Sau de ce nu ma vad avand copii… pai nu am rabdare cu ei, cu mine, cu nimeni… n-ar fi suficient? habar nu am sa-i educ; i-as tine numai in casa cu cartea in brate, nu tu calculator, nu tu telefon, nu tu existenta rebela… la cati mediocri sau de-a dreptul tampiti sunt pe lumea asta, unii in plus parca nu e de bine…
Precum nu mi-a dat bine nici sa vad doua mimoze la Mec, discutand in onomatopee si expresii de mahala despre prezentii/viitorii lor tanci… una care isi incuraja cu mandrie puradelul sa urle tot mai tare din spatiul special amenajat pentru copii, ca deh, e doar copil si ii se permite orice… cealalta, cu burta la gura, cu cracii umflati urcati pe un scaun, fumand tigara peste tigara… alo, cucoana, nu te gandisi, nu-i asa, cat de mult rau provoci micului Einstein din burdihanul tau? de ce sa te gandesti la binele lui, cand peste doi-trei ani oricum mai torni unul? daca primul iese alienat, macar al doilea sa razbata prin viata imbatat de ecourile plasmei luate pe credit din sufragerie!
Odata imi ziceam ca as aduce pe lume un copil cand voi fi mai matura in ganduri si simtiri… mneah! sunt prea dificila, prea copilaroasa, prea capoasa, prea nervoasa, prea egoista, cu sanatatea prea in piuneze ca sa ma mai gandesc la perpetuarea inutila a speciei!
