Daca eterna revenire este povara cea mai grea, atunci, vietile noastre, proiectate pe acest fundal, pot aparea in toata splendoarea usuratatii lor. Dar este, intr-adevar, greutatea cumplita si usuratatea frumoasa? Povara cea mai grea ne striveste, ne face sa ne incovoiem sub ea, ne lipeste de pamant. Dar, in poezia de dragoste a tuturor veacurilor, femeia doreste sa fie impovarata de greutatea trupului barbatesc. Asadar, cea mai grea povara este, in acelasi timp, imaginea celei mai intense impliniri vitale.
Cu cat mai grea e povara, cu atat mai apropiata de pamant e viata noastra, si cu atat e mai rea si mai adevarata. In schimb, absenta totala a poverii face ca fiinta umana sa devina mai usoara ca aerul, sa zboare spre inaltimi, sa se indeparteze de pamant, de fiinta terestra, sa fie doar pe jumatate reala, iar miscarile sale sa fie deopotriva libere si nesemnificative. Si-atunci, ce sa alegem? Greutatea sau usuratatea?
Indiferent care ar fi dispretul pe care ni-l inspira, kitchul face parte din conditia umana.
Inainte de a cadea prada uitarii, vom fi transformati in kitcsh. Kitschul e statia de legatura intre fiinta si uitare.
Milan Kundera- Insuportabila usuratate a fiintei
July 4th, 2010
