Am zeci de fulare… Ştii unde le ţin? În pian, domnule! Am pianul burduşit de fulare, să nu-mi deranjez vecinii de bloc. Şi degeaba, că tot bat în ţeavă, dracu’ s-o ia de garsonieră! Ei bat, bat şi eu, o dată am bătut aşa de tare, că s-a spart ţeava, inundaţie, a venit administratorul, eu am plecat de-acasă, le-am lăsat uşa deschisă să se descurce… Unde sînt vremurile de altădată? Îţi închipui dumneata, cînd m-am mutat în blocul ăla, era un bloc de artişti, domnule! Poeţi, pictori, muzicieni… Mi-aduc aminte, cîntam tot timpul, într-o dimineaţă am cîntat pînă la patru, iar cînd m-am oprit, m-a sunat un prieten poet de la etajul doi: Johnică, de ce te-ai oprit, mai cîntă, bre, că nu pot să dorm altfel!». Şi eu stau la şapte, domnule, îţi dai seama?! Dormeau cu uşa deschisă, doar să m-audă cîntînd! Şi acum, îmi bat unii în ţeavă… Un căcat, domnule, ascultă-mă pe mine, un maaare căcat!
Johnny Raducanu
)
Tocmai am halit niste drajeuri de la Bonibon… am fost atat de extaziata cand le-am dibuit pe raftul unui magazin! mi-am adus inevitabil aminte de copilarie, cu bune si cu rele, asa cum a fost! ce mai vremuri! vremuri in care molfaiam guma Turbo, vremuri in care colectionam abtibilduri cu masini si papusi Barbie sau dinti de vampiri, vremuri in care faceam carii de la prea multe Jelibonuri cu gust de cola, de la prea multa halvita si prajitura Ora 12, de la prea multa inghetata sub forma de unt de masa, de la prea multa Tropicana triunghiulara, vremuri in care imi juleam genunchii, vremuri in care oftam dupa o Barbie originala, trebuind sa ma multumesc cu copii chinezesti si ursuleti ciumpalitici…vremuri in care imi doream sa ma fac cat mai repede mare… acum m-am facut, dar ce naiba am realizat? ca mai vreau doar o clipa din copilarie sa o retraiesc? sa mananc la Bonibon pana simt ca explodez? sa uit ca am ajuns altfel decat am visat, sperat atunci?