Minunata lume nouă

Poate minunata operă a lui Shakespeare să se împotrivească legilor absurde ale unui tărâm irațional în care oamenii sunt creați pe bandă rulantă? Poate un inadaptat să lumineze mințile unei mase lipsite de orice alt orizont în afara unei vremelnice izbăviri halucinogene? Poate el să ajute la redeșteptarea memoriei, la instaurarea adevăratului umanism, a libertății individuale, a frumuseții univoce?

Într-o lume falsă, calpă, artificială, nefirească, o lume în care indivizilor li se inculcă ideea de a urî florile şi cărţile, obiecte subversive care le-ar putea dezvolta gustul pentru artă şi i-ar distrage de la munca de roboţi pentru care sunt programaţi, în care tuturor le sunt asigurate toate nevoile, astfel încât altceva în plus fața de starea de mulţumire deplină nu pot concepe, o lume în care nașterile sunt considerate mai vulgare decât jocul „caută-mi șlițul” de la grădiniță, o lume în care anul lansării pe piaţă al automobilului Ford devine punctul zero de referinţă în locului anului 1, anul naşterii lui Hristos, o lume manipulată genetic și nu numai, glasul Sălbaticului se face el auzit? Categoric, nu! Sinuciderea va deveni adevărata fericire totală, dincolo de granițele minunate ale unei blestemate de lumi noi.

Firește. Adevărata fericire pare întotdeauna destul de palidă și sordidă în comparație cu supracompensațiile chinurilor și mizeriei sufletești. Și, bineînțeles, stabilitatea nu e nici pe departe atât de spectaculoasă ca instabilitatea. Iar mulțumirea nu are nimic din strălucirea și splendoarea unei lupte eficace împotriva nenorocirii, n-are nimic din pitorescul unei confruntări cu ispita sau al unei prăbușiri fatale adusă de patimă și îndoială. Fericirea nu e niciodată măreață.

Dumnezeu nu e compatibil cu mașinile, cu medicina științifică și cu fericirea universală. Trebuie să faci o opțiune. Civilizația noastră a ales mașinile, și medicina, și fericirea. Tocmai de aceea trebuie să țin încuiate în seif cărțile acestea. Sunt obscene. Oamenii ar fi șocați dacă…

Aldous Huxley- Minunate lume nouă, ed. Polirom, 2011

sursă foto

Cer dreptul la nefericire

O, ce minune! Ce de făpturi alese! Ce frumoasă-i omenirea, minunată lume nouă…

-Dar mie îmi plac inconvenientele.
-Nouă nu. Noi preferăm să facem totul într-un mod confortabil.
-Eu unul nu vreau confort. Îl vreau pe Dumnezeu, vreau poezie, vreau primejdie adevărată, vreau libertate, vreau bunătate. Vreau păcatul.

Aldous Huxley- Minunata lume nouă

Geniul si zeita

Astăzi medicina te învie ca să poţi trăi bucurîndu-te de arterioscleroză sau de cancerul prostatei.

Apare apoi chestiunea morţii. Cum reacţionezi la perspectiva morţii? Dacă eşti destul de bolnav, ajungi la un punct unde, cu oricîtă patimă ai lupta pentru viaţă, o parte din tine n-ar regreta deloc să moară. Ai prefera orice altceva acestei mizerii, acestui interminabil coşmar degradant de a te afla redus la o bucată de materie suferindă.

Toţi se îndreptau spre aceeaşi săvîrşire – spre tăierea progresivă a liniilor de comunicare, spre uzura înceată dar sigură a firelor susţinătoare; singuri spre căderea finală în neant. De undeva din depărtări, dincolo de acoperişurile caselor, un orologiu bătu trei sferturi de oră. Bătăile erau o insultă creată de mîna omului ce se adăuga gratuit unei răni cosmice — un simbol al scurgerii neîncetate a timpului, un memento al sfîrşitului inevitabil.

Aldous Huxley- Geniul si zeita, ed. Dacia, 1975