Fumez si ascult Tracy Chapman…sau ma rog, ascultasem pana mai acum cateva minute…as incerca sa diger si un Manu Chao, dar mi-e mult prea lene sa mai deschid folderul…ma simt desirata sufleteste, as vrea sa plang insa lacrimile nu mai reusesc sa mi se prelinga pe obraji…gerul de afara mi-a intrat si el in suflet…un spleen imens pentru o viata la inceput de ratare…o tristete apasatoare se preumbla si ea prin camera…si ma enervez ca nu imi raspunde la telefon sau ca ma repede sec, ma enervez pentru ca mai acum o ora ma tot holbam pe net la genti Fendi, Miumiu, Balenciaga etc, genti pe care sunt sigura ca nu o sa imi permit vreodata in viata asta sa le cumpar…ma enervez si imi vine sa plang pentru toate lucrurile frumoase care ar fi putut sa fie pana acum si pentru cele care sunt sigura ca se vor pierde la dracu’ in praznic…mi-e ciuda…prea mare ciuda pe mine, pe lume, pe tot…de unde naiba am pornit? unde am ajuns? si cine naiba stie in ce hartoapa existentiala prafuita ma voi opri, si mai blazata, si mai deprimata decat acum…
E ger iar tigara aprinsa se chirceste in scumiera, fumul de abia se mai taraste si el apatic spre tava…este timp de scene fierbinti, de saruturi lungi…la naiba…pentru mine este timp de spleen si inclin sa cred ca mereu va fi asa…timp de tigari singuratice…spre ce ma indrept?
spre maturizare si renuntarea la iluzii
si spre a invata cum sa iubesti iubindu-te pe tine insati.