In decembrie 1997, preluând fotoliul lui Adrian Severin, nu mai puteam avea asemenea surprize. Spatiul ministerial era net, aseptic, livrat cordialmente, „la cheie”. si totusi, într-una dintre încaperile anexe, într-un dulapior cu aspect de depozit, am dat peste trei obiecte uitate acolo de cine stie când, ramasite tenace ale mandatelor anterioare. De fapt, era vorba despre un singur obiect, în trei variante: bustul lui Avram Iancu. Aceeasi lucrare, acelasi material, dar trei dimensiuni: un Avram Iancu mic, unul mijlociu si unul mare. Cineva se gândise, prin urmare, sa faca ministrului un cadou util: un erou pentru multipla folosinta. Unul mic, „de suflet”, de buzunar, unul potrivit, de vitrina, si unul tantos, de birou, pentru intimidarea preopinentului. Patriotismul-breloc, patriotismul-bibelou, patriotismul-statuie. De la budoar, prin cabinetul ministerial, spre Ţebea.
Depindea numai de imaginatia posesorului, de bunul lui instinct, ca sa afiseze, oportun, una sau alta dintre cele trei variante. Varianta miniaturala prinde bine când e vorba sa probezi simultan intensitatea sentimentului si discretia lui cuviincioasa. Efectul retoric e invers proportional cu dimensiunea. Obiectul se arata în cadru restrâns, cu ochi umezi, sau se expune neglijent, ca din întâmplare, asa încât sa se vada ca e vorba de o prezenta subînteleasa. Varianta mijlocie e varianta nationalismului moderat si legitim, fara vulgaritati xenofobe. Cu unele atenuari abile, ea se poate folosi în medii liberal-europene, pentru urechile functionarilor comunitari. Varianta mare e varianta de campanie: ea trebuie acompaniata de pieptul bombat, privirea sticloasa si glasul razesesc. Tehnica alternarii celor trei variante e un solicitant exercitiu de virtuozitate. Trebuie sa stii cu precizie când cultivi sonoritatile de boite a musique, când alegi tangoul si când treci la mars. Public se gaseste, întotdeauna, pentru toate optiunile. Nu stiu daca predecesorul caruia i s-a oferit întreitul cadou a profitat, în vreun fel, de el. Probabil ca nu, de vreme ce l-am gasit uitat, în maruntaiele unui dulap. Dar, indiferent daca e sau nu la vedere, indiferent daca a fost folosit sau nu, un Avram Iancu ajustabil, în doua, trei sau cinci dimensiuni subzista, provocator, în recuzita oricarui politician autohton. Nationalismul e un fel de „Matrioska” a rebours: întâi se vede o efigie discreta; daca o zgândari, din ea tâsneste un profil viguros, de proportie mijlocie. Iar daca întarâti, nesabuit, statueta, ea da la iveala o stihie necontrolabila, care acopera tot orizontul. Toate portretele tinute, neglijent, prin sertare reusesc — mai devreme sau mai târziu — sa învie…
Andrei Plesu- fragment din “Patria are nevoie de defectele dumneavoastra”, articol aparut initial in “Plai cu boi”, ianuarie 2000 si inclus in volumul “Comédii la portile Orientului”, 2005
P.S. Si ca orice simbol national, uitat aiurea, blamat, desconsiderat, funest, vetust de nu stiu cand, se poate ajunge, in schimb, si la astfel de manisfestari inoportune!
