“In cautarea oii fantastice” este inca o lectura ciudat de remarcabila, menita sa inteteasca pasiunea pe care am inceput sa o nutresc pentru Murakami si pentru literatura japoneza postmoderna! Este un roman cu inedite elemente fantastice, pe alocuri alegorice si care mizeaza pe un acut joc de semnificaţii.
Protaganistul nu a pierdut numai o oaie fantastica, ci s-a pierdut pe sine. Tokyo 945…, numarul la care un sofer de limuzina il apeleaza pe Dumnezeu. Iubita inzestrata cu niste urechi magnifice, menite sa opreasca timpul de hatarul lor. O oaie nazdravana, dintr-o rasa necunoscuta, marcata de o stea pe spate, care se strecoara poznas printre alte surate banale sau in sufletele oamenilor, pe care ii paraziteaza nonsalant si-i transforma in straini in propriile lor corpuri, pana la sfarsitul vietii. Fiindca viata e o perpetua cautare, pana la urma chiar si dupa o oaie banala in oricare alt context, insa careia este indicat sa-i mai atribuim din cand in cand si oaresce puteri magice!
Nu trăieşti decît pe jumătate, mi-a răspuns scurt. Cealaltă jumătate aşteaptă undeva, încă neatinsă.
Dac-ar veni un marţian la mine acasă şi m-ar întreba cu ce viteză se învărte Pămîntul la Ecuator, n-aş şti să-i răspund. N-aş putea nici măcar să-i explic de ce după marţi vine miercuri. M-aş face de răs în faţa Universului. Am citit Fraţii Karamazov şi Donul liniştit de cîte trei ori. Am citit o dată chiar şi Ideologia germană. Ştiu pe dinafară valoarea lui pi pînă la a şaisprezecea zecimală. Oare chiar şi aşa m-aş face de ruşine? Probabil că da. Ar muri marţienii de răs.
Singurătatea nu e un sentiment atît de rău. E ca liniştea în care se cufundă un copac după ce păsările şi-au luat zborul de pe ramurile lui.
Haruki Murakami- In cautarea oii fantastice
foto: Lola si Lulu, dragele mele oite fantastice! 