De-as da timpul inapoi

Sa speram ca aceste scenarii nu vor deveni reale, Raluco! Hmm, daca as putea si chiar as dori asta, sa ma intorc in timp, sa il inghet, sa retraiesc anumite momente, as alege fara dubii: copilaria, puriatatea, nevinovatia, gingasia intrinsece…
Cand bunicii inca mai erau in puteri si imi aduceau de la tara mere padurete, zmeura si caise… cand bunica facea cozonaci dumnezeiesti… cand bunicul citea dimineata ziarul, in fata-i cu un covrig si cu o cafea aburinda… cand ma refugiam intr-un coltisor, pe balconul lor, si devoram in fapt de seara carti de aventuri…
Rochia de vara, inflorata a mamei, surasul ei… nerabdarea resimtita in preajma sarbatorior de iarna, inainte de venirea Mosului… gustul inconfundabil al bucatelor pascale… jocurile nevinovate cu papusi scalpate, ciunte, maltratate… desenele Disney… gumele turcesti si abtibildurile colectionate… jeleurile in forma de viermi…
Lipsa grijilor… dorinta de a fi o good girl, de a mai veni cu un 10 de la scoala, doar pentru a primi o bucata mai mare de martipan… si dorinta stupida de a deveni mai repede un adult… oare cand mi-am dorit cu adevarat asta? Nu mai vreau sa retraiesc un astfel de moment… foolish me!… parca am crescut prea repede…
Parca mai ieri intram speriata, de mana mamei, cu un ghiozdan enorm in spate, pe poarta scolii… sau parca mai ieri plangeam la gradinita ca celelalte fetite aveau parul lun si frumos,papusi Barbie originale si rochite roz, in timp ce eu eram negricioasa, tunsa baieteste, invidioasa, rautacioasa, tarand un iepure cu urechi blege dupa mine, intr-o rochita cu buline albastrii (nene Freud, nu-i asa ca am ramas cu frustrari, sechele de pe atunci, de vreme ce detest culorile astea acum?)… (si nu-i asa ca fusei extremely bitch cand am inceput sa o trag pe una de par care, culmea, imi era tiz, doar din simpla gelozie?; sunt un caz pierdut pentru psihiatrie? )
Opreste-te, clipa, caci ai fost atat de frumoasa! Caci inca de pe atunci m-am simtit unica, speciala, minunata (doar purtam rochite albastrii, in timp ce moda micilor pitzi era preponderent rozalie!)… caci aveam ochisorii atintiti la minunatiile lumii (asta inainte de a descoperi mizeriile-i) si dorinta de a deveni versiunea feminina a lui Tom Sawyer… Lasa-te retraita, copilarie! Macar de data asta, cand simt atat de mult nevoia unui echilibru sufletesc!

P.S.: leapsa cui mai doreste, cui mai pofteste!

“When childhood dies, its corpses are called adults and they enter society, one of the politer names of hell. That is why we dread children, even if we love them, they show us the state of our decay.”- Brian W. Aldiss