Balzac și micuța croitoreasă chineză

Opera lui Balzac era de o magie delicioasă pentru tinerii chinezi condamnați la “reeducare” pe Muntele Fenixului Ceresc. Dar cum s-au  raportat la “Jean-Christophe”-ul lui Rolland?

Fluviul năvalnic al sutelor de pagini pur și simplu mă înghițise. Era cartea pe care mi-o dorisem dintotdeauna: o dată ce-ai terminat-o, nimic nu mai e la fel, nici viața asta amărâtă, nici lumea asta nenorocită.

Dai Sijie- Balzac și micuța croitoreasă chineză, ed. Polirom, 2011

Așa să fie cu orice-mi viitoare lectură! Și fie ca foamea-mi de cărți să nu se potolească nicicând!

Minunata lume nouă

Poate minunata operă a lui Shakespeare să se împotrivească legilor absurde ale unui tărâm irațional în care oamenii sunt creați pe bandă rulantă? Poate un inadaptat să lumineze mințile unei mase lipsite de orice alt orizont în afara unei vremelnice izbăviri halucinogene? Poate el să ajute la redeșteptarea memoriei, la instaurarea adevăratului umanism, a libertății individuale, a frumuseții univoce?

Într-o lume falsă, calpă, artificială, nefirească, o lume în care indivizilor li se inculcă ideea de a urî florile şi cărţile, obiecte subversive care le-ar putea dezvolta gustul pentru artă şi i-ar distrage de la munca de roboţi pentru care sunt programaţi, în care tuturor le sunt asigurate toate nevoile, astfel încât altceva în plus fața de starea de mulţumire deplină nu pot concepe, o lume în care nașterile sunt considerate mai vulgare decât jocul “caută-mi șlițul” de la grădiniță, o lume în care anul lansării pe piaţă al automobilului Ford devine punctul zero de referinţă în locului anului 1, anul naşterii lui Hristos, o lume manipulată genetic și nu numai, glasul Sălbaticului se face el auzit? Categoric, nu! Sinuciderea va deveni adevărata fericire totală, dincolo de granițele minunate ale unei blestemate de lumi noi.

Firește. Adevărata fericire pare întotdeauna destul de palidă și sordidă în comparație cu supracompensațiile chinurilor și mizeriei sufletești. Și, bineînțeles, stabilitatea nu e nici pe departe atât de spectaculoasă ca instabilitatea. Iar mulțumirea nu are nimic din strălucirea și splendoarea unei lupte eficace împotriva nenorocirii, n-are nimic din pitorescul unei confruntări cu ispita sau al unei prăbușiri fatale adusă de patimă și îndoială. Fericirea nu e niciodată măreață.

Dumnezeu nu e compatibil cu mașinile, cu medicina științifică și cu fericirea universală. Trebuie să faci o opțiune. Civilizația noastră a ales mașinile, și medicina, și fericirea. Tocmai de aceea trebuie să țin încuiate în seif cărțile acestea. Sunt obscene. Oamenii ar fi șocați dacă…

Aldous Huxley- Minunate lume nouă, ed. Polirom, 2011

sursă foto

Fahrenheit 451: ardeti cultura! la dracu’ cu literatura!

M-am gîndit la cărţi. Pentru prima oară am înţeles că în spatele fiecărei cărţi există un om. Fiecare a fost gîndită de un om. Cineva a pierdut mult timp ca să le aştearnă pe hîrtie. Niciodată pînă acum nu mi-a venit în minte acest gînd. Cuiva i-a trebuit poate o viaţă întreagă ca să încredinţeze foii de hîrtie o parte din gîndurile sale despre viaţă şi lumea înconjurătoare, şi iată că vin eu şi în două minute pac! Totul s-a dus.

Oferă oamenilor con­cursuri la care pot cîştiga amintindu-şi cuvintele unor cîntece extrem de cunoscute, nume de capitale sau cantitatea de grîu recoltată în Iowa anul trecut. Îndoapă-i cu date inofensive, umple-i cu “fapte” pînă la refuz, să se simtă sufocaţi şi totodată “sclipitori” din punct de vedere informaţional. Atunci vor avea impresia că gîndesc, vor avea senzaţia de mişcare fără a se clinti din loc. Şi vor fi fericiţi, pentru că faptele de acest gen nu se schimbă. Nu le oferi nimic echivoc ca filozofia sau socio­logia, ca să facă legătura între lucruri. De aici li se trage melan­colia.

Acum înţelegi de ce cărţile inspiră ură şi teamă? Ele arată porii de la suprafaţa vieţii. Oamenii dornici de confort nu vor decît chipuri ca de ceară, fără pori, fără păr, fără expresie.

Ce este focul? E un mister. Savanţii ne bagă pe gît tot felul de bazaconii despre frecare şi molecule. De fapt, nici ei nu ştiu. Adevărata frumuseţe a focu­lui constă în faptul că distruge răspunderea şi consecinţele. O problemă devine prea apăsătoare? In foc cu ea!

Soarele ardea în fiecare zi. Ardea Timpul. Lumea se învîrtea nebuneşte în cerc, în jurul axei proprii, iar timpul avea grijă să ardă anii şi oamenii, chiar şi fără ajutorul lui. Prin urmare, dacă el şi ceilalţi pompieri ardeau lucruri, iar soarele ardea Timpul, însemna că totul era ars!

Ray Bradbury- Fahrenheit 451, ed. Rao, 1998

Pe cand distopia imaginata de Bradbury ar deveni trista si repugnanta realitate? Biserica Ortodoxa rusa doar doreste interzicerea scrierilor lui Nabokov si ale lui Marquez in scoli! Alo, preoteilor, i-ati uitat pe bovaricul Flaubert, pe Sade, pe slobodul in descrieri Roth, pai se poate?! Cat despre filosofi, nu ar trebui inclusi si ei intr-un soi de Index librorum prohibitorum? Doar erau cam singurii capabili sa faca legatura intre lucruri, magisteri remarcabili ai logicii si discursului filosofic!

Asa ca: ardeti cartile! distrugeti toate vestigiile artistice! la dracu’ cu tot ceea ce nu e tehnic, practic, util, imediat! ardeti, ardeti tot, ardeti la 451 °F, ardeti la 233 °C, nici mai mult, nici mai putin!

sursa foto

Parfum cu miros de carti

Iti astept cu nerabdare aparitia, minunata sinestezie, intrupare perfecta a celor doua pasiuni ale vietii mele, conferire desavarsita a unei amprente singulare! Fiindca prefer sa fiu snoaba si sa ma invalui in tine, decat sa ma inchid intr-o biblioteca veche, de unde sa ies emanand mireasma moliilor erudite! Fiindca prefer sa te cumpar, femeie de moravuri usoare ce esti, decat sa imi imbogatesc biblioteca, care va suferi oricum, in cateva decenii, patina decrepitudinii!

Cititul pasiv face victime

Normal! Oare sunt singura nebuna care a ajuns la o astfel de concluzie?

Una la mana, devin victima a unui astfel de obicei: ce puii mei isi belesc unii ochii in cartile mele, mai ales cand ma aflu pe la jumatea lor? De cate ori nu ma trezii cu ochi straini care imi violau pofticiosi continutul cartilor, ba un Hesse, ba un Malraux, ba un Kundera, ba un Llosa, ba un Steinbeck, ba un Buzzati; ca sa puna capac cu Lolita pe care am inceput-o de cateva zile! Saraciile naibii, nu sunteti in stare sa renuntati la haleala si sa va procurati carti! Unde vedeti surse moca de trai, hop si voi!  Huooo!

Doi la mana, viitoarele victime tabloidizate! Toti cei care isi atintesc privirile de dis de dimineata in tabloidele omniprezente ale calatorilor din mijloacele de transport in comun, tabloide ce denota bun gust, calitate in pofida pretului de nimic, valori laudabile bla bla…Idem apostrofarea de la prima observatie: dati naibii un leu pentru un ziar derbedeu!

Trei la mana, aia care se mai benocleaza asupra a ceea ce citesc eu! Altfel, se lasa cu ochi vineti si guri stirbe! Sau preferati sa va adopt comportamentul de adult curios nerusinat, cu precizarea ca o sa mai si comentez ce (nu) imi place si de ce?

Huoo inca o data!

Papagalul lui Flaubert

http://www.ravishingbeasts.com

Ce lucru ingrozitor este viata, nu? Ca o supa in care plutesc o gramada de fire de par. N-ai incotro, o mananci.

Imi bat joc de tot, chiar si de ceea ce indragesc cel mai mult. Nu exista fapt, lucru, sentiment sau persoana pe care sa nu le fi inundat cu hazul meu de clovn, ca un fier de calcat ce da stralucire panzei.

Poti descrie vinul, iubirea, femeile si gloria, cu conditia sa nu fii betiv, amant, sot sau soldat de rand. Daca participi la viata, n-o mai vezi clar: fie ca suferi prea intens din cauza ei, fie ca iti place prea mult.

Niciodata n-am vazut un leagan fara sa nu ma gandesc la mormant; privelistea unui trup gol de femeie ma face sa-mi imaginez scheletul ei.

Ochii imi sunt ca marmura de uscati. E ciudat cum nenorocirile din romane ma fac sa-mi deschid sufletul si sa-mi revars sentimentele, in timp ce nefericirile reale raman tari si amare in inima mea, transformandu-se in cristale de cum se ivesc.

Ellen. Sotia mea. O persoana pe care am sentimentul ca o inteleg mai putin  decat pe un scriitor strain, mort de o suta de ani. O aberatie sau ceva normal? In carti, se spune: a procedat asa fiindca… Viata spune numai: a procedat asa. Cartile sunt locul unde totul are o explicatie. Viata este locul unde nimic nu se explica. Nu ma surprinde ca unii prefera cartile. Ele dau sens vietii. Singura problema este ca dau sens vietilor altora, niciodata vietii tale.

Indragostitii sunt ca gemenii siamezi, doua trupuri cu un suflet unic; daca unul moare inaintea celuilalt, supravietuitorul trebuie sa care pretutindeni un cadavru. Trufia ne impinge sa gasim solutii problemelor- o solutie, un tel, o finalitate- dar cu cat se perfectioneaza telescoapele, cu atat apar mai multe stele.

Am fost indrumat spre al treilea rand de rafturi. M-am strecurat, grijuliu, printre ele si mi-am ridicat ochii intr-un unghi ascutit. Acolo se aliniau papagalii de pe Amazon. Mai ramasesera trei din cei cincizeci. Stralucirea penajului colorat era diminuata de pesticidul pudra cu care ii presarasera. Ma iscodeau cu privirea ca trei batranei desfranati, curiosi, napaditi de matreata, dar cu ochiul ager. Aratau- trebuie sa recunosc- destul de desucheat. I-am masurat cu privirea un minut, doua, dupa care am batut in retragere. Poate ca unul dintre ei era cel adevarat.

Julian Barnes- Papagalul lui Flaubert

P.S. Geoffrey Braithwaite este in cautarea papagalului celui adevarat ce a servit de model la redactarea “Un coeur simple”, precum adevarate sunt si bucatelele din crucea Nazariteanului; descopera, in schimb, un adevarat bestiar flaubertian, totul sub ochii inselatori ai Emmei Bovary.

Orbirea

Rembrandt- Batran in rosu

Omenirea suferea de imprecizie. Cateva miliarde de oameni obisnuiti traisera fara nicio noima si murisera fara nicio noima. O mie de oameni precisi, cel mult o mie, cladisera stiinta.

O halucinatie dainuieste cata vreme nu lupti impotriva ei. Trebuie sa ai doar forta sa-ti reimprospatezi in memorie primejdia care te pandeste. Trebuie sa-ti umpli constiinta cu imaginea de care ti-e teama. Trebuie sa redactezi mandatul de arestare al halucinatiei si sa-l tii in orice clipa la indemana. Apoi trebuie sa te silesti sa privesti adevarul in fata si sa-l perchezitionezi cautand acea halucinatie.

(…) se chinuiau cu o vinovatie infioratoare, pe care o purtau pentru toti ceilalti, se chinuiau poate cu micimea lor, ce se afla intr-un raport ridicol fata de maretia omului de rand, se chinuiau cu cucerirea lumii, cu moartea pe care o acceptau din nou ca fireasca. Enigmele lor disparusera, odinioara traiau pentru enigme, acum pentru tot ce isi gasise rezolvare de mult.

Noi suntem neincrezatori in simturile noastre sanatoase. Putini dintre noi cred ca se agata de intamplari pe care altii le-au trait pentru ei, cu mii de ani in urma Avem nevoie de viziuni, de revelatii, de voci- apropieri fulgeratoare de lucruri si omani-, iar daca nu le avem in noi, le  cautam in traditie. Ajungem credinciosi din cauza propriei noastre saracii. Cei care sunt si mai saraci renunta chiar si la asta. (…) Stam asezati pe mintea noastra greoaie ca niste pasari de prada pe banii lor.

Elias Canetti- Orbirea

Din pura si minunata nebunie de si pentru carti… transformata in obsesie… biblioteca acaparanta, sufocanta… din teama de orbire, de intunecime, de vid cultural… din prea multa grija pastrata dragelor de tomuri… orbire sufleteasca… destramare existentiala… naturalism… absurditate…

Din lipsa de…

Fara o carte in geanta, fara posibilitatea de a asculta un jazz bun… in metrou… de vreo doua zile… cartile-mi au fost surghiunite intr-o casa inchiriata, noua… toate aruncate de-a valma in pat… nu as fi suportat sa imi vad si bruma de carti, pastrata in capitala, valmasita, violata, batjocorita… doua zile… privit un show aparte, privit prototipuri de oameni tineri, batrani, grasi, slabi, urati, frumosi… la intamplare… insistent… un surogat de spectacol livresc… comparatii… imaginatie zburdalnica: ce face ala? de unde vina aia? unde se duc? ce gandesc exact in momentul in care sunt atat de patimas scanati de catre mine? Priviri piezise intoarse… priviri indiscrete… priviri insistente…

Generalitati… burti rasfrante de tipi in floarea varstei… riduri si priviri placide de batrani (inspaimantator de trist!)… cizme cu tocuri groase, subtiri, mici, mari… inevitabilii ochelari de vedere… plase Zara, Koton, Promod… carti pe care nu as fi capabila sa le citesc in viata asta, indiferent de cat de acuta mi-ar fi starea de plictis sau incapacitatea de a alege, un Dan Brown, un Coelho… tiganisme, manelisme duhnind de la o posta… crunte taranisme… ringtone-uri stupide… parfumuri puturoase…

Din lipsa de… din prea mult… din prea putin… din totul sortit pieirii sau din nimicul inoportun, banal, blazant…

Nu se mai citeste

Stand “Humanitas” intr-o multinationala… langa cantina… miros de mancare… atat de imbietor incat ti se face greata… lume interesata mai mult de haleala decat de cultura… imi zic: “ce trist! cum e posibil asa ceva?”… nu am mai avut timp in ultima vreme sa mai hoinaresc, sa mai zabovesc indelung prin librarii… mi-e ciuda ca trebuie sa ma multumesc cu doua-titluri de carti pe luna, citite fugar intre cateva statii de metrou… corporatistii naibii! creiere lipsa! indoctrinati abjecti! cum e posibil sa preferi un snitel cu cartofi prajiti unei carti? ce poate fi mai ales decat hrana spirituala? alerg spre birou… inhat patimas cardul… doar doar sa nu plece, sa nu dispara ele, cartile, dragele de ele, dragele mele! nu e nici tata mare la stand… am timp berechet… sta-v-ar snitelul in gat, spalatilor pe creier, bolnavilor de munca, excelarzilor ce sunteti! cum dracu am ajuns sa muncesc intr-un astfel de mediu?!