Tinerii pe care voi i-ați dat uitării. Tinerii pe care voi nu-i mai cunoașteți. Nici părinții parcă nu ne mai cunosc. Când îl târau pe unul la dubă, a venit un reporter să-l întrebe “Pentru ce protestezi?”. A răspuns “Pentru toți cei care suferă”.
Are cine să dea cu Molotoave, mai greu e să vii cu idei.
Mă raliez manifestului acestui ultraș, adăugând însă: și corporațiile! Închideți dracului toate reprezentanțele străine, toate multinaționalele de căcat unde trebăluiesc proaspăt absolvenți de facultate pe salarii mizerabile, toate firmele de outsourcing! Trimiteti-i pe jegoșii de indieni care le dețin la ei acasă! Și trimiteți-i și pe românii care se plonosesc în fața lor, care îi ling in cururile lor negre și care sunt îmbuibați de atâta cultură corporatistă, încât altceva în afara de viața la muncă nu pot concepe! Faceți ceva pe serviciile lor, pe cultura lor organizațională, pe valorile lor false, pe mințile lor opace! Fie ca toate corporațiile să dea faliment!
Pe trotuarul din dreapta, bărbați cu steaguri și cu pancarte. Protestatari. Se îndreaptă în tăcere, cu pași hotărâți spre Universitate. Că se vor deda în câteva ore la acte de vandalism, e cu totul altceva.
Pe trotuarul din stânga, la Coloanele de la Romană, adunătură de câini. Se adulmecă la fund și dau din cozi șuie. Pentru ca apoi să mârâie și să-si arate colții a ranchiună. Fiecare cu felul lui de a protesta!
Că de când te tot așteptam. Cu al III-lea. Cu lumea ta uluitoare. Cu lumea-nelume si cu realitatea aflată la cheremul unor forțe magice. Ai puțintică răbdare! Să mai trec de niște examene, de niște rahaturi la muncă, de o operație. Pe urmă o să mă scufund cu toată plăcerea în 1Q84-ul tau.
Sau erau lalele? Învățăm iar să scriem românește. Care vasăzică corect. 3 ani de zile le-am evitat. Din prea multă lene. O diacritică era ca un os de pește rămas în gât. Mai multe, un pește întreg. Pierdere de timp. Prea mult efort. Pierderea ideii. Le-am învățat iar în schimb. Am învățat să mă deprind cu ele. Se mai pierde o idee pe drum. Asta e, riscul meseriei de învățăcel într-ale diacriticelor!
Iar pe cretinii care scriu cu “tz” si “k”, i-aș îngropa de vii!
Cine a stabilit asta? Familia, școala, biserica, cel de sus? 12 ani de școală. Plus o facultate. Hai și un master! Dă bine în cv. Dacă mai lucrezi și din timpul facultății, dacă te mai implici și în nu știu câte căcate de voluntariate, de internship-uri, de work&travel-uri, cu atât mai bine! Carieră de succes o să scrie pe fruntea ta. Vei fi dat de exemplu altora care sunt nevoiți să se conformeze. Fiindcă așa trebuie.
De ce oamenii obișnuiți, ăia care vor lucra 12 ore pe zi în corporații de rahat si care nu au timp să-si sufle nici mucii, ăia de ce nu se intreaba: băi frate!, dar de ce trebuie să muncesc aici? de ce trebuie sa termin facultatea la 22, masterul la 24, MBA-ul la 30, sa ma căsătoresc tot atunci, să fac un credit ipotecar la 31 și un copil la 32, să văd Rio de Janeiro la 35 și Tibetul la 40? De unde până unde practica asta socială? De ce să fiu ca x, de ce să fac ca y, de ce să vreau să fiu și să fac ca z? De ce? de ce?
Să-l împușcăm pe alde Rousseau. E de ajuns oare că omul se naște bun, însă netrebnica de societate îl corupe?
Nu trece nici dracu’ pe acea străduță. Nu tu pieton, nu tu mașină. Si cum pui piciorul pe ea, cum apar gârlă. Ca un făcut. Ale dracului mașini! Reflectare a legii lui Murphy. A dracului reflectare! Pas de unde să ai pe unde s-o mai iei. Pe trotuare nici atât; doar sunt ocupate de alte mașini parcate. Mi se pare chiar normal. Unde să stea si ele, săracele?
Ferice de cei care calcă în rahați de câine! În fapt de seară. Cu noaptea în cap, îndrepându-se spre muncă. Și câți sunt, doamne! Să tot ai de unde alege. Rahați mai mari, mai mici, mai moi, mai tari, mai vârtoși, mai pricăjiți. Rahați de câine comunitar să tot fie!
De preferințe muzicale. De preferințe literare. De preferințe culinare. De amiciții. De frizură. De stil. De tatuaj. De perspectivă. De job. De viață. Modificări ale unor mai vechi modificări. Tot de viață.
Îmi speli spatele, ți-l spăl și eu pe al tău. Mă bați pe spate, se presupune că te bat și eu pe al tău. îmi întorci spatele, cu siguranță o să ți-l intorc și eu pe al meu. Ar fi chiar culmea dacă nu ți l-aș întoarce! Dar dacă ți l-aș întoarce eu prima? Ar mai fi reciproca valabilă?