Literatura ca singura religie practicată

M-am ascuns în spatele unei movile, fusese săpat un mormânt pentru cărți vechi, literatura era singura religie pe care tatăl ei o practica, dacă aluneca vreo carte pe podea, el o săruta, când termina o carte, încerca să o dea mai departe cuiva căruia i-ar fi plăcut foarte mult, iar dacă nu găsea vreun destinatar pe măsură, o îngropa (…). Cărțile fuseseră îngropate, așa că de data asta m-am ascuns în spatele unor copaci, îmi imaginam cum rădăcinile lor se încolăcesc în jurul cărților, hrănindu-se din paginile lor, îmi imaginam inele de litere în trunchiurile lor (…).

Jonathan Safran Foer (Extrem de tare și incredibil de aproape)

Lecturi necovenționale pentru tineri tot mai necovenționali

Un proiect frumos, zămislit „la un ceai” și care este menit să devină o alternativă mult mai interesantă la o programă rigidă și, de cele mai multe ori, prost înțeleasă și cu greu tolerată de elevi (ar fi de-a dreptul superfluu să mai menționez inevitabilele perle de la bac, în fiecare an tot mai gogomănate). Asta se vrea a fi Fanbook.

Intenție minunată, întâlniri care de care mai interesante (până și cu Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu,Radu Paraschivescu sau cu Rui Zink, în mod virtual ori ba) într-un mediu propice: într-o librărie, și, mai ales, încurajarea fățișă a tinerilor de a oferi o binemeritată șansă literaturii. Literatura străină nu se rezumă numai la „Game of Thrones”, precum nici cea românească nu se rezumă numai la anostul „Ion”. Renunțarea la formalismul scorțos de la școală și atmosfera prietenoasă pe care astfel de întâlniri par sa o aibă nu pot fi decât un lucru de toată isprava.

Numa’ că văzând ce tip de lecturi citite, dezbătute și chiar recomandate au acești tineri, nu mi-am putut stăpâni un surâs amar. Pe la 14-15 ani mă zbăteam cu „Moromeții” și da! cu inevitabilul și inegalabilul „Ion” din programa impusă în mod arbitrar la școală, însă mai cochetam și cu mult Eliade, un Balzac, un Hugo, neînțelesul, la acea vârstă, Cioran, un Dostoievski etc., asta doar din nemiloasa dorință de a mă desprinde din chingile searbedei programe școlare. Nemaipunând la socoteală faptul că nu am avut parte de asemenea programe interactive și inventive!

Bibliobibulii, ce au vârsta pe care o aveam eu atunci, au reușit să se desprindă în mod remarcabil de tot soiul de scorțoșenii și inflexibilități, încât preferă să lectureze De veghe în lanul de secară (lecturat pe când aveam vreo 22-23 de ani) sau Extrem de tare și incredibil de aproape (lecturat, spre rușinea mea, de abia în urmă cu câteva zile). Semn că generațiile se schimbă într-un mod mult mai alert, sunt mai precoce, sunt mai deschise la nou, la original, nu mai sunt atât de supuse canoanelor și închistărilor. Să sperăm că sunt atrase în aceeași măsură și de frumosul calitativ, în aceeași manieră încât bâlbele de la bac să devină tot mai mult o tristă amintire!

sursa foto

Opium livresc

À mesure que j’avançais dans les chapitres, je ne savais même plus pourquoi j’étais allongé sur ce lit, dans cette chambre d’hôtel. J’avais oublié où j’étais, dand quel pays, dans quelle ville, et cela n’avait plus d’importance. Aucune drogue, ni l’éther, ni la morphine, ni l’opium ne m’aurait procuré cet apaisement qui m’enhavissait peu à peu. Il suffisait de tourner les pages. On aurait dû, depuis longtemps, me conseiller ces << lectures du soir >>. Cela m’aurait évité bien des tournements inutiles et des nuits agitées. (…) Je n’étais rien dans cet infini, mais je pouvais enfin respirer.

Patrick Modiano (Accident nocturne)

Revendicarea verii permanente

Était-ce vraiment trop exiger de la vie de vouloir prendre un bain de soleil, en buvant une orangeade avec une paille?

Patrick Modiano (Accident nocturne)

Dragostea de oameni

Peut-on aimer tous les hommes sans exception, tous ses semblables ? Voilà une question que je me suis souvent posée. Certainement non ; c’est même contre nature. L’amour de l’humanité est une abstraction à travers laquelle on n’aime guère que soi.

Dostoievski

Nevăzutul minții lui Socrate

Ceea ce face din lumea cărților un loc atât de minunat este posibilitatea, deschisă fiecăruia dintre noi, de a pătrunde și de a locui (un timp) în nevăzutul minții celuilalt. Când citim că Socrate s-a așezat împreună cu Phaidros pe malul râului Ilisos, într-un loc răcoros, cu iarbă moale și umbră bună, ca să discute în voie despre lucrurile care îi pasionau, descoperim, deodată, că suntem și noi alături de ei, pe malul râului, într-un loc cu verdeață și răcoare; și înțelegem că ne aflăm în acel locus amoenus numai și numai pentru că acesta s-a aflat mai întâi în mintea lui Platon, unde noi am putut pătrunde deoarece acum se află și în mintea noastră, citind. Și tot timpul cât durează cititul nostru din Platon, noi ne mișcăm nestingheriți prin nevăzutul minții sale, care, prin lectură, se împletește și se amestecă indiscernabil cu nevăzutul minții noastre, astfel că nu mai știm bine dacă suntem Phaidros ascultând, Socrate vorbind, Platon scriind ori nevăzutul lumii văzând, prin Platon, în noi.

Horia – Roman Patapievici

Cea mai frumoasă dorință

Mi se părea că oamenii pot să vină și să plece, să se nască și să moară, dar cărțile erau veșnice. Când eram mic, dorința mea era să mă fac o carte. Nu un scriitor.

Amos Oz

Senzație de incomplet

Viața se termină mereu cu o insuficiență, o senzație de incomplet pe care nu avem cum s-o evităm.

Norman Manea