13,99 lei

Oriunde v-ati arunca ochii, troneaza publicitatea mea. Va interzic sa va plictisiti. Va impiedic sa ganditi. Terorismul noutatii imi foloseste ca sa vand vidul. (…) Eu decretez ce este Adevarat, ce este Frumos, ce este Bun. (…) Imi veti idolatriza optiunile. Iarna asta, sanii vor trebui sa fie mai sus de umeri si fofoloanca despadurita. Cu cat ma joc cu subconstientul vostru, cu atat veti fi mai supusi.

Iisus Hristos, excelent copywriter, autor a numeroase titluri ramase celebre: „IUBESTE-TI APROAPELE:, „LUATI, MANCATI, ACESTA ESTE TRUPUL MEU”, „IARTA-I, CA NU STIU CE FAC”, „CEI DIN URMA VOR FI CEI DINTAI”, „LA INCEPUT A FOST CUVANTUL” – ah, nu, asta a fost a lui taica-su.

La un moment dat, cand le spui oamenilor ca viata lor n-are niciun sens, devin complet nebuni, alearga in toate partile urland, nu reusesc sa accepte ca existenta lor nu are scop; cand se gandesc la asta, li se pare destul de inadmisibil sa-si spuna ca nu sunt aici pentru ceva anume, ci doar pentru a muri si gata, nu-i de mirare ca toata lumea de pe fata pamantului o ia razna.

Frédéric Beigbeder- 13,99 lei, ed. Trei, 2011

Distrugerea corporatista a creierului

Am incercat sa rezist, chiar daca stiam ca participarea mea la reuniuni inseamna deja o colaborare. Chiar daca nu faci nimic altceva decat sa te asezi la masa lor, in salile lor morbide, de marmura, cu aer conditionat, asta inseamna deja ca participi la distrugerea generala a creierului.

Frédéric Beigbeder

 Vai, dar Beigbeder a aruncat ditamai flegma stilata pe mediul publicitar, reusind sa isi recapete destui neuroni!

Dragostea dureaza trei ani

De ce este atat de frig aici? In ce moment m-am ratacit? Eu, unul, nu ceream altceva decat sa va fac pe plac; nu ma deranja chiar asa de tare sa fiu la locul meu. De ce sa n-am si eu dreptul asta? De ce, in locul fericirii simple, care imi fusese fluturata prin fata ochilor, n-am gasit decat o complicata degradare?

Sunt un om mort. In fiecare dimineata ma trezesc cu un chef de somn imposibil de stapanit. Ma imbrac in negru fiindca sunt in doliu dupa mine insumi. Port doliu dupa omul care as fi putut fi.

Nu mai zambesc. Este peste puterile mele. Sunt mort si ingropat. N-am sa fac copii. Mortii nu se reproduc. Sunt un mort care strange mana oamenilor de prin cafenele. Sunt un mort mai degraba convivial si foarte zgribulit. Cred ca sunt persoana cea mai trista pe care am intalnit-o vreodata.

La inceput, este un an de pasiune, pe urma, un an de tandrete si, in cele din urma, un an de plictis. In primul an, cumperi mobila. In al doilea an, muti mobila. In al treilea an, imparti mobila.

In afara de o cratita cu lapte, care da pe dinafara, nu exista pe toata fata pamantului o chestie mai sinistra decat mine.

La 20 de ani, credeam ca stiu totul despre viata. La 30 de ani, am aflat ca nu stiam nimic. Tocmai petrecusem 10 ani invatand tot ceea ce trebuia sa uit dupa aceea.

Carevasazica, asta inseama viata de adult: sa construiesti castele de nisip, dupa care sa le calci in picioare si sa repeti operatia iar si iar, cand stii prea bine ca oceanul le-ar fi daramat oricum?

Cel mai bun mod de a nu regreta ceva este sa-l dai uitarii.

Este o eroare sa doresti o viata imobila. Vrei ca timpul sa se opreasca in loc, ca dragostea sa fie eterna, ca nimic sa nu moara niciodata, ci sa o duca, trai neneaca, intr-o perpetua copilarie plina de rasfat. Construiesti ziduri de aparare si tocmai aceste ziduri iti devin, intr-o zi, inchisoare.

Acum, ca traiesc cu Alice nu-mi mai construiesc ziduri. Iau fiecare secunda petrecuta cu ea ca pe un dar. Imi dau seama ca poti duce dorul prezentului. (…) Descopar ca, pentru a ramane indragostit, e nevoie ca in fiecare din noi sa existe o particica de insesizabil. Trebuie sa refuzi platitudinea, ceea ce nu inseamna sa nascocesti tresariri artificiale si cretine, ci sa stii  sa fii uimit in fata miracolului fiecarei zile. Sa fii generos si simplu. Esti indragostit in ziua in care pui pasta de dinti pe o alta periuta decat a ta.

Am invatat, mai ales, ca, pentru a fi fericit, trebuie sa fi fost foarte nefericit. Fara ucenicia durerii, fericirea nu este solida. Dragostea care dureaza trei ani este aia care nu a urcat pe munti si nici nu a ajuns in prapastii, aia care-ti cade mura-n gura. Dragostea nu dureaza decat daca fiecare ii cunoaste pretul si este mai bine sa-l platesti dinainte, altfel sa risti sa achiti nota ulterior. Noi nu am fost pregatiti pentru fericire, fiindca nu am fost obisnuiti cu nefericirea. Am crescut in religia confortului. Trebuie sa stii cine esti si pe cine iubesti. Trebuie sa ai ucenicia terminata, pentru a trai o poveste neterminata.

Frederic Beigbeder- Dragostea dureaza trei ani