Copilăria lui Isus

Copilăria lui Isus este, precum prezintă și titlul înșelător, un roman atipic, cu un stil rece, dur; o distopie bizară, marca Orwell sau Huxley, dar și un roman postapocaliptic cu surprinzătoare trăsături de bildungroman. Cheia de lectură, cea biblică, este una doar aparentă, copilăria acelui băiat nereprezentând decât o întruchipare a normalității și a purității unei vârste prea puțin pervertibile. De unde poate și adevăratul miracol: a fi deosebit, a fi altfel într-o lume afectivo-castrantă, dar și strigătul de împotrivire în fața realității uniformizante.

Atmofera este una apăsătoare, sfâșietoare, anormală. Într-un loc/oraș/țară ce se numeşte Noville= un nonspaţiu, un vid istoric, cultural, uman etc, oamenii duc o viață simplă, cumpătată, își înfrânează dorințele, mai ales pe cele sexuale, se mulțumesc cu codrul zilnic de pâine și nu își pun niciodată întrebări dacă sunt cu adevărat fericiți, dacă vor si pot mai mult, dacă este loc și de mai bine și de mai diversificat. Locuitorii o iau de la capăt în ciudata așezare, asta după ce au străbătut întinderi uriașe de apă. Descinderea aici nu semnifică decât uitarea, desprinderea de existența lor anterioară, de amintiri, vise și speranțe, dar și renunțarea la principiile elementare de logică și rațiune.

Spaniola este noua limbă de circulație internațională, oamenii nu mai au niciun fel de reper cultural, singura realizare umană livrescă de care numai anumite persoane au auzit este Don Quijote, al cărei autor e considerat Benengeli, și în niciun caz Cervantes. Analogia cu Minunata lume nouă este previzibilă, de vreme ce noua societate pune preț mai degrabă pe uniformizare și pe autoritatea cretinoidă a egalității, prin organizarea de cursuri practice, precum caligrafie, țesătorie sau olărit, sau de cursuri așa-zis practice: filozofia muncii sau filozofia și viața cotidiană, în urma cărora oamenii să fie în stare să diferențieze între un simplu scaun, mai multe simple scaune sau obiectele unor șuturi.

În acest loc straniu ajung la un moment dat un bărbat, Simón, şi un copil, David. Simón încă păstrează trăsături ale „vechiului om”, nu se poate dezbăra de trecutul său, are întipărite în minte o serie de amintiri (plăcerea atingerii corpului unei femei, plăcerea delectării cu un prânz copios și frumos mirositor etc), se lasă pradă emoțiilor celor mai diverse și consideră că are o misiune sfântă: de a o găsi pe mama băiatului. Va şti că ea este, de cum o va vede-o. David este un copil cu o bogată imaginație și cu o vie viață interioară, cu reguli, pe care adulții nu le pot accepta, d’apoi înțelege, printre care și refuzul școlarizării (de aici, retragerea și refugiul lui într-o lume a fanteziei, unde simte că deține controlul). Prezentarea destinului său, special ori ba, nu semnifică, astfel, decât trasarea unui puternic semnal de alarmă în fața vicisitudinilor Timpului.

– Ești aici ca s-o găsești pe mama ta. Eu sunt aici să te ajut.
– Dar după ce o găsim, de ce ne aflăm aici?
– Nu știu ce să spun. Suntem aici din același motiv ca toți ceilalți. Ni s-a dat o șansă să trăim și am acceptat această șansă. Să trăiești este ceva extraordinar. E cel mai extraordinar lucru dintre toate.

(…) Zici că știi 888. Care e următorul număr după 888?
– 92.
– Greșit. Următorul număr este 889. Care e mai mare, 888, sau 889?
– 888.
– Greșit. 889 e mai mare, pentru că 889 vine după 888.
– De unde știi? N-ai fost niciodată acolo. (…)
Pentru prima dată îi trece prin cap că s-ar putea ca acesta să nu fie doar un copil deștept- există mulți copii deștepți pe lume-, ci și altceva, ceva pentru care, în acest moment, nu are cuvântul potrivit.

– Dar de ce nu vrea băiatul tău să facă socotelile așa cum îi spune profesorul lui?
– De ce s-o facă, dacă o voce lăuntrică îi spune că metoda profesorului nu este corectă?
– Nu înțeleg. Dacă regulile sunt valabile pentru tine și pentru mine, și pentru oricine altcineva, de ce să nu fie valabile și pentru el? Și de ce le numești reguli făcute de om?
– Pentru că doi și cu doi pot foarte bine să facă trei sau cinci sau nouăzeci și nouă. Dacă hotărâm astfel. (…)
Cel mai adesea, Eugenio, îmi vine pur și simplu să cred că băiatul pur și simplu nu întelege cifrele, așa cum nu le înțelege nici pisica ori câinele. Dar uneori sunt nevoit să mă întreb: Există cineva pe pământ pentru care numerele sunt reale? (…) Pune un măr în fața lui, și el ce vede? Un măr, nu un măr, ci doar un măr oarecare. Pune două mere în fața lui. Ce vede? Un măr și un măr: nu două mere, nu același măr de două ori ori, ci un măr și un măr. (…) Dar dacă noi greșim si el are dreptate? Dacă între unu și doi nu există nici un pod, doar spațiu gol? Și dacă noi, care facem câte un pas cu atâta încredere, cădem prin spațiu, doar că nu știm asta, pentru că insistăm să stăm legați la ochi? Dacă acest băiat este singurul dintre noi care are ochi să vadă?

J.M. Coetzee- Copilăria lui Isus, ed. Humanitas fiction, 2014

sursa foto

1984

Viitorului sau trecutului, acelui timp în care gândirea este liberă, în care oamenii sunt diferiţi unul de altul şi nu trăiesc singuri, acelui timp în care există un adevăr, iar ceea ce a fost făcut nu mai poate fi desfăcut, din epoca uniformităţii, din epoca singurătăţii, din epoca Fratelui cel Mare, din epoca dublu-gânditului – salutare!

De ce să simţi că nu mai poţi suporta, dacă nu ai, cumva, un fel de amintire ancestrală că lucrurile au stat, odată, altminteri?

Filozofia Partidului neagă, în mod tacit, existenţa realităţii obiective. Erezia ereziilor este bunul-simţ. Şi înspăimântător nu este faptul că poţi fi omorât dacă îndrăzneşti să gândeşti altfel, ci că s-ar putea să nu ai dreptate.

Libertatea înseamnă libertatea de a spune că doi şi cu doi fac patru. Dacă ţi se recunoaşte asta, celelalte vin de la sine.

Impreunarea lor a fost o bătălie, iar orgasmul – o victorie. Au dat o lovitură Partidului. A fost un gest politic.

Esenţa războiului constă în distrugere – nu neapărat de vieţi omeneşti, ci a produselor muncii omului. Războiul este o modalitate unanim acceptată de a zdrobi în bucăţi, de a răspândi în stratosfera sau de a scufunda In adâncurile oceanului acele produse care ar putea fi, altminteri, folosita pentru a dărui maselor prea mult confort si, în (ultimă instanţă, prea multă inteligenţă.

Noi trebuie să facem creierul perfect – numai în acest caz îl putem zbura.

Două lacrimi cu iz de gin i se preling de o parte şi de alta a nasului. Dar gata, totul este bine acum, lupta s-a sfârşit. A câştigat bătălia cu el însuşi, îl iubeşte pe Fratele cel Mare!

George Orwell- 1984, ed.Polirom, 2008

sursa foto

Distopia orwelliana sau fabulosul 1Q84 murakamian? Cu siguranta ambele!

Alienarea individului observata inca de acum 50 de ani

“Cu doar câteva săptămâni în urmă, în Beverly Hills, un cuplu, soț și soție, au trecut într-o seară pe lângă mine, plimbându-și câinele. Femeia avea într-o mână un aparat de radio mic, cât un pachet de țigări, cu antenă. În mod evident, atât pentru bărbatul de lângă ea, cât și pentru câine, asculta șoaptele și plânsetele unei piese de teatru soap-opera, în timp ce umbla ca o somnambulă, ajutată să nu se împiedice de soțul care putea la fel de bine să nu fie acolo. Asta nu este ficțiune”.

Ray Bradbury

sursa citat

Cat sa il determine pe Bradbury sa conceapa o remarcabila distopie, a carei ingrijoratoare infatisare sa devina un acel sinistru ceva, la ordinea zilei! Tuta aia nu se putea despinde acum juma’ de secol de radioul ei portabil, unii nu pot concepe in zilele noastre sa isi inceapa o zi fara verificarea contului de Facebook. O dovada in plus ca alde Wells, Orwell, Huxley, Bradbury nu au vut numai o imaginatie inedita, ci au fost capabili si de predictii funeste. Sufrageria cu ecrane vorbitoare (interactiunea in timp real) a lui Bradbury va fi tot mai vizibila, tot mai acaparatoare, tot mai autoritara, tot mai dezumanizanta.

Fahrenheit 451: ardeti cultura! la dracu’ cu literatura!

M-am gîndit la cărţi. Pentru prima oară am înţeles că în spatele fiecărei cărţi există un om. Fiecare a fost gîndită de un om. Cineva a pierdut mult timp ca să le aştearnă pe hîrtie. Niciodată pînă acum nu mi-a venit în minte acest gînd. Cuiva i-a trebuit poate o viaţă întreagă ca să încredinţeze foii de hîrtie o parte din gîndurile sale despre viaţă şi lumea înconjurătoare, şi iată că vin eu şi în două minute pac! Totul s-a dus.

Oferă oamenilor con­cursuri la care pot cîştiga amintindu-şi cuvintele unor cîntece extrem de cunoscute, nume de capitale sau cantitatea de grîu recoltată în Iowa anul trecut. Îndoapă-i cu date inofensive, umple-i cu „fapte” pînă la refuz, să se simtă sufocaţi şi totodată „sclipitori” din punct de vedere informaţional. Atunci vor avea impresia că gîndesc, vor avea senzaţia de mişcare fără a se clinti din loc. Şi vor fi fericiţi, pentru că faptele de acest gen nu se schimbă. Nu le oferi nimic echivoc ca filozofia sau socio­logia, ca să facă legătura între lucruri. De aici li se trage melan­colia.

Acum înţelegi de ce cărţile inspiră ură şi teamă? Ele arată porii de la suprafaţa vieţii. Oamenii dornici de confort nu vor decît chipuri ca de ceară, fără pori, fără păr, fără expresie.

Ce este focul? E un mister. Savanţii ne bagă pe gît tot felul de bazaconii despre frecare şi molecule. De fapt, nici ei nu ştiu. Adevărata frumuseţe a focu­lui constă în faptul că distruge răspunderea şi consecinţele. O problemă devine prea apăsătoare? In foc cu ea!

Soarele ardea în fiecare zi. Ardea Timpul. Lumea se învîrtea nebuneşte în cerc, în jurul axei proprii, iar timpul avea grijă să ardă anii şi oamenii, chiar şi fără ajutorul lui. Prin urmare, dacă el şi ceilalţi pompieri ardeau lucruri, iar soarele ardea Timpul, însemna că totul era ars!

Ray Bradbury- Fahrenheit 451, ed. Rao, 1998

Pe cand distopia imaginata de Bradbury ar deveni trista si repugnanta realitate? Biserica Ortodoxa rusa doar doreste interzicerea scrierilor lui Nabokov si ale lui Marquez in scoli! Alo, preoteilor, i-ati uitat pe bovaricul Flaubert, pe Sade, pe slobodul in descrieri Roth, pai se poate?! Cat despre filosofi, nu ar trebui inclusi si ei intr-un soi de Index librorum prohibitorum? Doar erau cam singurii capabili sa faca legatura intre lucruri, magisteri remarcabili ai logicii si discursului filosofic!

Asa ca: ardeti cartile! distrugeti toate vestigiile artistice! la dracu’ cu tot ceea ce nu e tehnic, practic, util, imediat! ardeti, ardeti tot, ardeti la 451 °F, ardeti la 233 °C, nici mai mult, nici mai putin!

sursa foto