Sunt baba intr-o buna zi… dupa o viata intreaga de munca, tocat nervi, distrugere sanatate, rabdare etc, depersonalizare, complacere, plangere de mila… sunt baba… de-a dreptul deprimant 
(
Ce asteptari mai am atunci? sa ii am pe cei dragi aproape- adica barbati-meu sa nu ma lase pentru vreo fufa mai tanara, confruntat cu o adevarata criza adolescontino-geriatrica iar copii-mi sa nu ma expedieze la vreun azil uitat de lume… sa nu regret nimic din ce am avut sau nu, din ce am trait sau nu… sa fiu impacata cu tot si toate… si sa am parte de asigurare pecuniara linistitoare… adica de o pensiuta… cat mai babana! pai da, dupa o viata de munca am pretentii! chiar mari! am avut cariera, realizari profesionale, job-uri peste job-uri etc etc… si vreau bani, nene! nu ca as avea ce sa fac cu ei! sunt prea ramolita sa mai fiu in style, nu am cum sa ma mai plimb, m-am facut cat o balena esuata… insa vreau bani! nu ma intereseaza, mi se cuvin!
Lasand acest scenariu infricosator pentru mai tarziu, pe bune, vor astia de la guvernare sa mai taie din pensiile alea babane, adica nesimtite! adica din alea mai mari decat salariul presedintelui tarii… fair enough! poate unii le merita, poate altii nu… poate bunicul meu, dupa o viata intreaga de munca in conditii inumane, are 15 mil… poate maica-mea, dupa 20 de ani de boala, gradul unu, are de abia 10… poate situatia lor, ca a atator altora, ma revolta… poate deciza asta ma bucura…
Poate, la naiba, suntem facuti sa muncim ca orbetii toata viata! Si la sfarsit cu ce ne alegem? Cu o flegma din partea statului? Cu niste pensii private de mai mare dragul? Cu recunostinta sau nu? Cu apreciere sau nu?
Bunica-meu se bucura cand ii cumpar ziare, maica-mea, cafea! La asta se va rezuma oare si batranetea-mi?