iepurele de camp, sobolanii din marile orase s-au alaturat valului de emigranti…
Oriunde m-as fi dus, nu as fi gasit casa, masa… as fi stat la coada pana si la cel mai obscur butic, din satucul cel mai uitat de lume… Fiindca nu am fi fost in stare sa facem fata asaltului de turisti… aeroporturile, garile, vamile ar fi cedat afluxului… avioanele s-ar fi prabusit de la greutatea atatilor calatori dornici sa ajunga aici cat mai repede posibil… trenurile ar fi deraiat… s-ar fi format cozi interminabile in vami… hotelurile, pensiunile, vilele si vilutele ar fi fost suprapopulate… unii, cu siguranta, au dormit si cate 4-5 in camera… chiar si pe holuri… pe scari… sau in lifturi…
Prin urmare, imi mai ramanea varianta sa plec in alta tara de sarbatori… o tara linistita, ieftina, despopulata… in care putinii ramasi ar fi oftat amarnic: “Lucky bastards! They all went to Romania!”… iar la intoarcere as fi gasit nenumarate urme ale trecerii turistilor pe aici… tara ar fi trebuit sa se refaca rapid, cam in 3-4 luni, asta pana in vacanta de Paste, ca sa nu mai vorbim de aia estivala… adevarata calamitate!
Pana la urma, am petrecut in casa… atat de bine, ca la 1 noaptea dormeam dusa… ma gandisem sa imi procur din vreme si dopuri de urechi, ca sa nu mai aud harmalaia de afara, intetita de cea facuta de mii si mii, chiar sute de mii de turisti care s-au luat dupa indemnul lui Udrea, venind in aceasta “lend of chois”… n-a fost sa fie! turistii au facut cale intoarsa cand au aflat ca la munte ploua, la mare e furtuna, capra neagra e pe cale de disparitie, temutul urs carpatin cauta in tomberoane prin statiuni, mamaliga e de post, e penurie de sarmale si de carnati etc etc…
N-a fost sa fie! Maybe next year!
Sunt bolnav. Ma doare o rana calcata-n copite de cai fugind. Sunt bolnav de ceva intre auz si vedere, de un fel de ochi, de un fel de ureche neinventata de ere.
Mor de-o rana ca n-a incaput in trupul meu apt de rani cheltuite-n cuvinte, dand vama de fraze la vami.
Ma doare ca marul e mar, sunt bolnav de samburi si de pietre, de patru roti, de ploaia marunta de meteoriti, de corturi, de pete.
Sunt bolnav nu de cantece, ci de ferestre sparte, de numarul unu sunt bolnav, ca nu se mai poate imparte la doi ochi, la doi ratacitori, la doi struguri, la doi lei ragind, si la doi martiri odihnindu-se pe ruguri.
A zecea elegie
Moare numai cel care se stie pe sine, se naste numai cel care isi este siesi martor. Totul e simplu, atat de simplu, incat devine de neinteles. Totul e atat de aproape, atat de aproape, incat se trage-napoia ochilor si nu se mai vede.
Voi alerga deci in toate partile deodata, dupa propria mea inima voi alerga, asemeni unui car de lupta tras din toate partile simultan de o herghelie de cai biciuiti. Voi alerga pana cand inaintarea, goana, ea insasi ma va intrece si se va indeparta de mine aidoma cojii fructului de samanta, pana cand alergarea chiar in ea insasi va alerga, si va sta. Iar eu ma voi prabusi asupra ei, asemenea barbatului tanar intampinandu-si iubita.
inapoi, spre mine insumi alerg, smulgandu-ma de pretutindeni, smulgandu-ma de dinaintea mea, dinapoia mea, din dreapta, si din stanga mea, de deasupra, si de dedesubtul meu, plecand de pretutindeni si daruind pretutindeni semne-ale aducerii-aminte.
A fi inlantrul fenomenelor, mereu inlauntrul fenomenelor. A fi samanta si a te sprijini de propriul tau pamant.
A unsprezecea elegie
Nichita Stanescu
Maiculita, ce e afara! Prapad, nu alta! Troiene, crivat, alunecus, ger de iti ingheata si rimelul de pe gene… Cum scoti un pic capul pe geam, pac!, te si loveste stihia… Totu-i alb si pufos… mirific! ca in basme… pe dracu’…
Te infofoleiesti bine, iti pui niste cizme oribile, cu care oricum ai aluneca, dai jos ochelarii ca e Police de Police, nu alta! si nu ai chef sa ii spargi… Iti dai totusi si cu fond de ten inainte; nu de alta, dar sa nu se criogenizeze obrajorii (de parca zici ca stratul ala de spoiala ti-e adevarat paravan; hmm, cica protejeaza de razele UV; hai ca merge si cand e vifornita afara); parca ar merge si un strat de rimel (tii! nu te poti abtine, nu? sa vezi cum o sa fie cand o sa cazi in cur cu tot cu genele alea de Bambi nevinovat! ei as! tu tot iti dai!), ce ai zice si de un botic glosat? sau mai bine unul balsamat?
Si iesi din bloc… Hopa! primul obstacol… alunecus pe trepte… cum procedam? din disperare de cauza, te tii de niste craci de pomisori epilati… rasufli usurata… te indrepti de sale si pui primul pas pe chestia aia suspect de sticloasa… nu e bine! se estimeaza o cadere in cur… dureros de-a dreptul! si nu iti permiti asa ceva… nu, nu! s-ar duce dracului make-up-ul… plus ca ti-ar intra si zapada in pantaloni, chiloti, cizme etc… esti sigura ca ai mai avut un astfel de scenariu cosmaresc acum cativa ani… ai cazut ca o baliga in mijlocul drumului, nu era nimeni prin preajma sa te ajute, ai inceput sa break dansezi pe jos, ai mers de-a busilea pana la un zid si te-ai ridicat sifonata rau de tot! penibil, nu alta!
Watch out! Evita cazutul in cur si durerea de dupa! Asa ca incepi sa tarsai picioarele… Hat! mai aluneci usor… te echilibrezi repejor… hat! alunci si cu celalalt picior! ale dracului cizme, dupa ce ca sunt monstruoase, nu-s bune de nimic! te incearca o usoara nervozare… mergi si mai incet… mac! mac! rata nu-i pe lac… macar daca ai cadea de data asta mai cu gratie!
Ajungi cu chiu cu vai pe trotuar… Continui dansul lebadoiului balonat… cat dracu’ mai e pana la metrou? nu esti nici la jumatea distantei… cand, deodata… apare ea… iti ridici cu o mana gluga ce-ti cazuse zdravan pe ochi… si-i casti bine… atat de bine incat si uiti ca tre’ sa te focusezi pe mersul tau si pe evitarea portiunilor dusmanos de inghetate… e ea! pitzi blanoasa… pitzi cu toace… pitzi cu posetuta pe brat… pitzi cu buci ce tipa in niste blugi mulati… pitzi cu parul facut cu placa… a naibii! e pitzi care te mascheaza de la capu’ locului! e pitzi balerina, pitzi care paseste cu gratie, atenta nu la caderi, ci la mentinerea echilibrului gentutei pe mana, e pitzi care infrunta toate stihiile din lume! Bravo, fata! Te admir sincer!
Pai pe cand o stearsa ca mine nu stie cum sa isi mai mentina pozitia bipeda cat mai erecta, cand apeleaza la proptele penibile gen ziduri, pomi, pomuleti, stalpi, sacose de babe, ghiozdane de copii, cozi de caini etc etc, cand o trec toate transpiratiile numai la gandul ca un pas gresit o poate determina sa faca un spagat nedorit (nu ca as putea sa fac vreunul), cand ajunge terminata, cu ditamai febra musculara, la metrou dupa o lupta crancena cu toti trolii, elfii si gnomii mamei ei de iarna, atunci cum sa nu te admir, fata?
Bravo, fata! Esti intruchiparea feminitatii iernatice, zau asa! Si cum eram sigura ca si din fata esti la fel de incredibila ca si din spate, adicatelea cu ce m-am spoit eu, insa la extrem: juma de tub de fond de ten, gene date de o mie de ori, botic rozaliu, cercei cat roata carului si un piercing pe nasuc, primeste, te rog, sincerele mele laude! Si multumiri… ca le-ai distras pietonilor si alora prinsi in trafic atentia de la lebadoaia de mine, de la mersul meu de mai mare rasu’ plansu’, de la posibilele caderi in cur, de la penibil…
Mersi, fata! Te tzuc acum si ma pregatesc sa imi iau si eu acum, cand o sa ies, blana de la naftalina… si sa o asortez cu niste cizme de cauciuc, de data asta… Long live the Pitzi spirit!