Jurnal filozofic

Noica în încercarea de a-și clădi un sistem filozofic în jurul cunoașterii și individului, pornind de la Schița pentru istoria lui Cum e cu putință ceva nou. Noica care își publică paginile despre sufletul românesc în același an cu frânturile filozofice din Jurnalul filosofic.

Noica care este interesat încă din perioada interbelică de întemeierea unei inedite Școli de gândire filozofică, în care să nu primeze tirania profesoratului. Noica captivat de mitul fratelui fiului risipitor. Noica care pledează pentru frumusețea și însemnătatea filozofiei de te învăța gândul cel drept și direcția adevărului. Noica care afirmă răspicat că un învățăcel trebuie să dea numai grecilor și germanilor ce e al Cezarului, fiindcă nu există decât două filozofii mari: filozofia greacă și filozofia idealismului german; filozofia ființei și filozofia spiritului. Noica atașat ideii de cultură căreia numai o Școală de gândire, prin discuții inteligente și pertinente ale unor tineri participanți avizi de cunoaștere, îi poate conferi prim rolul binemeritat.

Gândul Școlii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează. Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături. De aceea nici nu trebuie lecții.

Oamenii se definesc după felul cum se pierd.

Dacă iubiți muzica- pierderile, curgerile, creșterile; dacă vă plac geometria și rigoarea, fără să vi se împietrească inima și mintea; dacă aveți un dram de nebunie și un munte de măsură- veți întâlni, cândva, filozofia.

De unde ideea că filozofia te învață adevărul? Te învață să gândești- nu adevărul. Îți dă direcția adevărului. Vorba lui Kant: ca să știi care e adevărul despre un lucru, trebuie să ai acordul cu acel lucru. (…) Există realități, nu realitate. Există adevăruri, nu adevăr.

Filozofia ca donjuanism. Pe lângă ea, oamenii de specialitate fac simple căsnicii burgheze.

Libertatea de a fi absurd stă la originea filozofiei.

Cred ca mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod. Nu e ușor, știu bine. Trebuie să sfârșești prin a fi cineva, pentru ca să se împiedice lumea de tine. Dar când reușești, ce plăcut este.

Dacă aș vrea să arăt ceva la Școală, e în primul rând că totul încape în cultură. Că ea nu e anemiere, devitalizare. N-am să iert niciodată, în numele cultuii, pe cei care trimit pe omul tânăr „înapoi, la carte” cu convingerea că-l dezinstinctualizează.

Constantin Noica- Jurnal filozofic, ed. Humanitas, 2012

sursa foto

Povestașul

Aceste culturi trebuie respectate (…). Iar singurul mod de a le respecta este să nu te apropii de ele. Să nu le atingi. Cultura noastră este prea puternică, prea agresivă. Devorează tot ce atinge. Trebuie lăsate în pace. N-au dovedit și răzdovedit că au dreptul să rămână ceea ce sunt?

Acum știm ce înseamnă atrocitatea de a aduce progresul unui popor, de a dori să-l modernizăm. Pur și simplu, asta înseamnă să terminăm cu el. Să ne ferim de o asemenea crimă! Când te apropii de ei și îi cercetezi cu respect, cu puțină simpatie, îți dai seama că nu e drept să-i numești barbari, nici înapoiați. Pentru mediul în care locuiesc, pentru împrejurările în care trăiesc, cultura lor e suficientă. Și, în plus, posedă o cunoaștere profundă și subtilă a lucrurilor, pe care noi am uitat-o. Relația dintre om și natură, de exemplu. Dintre om și pădure, dintre om și păsări, dintre om și fluviu, dintre om și pământ, dintre om și cer. Chiar și dintre om și Dumnezeu. Noi nu știm ce înseamnă armonie care există între ei si asemenea lucruri, pentru că noi am rupt-o definitiv.

-Vezi, prietene, nu știu dacă eu mai cred sau nu în Dumnezeu. Iar asta este una dintre problemele culturii noastre dezvoltate, care a făcut din Dumnezeu ceva superfluu. Pentru ei, Dumnezeu este aerul, apa, hrana, o necitate vitală, ceva fără de care viața n-ar fi posibilă.

Unele lucruri îsi știu povestea lor, și știu povestea celorlalte; altele, numai pe-a lor. Cel care știe toate poveștile va avea, firește, întelepciunea. Înainte, toți au fost bărbați. S-au născut vorbind, sau, mai bine zis, din vorbit. Cuvântul a existat înainte de ei. Apoi, ceea ce spunea cuvântul. Bărbatul vorbea, iar ceea ce spunea apărea. Asta era înainte. Acum, povestașul povestește, atâta doar.

O irepresibilă melancolie m-a apucat la gândul că acestă societate pulverizată prin pădurile enorme și umede, căreia niște povestitori transhumanți îi serveau drept sevă, avea să dispară.

Foarte curând, Edwin Schneil a fost mai interesat nu de povestaș, ci de atenția fascinantă, extatică, cu care indienii machiguengas îl ascultau, primindu-i glumele cu  îndelungi hohote de râs sau întristându-se odată cu el. Cu ochi lacomi, cu gurile căscate, cu capetele drepte, nu pierdeau nici o inflexiune, nici un cuvânt din ce le spunea.

Mario Vargas Llosa- Povestașul, ed. Humanitas, 2005

sursa foto

Fahrenheit 451: ardeti cultura! la dracu’ cu literatura!

M-am gîndit la cărţi. Pentru prima oară am înţeles că în spatele fiecărei cărţi există un om. Fiecare a fost gîndită de un om. Cineva a pierdut mult timp ca să le aştearnă pe hîrtie. Niciodată pînă acum nu mi-a venit în minte acest gînd. Cuiva i-a trebuit poate o viaţă întreagă ca să încredinţeze foii de hîrtie o parte din gîndurile sale despre viaţă şi lumea înconjurătoare, şi iată că vin eu şi în două minute pac! Totul s-a dus.

Oferă oamenilor con­cursuri la care pot cîştiga amintindu-şi cuvintele unor cîntece extrem de cunoscute, nume de capitale sau cantitatea de grîu recoltată în Iowa anul trecut. Îndoapă-i cu date inofensive, umple-i cu „fapte” pînă la refuz, să se simtă sufocaţi şi totodată „sclipitori” din punct de vedere informaţional. Atunci vor avea impresia că gîndesc, vor avea senzaţia de mişcare fără a se clinti din loc. Şi vor fi fericiţi, pentru că faptele de acest gen nu se schimbă. Nu le oferi nimic echivoc ca filozofia sau socio­logia, ca să facă legătura între lucruri. De aici li se trage melan­colia.

Acum înţelegi de ce cărţile inspiră ură şi teamă? Ele arată porii de la suprafaţa vieţii. Oamenii dornici de confort nu vor decît chipuri ca de ceară, fără pori, fără păr, fără expresie.

Ce este focul? E un mister. Savanţii ne bagă pe gît tot felul de bazaconii despre frecare şi molecule. De fapt, nici ei nu ştiu. Adevărata frumuseţe a focu­lui constă în faptul că distruge răspunderea şi consecinţele. O problemă devine prea apăsătoare? In foc cu ea!

Soarele ardea în fiecare zi. Ardea Timpul. Lumea se învîrtea nebuneşte în cerc, în jurul axei proprii, iar timpul avea grijă să ardă anii şi oamenii, chiar şi fără ajutorul lui. Prin urmare, dacă el şi ceilalţi pompieri ardeau lucruri, iar soarele ardea Timpul, însemna că totul era ars!

Ray Bradbury- Fahrenheit 451, ed. Rao, 1998

Pe cand distopia imaginata de Bradbury ar deveni trista si repugnanta realitate? Biserica Ortodoxa rusa doar doreste interzicerea scrierilor lui Nabokov si ale lui Marquez in scoli! Alo, preoteilor, i-ati uitat pe bovaricul Flaubert, pe Sade, pe slobodul in descrieri Roth, pai se poate?! Cat despre filosofi, nu ar trebui inclusi si ei intr-un soi de Index librorum prohibitorum? Doar erau cam singurii capabili sa faca legatura intre lucruri, magisteri remarcabili ai logicii si discursului filosofic!

Asa ca: ardeti cartile! distrugeti toate vestigiile artistice! la dracu’ cu tot ceea ce nu e tehnic, practic, util, imediat! ardeti, ardeti tot, ardeti la 451 °F, ardeti la 233 °C, nici mai mult, nici mai putin!

sursa foto

Modernism. Postmodernism. Se duce dracului cultura?

Modernism. Revolta impotriva valorilor conservatoare ale realismului si ale iluminismului. Innoire spirituala. Avant-garde après tout! Pune sub semnul intrebarii axiomele vechii epoci, mai ales sub influenta ororilor Marelui Razboi.

 

 

 

 

 

 

Postmodernism. Bineinteles, replica la adresa modernismului! Teza si antiteza. Ultimul capitalism. Punct istoric de maxima intensitate: 1968.

 

 

 

 

Traim oare sfarsitul culturii? Ce se mai poate ivi dupa toate aceste curente, toate dupa toate aceste -isme? Cata originalitate va mai denota aceasta noua miscare? Va mai putea veni cu ceva inedit, cu ceva remarcabil, care sa scoata din tatani mecanismele de functionare ale unei lumi intregi? Va fi o era post-postmoderna, o era mult prea digimodernista? Vom fi inabusiti de media, de digital, de atata tehnologic?!

imagini personale

 

Cultura Beat. Sfarsitul unei culturi boeme

Jack Kerouac. Mort la 47 de ani. Ciroza, hemoragie interna. Tehnica spontaneitatii.

Gregory Corso. Mort la 71 de ani. Isi intalneste dupa 67 de ani mama care l-a abandonat. Cel mai hetero si familist dintre toti. A crescut pe strazi.

Allen Ginsberg. Mort la 71 de ani. Cancer la ficat. Homosexual convins. Ii se intenteaza proces pentru atentat la pudoare.

Peter Orlovsky. Mort la 76 de ani. Cancer la plamani. Iubitul de o viata al lui Ginsberg.

William S. Burroughs. Mort la 83 de ani. Atac cardiac. Cel mai „junkie” dintre toti. Isi omoara nevasta din greseala. Contribuie la prabusirea fizica si morala a unicului sau copil. Magister al folosirii tehnicii „cut-up.”

Inceputul unei relatii de durata (flori gingase de cires)

M-am indragostit iremediabil de Murakami. de stilul lui. de suprarealism. de tema alienarii ce transpare cu fiecare rand nou. de literatura japoneza, de care am avut mult timp retineri sa ma apropii. sunt literaturi de care inca imi mai este teama sa ma apropii. areale exotice. de cea asiatica. de cea a continentului negru. nu am vrut sa tradez mai vechea dragoste pentru cea sud-americana. ma bucur ca te-am descoperit, Haruki Murakami! o sa ma las mangaiata de petale fine de cires, o sa ma las surprinsa de frumusetea salbatica, straveche a acestei culturi asiatice, pe care nu o sa o inteleg nicicand, dar pe care nu voi pregeta sa o pretuiesc! I think this is the beginning of a beautiful friendship!

Fie o prezenta, fie o exprimare regretabila

Pe bună dreptate, începutul de carieră consulară a mediocrului poet şi vajnicului pupincurist I.T. Morar a stârnit nenumărate reacţii şi comentarii. De la Mircea Badea până la bloggerii furioşi, toţi s-au grăbit să comenteze cotitura spectaculoasă. Cei mai mulţi l-au legat şi de ziarul „Cotidianul”, unde respectivul personaj a funcţionat pe postul de comentator şi maşină de tocat bani (vezi mai departe).

Habar n-am ce a invartit domnul I.T.Morar atatia ani, in afara de faptul ca e filolog, ca e membru fondator al Academiei Catavencu, ca a fost editor pe la „Cotidianul”; nici daca e de dreapta sau de stanga, daca ii place portocaliul sau nu, daca a citit atat de mult precum se lauda, daca e fan Steaua sau Dinamo! Nu m-a interesat cat de verticala ii e coloana, cat de lingau politic a fost, este si va fi sau sau cat de mult si de ce a colaborat cu Securitatea! Nu, nu m-a interesat! Fiindca atat timp cat a fost editor la „Cotidianul” si s-a ocupat de scoaterea pe piata a unor titluri de carti bunicele, bune, foarte bune, remarcabile, i-am dat castig de cauza in lupta impotriva prostului gust, a imbecilitatii crase, a modelului tabloidard ce a acaparat o natie intreaga in ultimii 10 ani!

„Poetel laudaros”? „Pupincurist de referinta al regimului Basescu”? N-are decat sa fi albit curul prezidential de atata partizanat patimas! Nu ar fi nici primul si nici ultimul! Doar ne pliem directiei impuse de catre o societate bolnava, avida de recunoastere si lipsita de valori morale elementare! Bravo lui ca va fi numit consul la Marsilia, in conditiile in care se opunea pana mai ieri numirii jurnalistilor in posturi diplomatice! Fie ca a avut o bogata activitate literara si jurnalistica, fie ca s-a remarcat prin buna-credinta, seriozitate, cinste, fie ca a facut temenele si s-a ploconit in fata unora de la Putere, fie ca a razbit de unul singur sau impins de la spate, tot nu pot intelege tonul vitriolard cu care este atacat acest om!

„Cu ale sale colecţii a contribuit din plin la prăbuşirea economică a publicaţiei”! Mai degraba prin stilul tau de a o conduce ai contribuit la asta, draga domnule Nistorescu! Consideri ca publicatia a avut de suferit in acea perioada cand colectia „Cotidianul” era de gasit la orice taraba? Nu pot uita nici acum nerabdarea cu care asteptam aparitia unui titlu nou, infrigurarea de a adauga acele tomuri viu colorate bibliotecii personale, si asa amenajate pana la refuz in atatia ani de patos cultural! Precum nu pot uita nici coada la care am stat pentru a prinde „Arhipelagul Gulag” sau „Pavilionul cancerosilor” pentru o suma modica, in conditiile in care la „Noi” nu le gasesti sub 50 RON, nici raspunsul invariabil al vanzatoarei la care ma duceam in fiecare miercuri: „s-au dat!” la 8 dimineata! Si acum regret ca am ratat anumite titluri!

Inca mai consideri ca Morar a contribuit la prabusirea publicatie tale, domnule Nistorescu? Sunt ferm convinsa ca, in acele vremuri, „Cotidianul” inregistra vanzari record, mai ales datorita colectiei inaugurate de „poetelul” tau „laudaros”. Si nu ii iau apararea, stai linitit! Numai ca mi-ar fi placut sa duci la bun capat planul sau! Se pare ca unii inca mai citesc in tara asta si sunt mai avizi de cultura decat de circul politic care le este prezentat in fiecare blestemata de zi! Si la care te-ai inhamat si tu, domnule Nistorescu!