Draga Mos Gerila,
Pardon, Craciun, iti scrie o copila care nu mai crede de ceva vreme in spiritul tau! Si fiindca nu mai cred de ceva vreme, precizez pe aceasta cale ca nu solicit primirea de jucarii, bijuterii, toale, parfumuri, chiloti, vibratoare etc etc, fiindca mi le cam cumpar singura si nu mai am rabdarea necesara sa le astept de peste mari si tari!
Nu! eu solicit doar acordarea unei brume de spirit craciunesc… E drept ca am vazut recent si “A Christmas carol” si, ca sa fiu sincera, m-am cam inspaimantat la ideea ca o sa ajung ca alde Scrooge ala si ca o sa fiu vizitata pe nepusa masa de niste spirite craciunesti! Asa ca uite cum mi-am luat eu inima in dinti si ti-am scris tie, cel in care nu mai cred!
Draga Mosu’, de cateva zile parca simt o oarece duiosie, o oarece tanjala dupa Craciunile copilariei, o oarece predispozitie de a lacrima gingas… Nu credeam ca o sa ma mai bucur tamp la gandul ca o sa impodobesc in Ajun un brad natural… sau ca mi-am luat la decoratiuni de sa mi le pun in cap… sau ca am doi reni in miniatura… sau ca rezist cu greu tentatiei de a nu manca din bomboanele de pom… sau ca o sa ma uit hipnotizata la luminite… sau ca am inceput sa ascult colinde…
Te rog frumos, nu mai imi aduce papuci sau oua Kinder; sunt destul de mare pentru a le mai primi! Adu-mi doar un strop de bucurie si doi stropi de liniste sufleteasca! Fa-ma sa uit mocirla de pe strada, cozile disperate din magazine, imbulzeala din piata, stresul banesc (pe ce dracu’ am cheltuit atat? si de ce? cand nu aveam o nevoie presanta de ele), kitsch-ul si spiritul mercantil de pretutindeni, nervii inevitabili, parerea de rau (chiar imi trebuia asta cand mai aveam din cealalta?)! Fa-ma sa cred ca din mocirla de afara se poate naste ceva frumos, ca oamenii de zapada pot dansa, ca ursii din plus pot rade, ca bradul poate canta mai ceva decat Bocelli, ca va ninge cu praf de stele, ca renii tai vor zbura!
Fa-ma sa uit de rahatul asta depresiv in care m-am scaldat peste an, de sanatatea in piuneze, de lacrimile varsate din belsug, de lipsa love-ului! Si lasa-ma sa sper, prostuta de mine, ca ce e prea mult din toate astea strica mai mereu, ca un nou capitol incepe, ca e timpul pentru o schimbare, implicit maturizare, in spirit si gandire, ca e timpul sa mai si rad!
Daruieste-mi o farama de spirit craciunesc! Doar atat, nimic mai mult!
Si iti voi fi profund indatorata,
Copila care nu a mai crezut in tine
am citit postarea ta pe melodia lui Axel Fernando – “amo”
e o experienta pe care trebuie sa o incerci! sper sa-ti placa……
Heeei, ai revenit. >:D<
Misto articolul. Misto si noua casa. Ghici cine e printre primii care se aboneaza?
Eu iti urez sarbatori fericite – macar cu o vorba buna sa te indulcesc. Smile.
@Roxana: super mel! eu am scris art ascultand Manu Chao
@Catalin: welcome! te asteptam
Merge si o vorba buna, in lipsa de nectarine
Sarbatori fericite si tie!
@Anyss: si papuci, sa nu uitam arhicunoscutii papuci! year after year!
)
Pingback: Revista presei -6- | Jiunimea