Comédii la portile Orientului

www.owline.ro

E la mintea cocosului ca in lume nu-s mai multe Romanii, ne e de ajuns o astfel de tara ezitanta, sclerotica pana la delir, frizand de la cele mai multe ori abjectul, ratandu-si mai mereu menirea, inconsecventa, care se da in vant dupa tutuiala, tatonare, sprit si derizoriu, de mai mare rasu’ plansu’, un spatiu populat de o fauna pestrita, de specimene bizare, castrate istoric si moral. Un areal al minunatei forme fara fond. Atat de minunata, incat volumul de fata a fost totalmente indrituit de a a vedea lumina zilei, tocmai pentru a o contempla frust, de a o lua inca o data la bascalie si, cu siguranta, de a le permite generatiilor urmatoare, mult mai in masura, sper, de a cunoste o Romanie nefardata si a de a o elibera de toate calamitatile sociale cu care se confrunta de atat amar de ani!

Derizoriul devine esential si esentialul devine derizoriu. Mergem spre o „sotietate” unde singurul personaj serios, doritor sa se comporte in chip responsabil, va fi, ca si altadata, Cetateanul turmentat.

Nu exista neaparat incompatibilitate intre placerea de a citi Kant si pasiunea pentru iahnie. (….) Ceea ce nu poti, fara a risca pervesiunea, e sa mananci carnati cu frisca sau sa degusti, cu ohtaturi echivalente, oratoria lui Cicero si pe aceea a lui Vanghelie.

Situarea la rasarit e un fel de ghinion, o injurie demografica; nu se cade sa o pomenesti. (…) Suntem, vai, ai tuturor si ai nimanui! (…) Cioran stia ce spune despre cutremurul din ’77: „Nous sommes mal placés!” Supravietuim neconsolati in bucataria istoriei, (…) suntem, in cel mai rau caz, o Scandinavie a Balcanilor

Mitica e de negandit fara bascalia spumoasa a spritului. Mitica nu e balcanic. E central-european. (…) Bautorul de sprit este un specialist al amanarii. La fel central-europeanul. Destinul lui se defineste prin dexteritatea de a intarzia, de a se pierde in interminabile negocieri, digresiuni si eschive. Totul se poate amana: betia, decizia, fericirea, istoria…

Una dintre lectiile cele mai iritante alte tranzitiei este ca nu stim sa fim saraci. (…) e, fara indoiala, o perioada a nostalgiilor prost orientate.

Andrei Plesu- Comédii la portile Orientului

Despre frumusetea uitata a lumii

Ajungi sa te intrebi, contempland lumea romaneasca de azi, daca mai exista detenta bucuriei, daca mai exista placeri depline si colocvialitati inocente. Daca se mai gandeste cineva la arta conversatiei, daca mai rasfoieste cineva pe Epictet sau pe Montaigne. Nu se poate trai, clipa de clipa, din frecventarea pustiului intelectual si sufletesc al arenei politice. Nu se poate trai din amaraciune, recriminare si sudalma. (…) Valorile, problemele adevarate, viata sunt de cautat in cu totul alta directie.

(…) asemenea sanatatii, libertatea nu devine o preocupare decat daca n-o ai. (…) Libertatea ta– se subintelege! Dar libertatea celuilalt te calca pe nervi! (…) Tocqueville era de parere ca exista un anumit „gust pentru liberate”, pe care unii il au si altii, nu. Tot asa cum unii au ureche muzicala, iar altii, nu. Libertatea se poate intona gresit. Un lucru par sa fi inteles fara greutate romanii tranzitiei: libertatea e suspensia regulilor. Poti, in sfarsit, sa arunci cu caciula-n sus, sa-ti faci de cap, sa-ti dai drmul… Ai voie sa fii iresponsabil, ai voie sa n-ai niciun Dumnezeu. Ai drepturi cu toptanul, ai tone de drepturi, n-ai decat drepturi!

Cum s-a ajuns aici? Mai intai, prin scleroza treptata a vietii interioare. Am reusit, incet-incet, sa nu mai credem decat in ceea ce se percepe la suprafata si ca suprafata. Cu alte cuvinte, ceea ce nu se vede, ceea ce nu sare in ochi nu exista. Simtim strict atat cat putem exterioriza. In al doilea rand, ne aflam in situatia de a compensa prin evidente grosolane ceea ce am pierdut in inaltime si subtilitate. Intensitatile mute, racoarea aspra a inaltimilor ne-au devenit straine. Avem, dimpotriva, nevoie de vociferare si febra. Tanjim dupa scandalul acut si dupa afectele mlastinoase. Sensibilitatea noastra nu se mai pune in miscare fara provocari barbare, fara zaharicale si ulcere. Incapabili sa mai experimentam extazul, cautam, halucinati, epilepsia. Opaci la elixiruri, adoptam drogul. Placerile noastre sunt simultan bolovanoase si facile, dulcege si acide. Nu mai avem acces la agreabil, daca nu trecem, mai intai, prin usturime. Sonoritatile trebuie sa fie asurzitoare, mirosurile- necrutatoare, nuditatea- mai mult decat nuda… Vrem sa sucombam in siropuri satioase, ca niste insecte euforice. Cand va veni sfarsitul lumii, nu vom sti ce sa facem mai intai: sa ne facem rugaciunea, sau sa savuram oroarea la televizor.

Andrei Plesu- Despre frumusetea uitata a lumii

Viata ca slalom printre valori

Se poate trai. Se poate trai bine.  Se poate (inca) trai frumos.

Andrei Plesu

„Despre frumusetea uitata a lumii’: un maiestrit compediu de intelepciune cotidiana, adunat din Dilema (veche) si din Adevarul! Fiindca nu numai Plesu ar trebui sa isi puna intrebarile ce naiba facem cu viata noastra si care mai sunt lucrurile cu adevarat importante in zilele noastre? Sunt intrebari binevenite si pertinente pe care fiecare dintre noi ar trebui sa si le puna din cand in cand (slabe sanse ca santieristul a carui unica pasiune este pet-ul de Noroc la 2 l sau cocalarul din fata blocului care si-a transformat spargerea de samanta intr-o adevarata arta, sa si le puna vreodata, insa… o secunda! de ce nu le-am oferi si lor un castig de cauza oricat de amarat ar fi?)!

Oare se mai citeste azi si de ce? Oare mesajul receptat din lectura contemporana mai este la fel de percutant ca cel de acum mai ani? (ma chinuie un astfel de gand, sesizand, mai acum ceva vreme, ca o groaza de lecturi ale unor autori contemporani mi s-au perindat prin fata ochilor fara sa ma marcheze intr-un mod adecvat!!!) Oare televizorul si internetul chiar au dobandit un statut greu de urnit? Oare limba romana este martirizata si supusa promiscuitatii  pe deplin? (fenomen enervant cu care ma confrunt zilnic, avand varii discutii cu colegi care au uitat ca accuracy, values, customer, integrity, call etc etc chiar au echivalente si in amarata asta de limba romana!)

Suntem condamnati unui trai de viata prea putin sanatos, urii ca mod de viata, maniei, zgomotului capitalist, manierelor grobiene de tot soiul, limbajului mult prea colorat si repezit, temperamentului coleric in spatii publica, iritarii permanente, vociferarilor si bombanelilor de tot soiul?

Suntem multumiti cu ce avem oare? De ce ne dorim mai mult? De ce ne-am obisnuit sa sfidam bunul-simt si sa calcam tantosi peste cadavre, doar-doar in vederea obtinerii a acelui mai mult, nu neaparat si a celui mai bun? Suntem dilematici, dragii mei? Ne gandim, macar o fractiune de secunda, cum ar fi viata noastra fara mail, iphone, twitter, facebook? Sau ne-am obisnuit sa traim caldut, fara sa ne strofocam mintea la gasirea unor raspunsuri mai adecvate nevoilor sau asteptarilor noastre? Las’ ca merge si asa! Prea multe dileme ar afecta mult prea grav sinapsele astea consumeriste si ar declansa o idiosincrazie de-a dreptul nevrotica!