Într-o lume falsă, calpă, artificială, nefirească, o lume în care indivizilor li se inculcă ideea de a urî florile şi cărţile, obiecte subversive care le-ar putea dezvolta gustul pentru artă şi i-ar distrage de la munca de roboţi pentru care sunt programaţi, în care tuturor le sunt asigurate toate nevoile, astfel încât altceva în plus fața de starea de mulţumire deplină nu pot concepe, o lume în care nașterile sunt considerate mai vulgare decât jocul “caută-mi șlițul” de la grădiniță, o lume în care anul lansării pe piaţă al automobilului Ford devine punctul zero de referinţă în locului anului 1, anul naşterii lui Hristos, o lume manipulată genetic și nu numai, glasul Sălbaticului se face el auzit? Categoric, nu! Sinuciderea va deveni adevărata fericire totală, dincolo de granițele minunate ale unei blestemate de lumi noi.

Firește. Adevărata fericire pare întotdeauna destul de palidă și sordidă în comparație cu supracompensațiile chinurilor și mizeriei sufletești. Și, bineînțeles, stabilitatea nu e nici pe departe atât de spectaculoasă ca instabilitatea. Iar mulțumirea nu are nimic din strălucirea și splendoarea unei lupte eficace împotriva nenorocirii, n-are nimic din pitorescul unei confruntări cu ispita sau al unei prăbușiri fatale adusă de patimă și îndoială. Fericirea nu e niciodată măreață.

Dumnezeu nu e compatibil cu mașinile, cu medicina științifică și cu fericirea universală. Trebuie să faci o opțiune. Civilizația noastră a ales mașinile, și medicina, și fericirea. Tocmai de aceea trebuie să țin încuiate în seif cărțile acestea. Sunt obscene. Oamenii ar fi șocați dacă…

Aldous Huxley- Minunate lume nouă, ed. Polirom, 2011

sursă foto

foto arhivă personală

O, ce minune! Ce de făpturi alese! Ce frumoasă-i omenirea, minunată lume nouă…

-Dar mie îmi plac inconvenientele.
-Nouă nu. Noi preferăm să facem totul într-un mod confortabil.
-Eu unul nu vreau confort. Îl vreau pe Dumnezeu, vreau poezie, vreau primejdie adevărată, vreau libertate, vreau bunătate. Vreau păcatul.

Aldous Huxley- Minunata lume nouă

De exemplu, sexul. Bineînțeles, cele mai des utilizate sunt scenele de amor care necesită o muzică cât mai romantică, cât mai chill, instigând mai degrabă la somnic decât la un preludiu focos.

Să dea naiba dacă am avut vreodată impresia că actele de sex la care m-am dedat au necesitat o astfel de muzică îmbietoate! Sau că porția de romantism inerentă, mai degrabă absentă, după îndelungi cazne cu îndepărtarea hainelor de iarnă, cu deschiderea unui fermoar încăpățânat sau cu căutarea pe sub pat a unui prezervativ nenorocit, ar fi urmat să fie salvată de alde Michael Bolton sau de Julio Iglesias!

La fel când am grăbit de atâtea ori pasul până la stadiul de a alerga de nebună după un mijloc de transport în comun sau din simpla dorință de a nu întârzia. Păi când încep să alerge unii de nebuni în filme, li se bagă musai un ritm mai îndrăcit, mai alert, un rock ceva; să le iasă adrenalina pe nas! Astfel că ar trebui și eu să-mi imaginez cum acorduri de Rammstein sau “No good”-ul lui Prodigy mi-ar sparge timpanele. S-a întâmplat asta vreodata? Pe dracu’! tot ce am auzit de fiecare dată au fost bătăile nebune ale propriei-mi inimi și gâfâielile prea puțin artistice! De mașină nu poate fi vorba, fiindcă nu am una și nici măcar nu știu să conduc; insă garantez că altceva în afară de zgomotul motorului și de cel al frânelor nu aș mai putea auzi!

Cât despre peisaje feerice, atât de siropoase, încât îți vine să bocești de emoție numai uitându-te la ele, un Chopin sau un Debussy ar fi ireali de-a dreptul! Să mergi primăvara prin parc, să ocolești în mod sistematic rahați de câine și grupuri de cocalari-spărgători de semințe, este ceva mult prea puțin înălțător pentru a putea fi transpus în muzica clasică a secolului al XIX-lea.

Precum nu văd nici utilitatea coloanei sonore, o înșiruire plictisitoare de nume pe niște frânturi de melodii care de care mai nepotrivite! Renunțați naibii la o astfel de mascaradă muzicală! Renunțați la pretenția de a mai păcăli muritorul de rând cu astfel de bazaconii! Renunțați la falsa pretenție de a împopoțona realitatea cu niște falduri neavenite! Altfel vom aștepta mult și bine, ca fraierii, să facem sex pe muzica lui Michael Bolton, să alergăm pe acorduri rock, să ieșim la grătar pe acorduri de muzică clasică etc!

sursa foto

Tinerii pe care voi i-ați dat uitării. Tinerii pe care voi nu-i mai cunoașteți. Nici părinții parcă nu ne mai cunosc. Când îl târau pe unul la dubă, a venit un reporter să-l întrebe “Pentru ce protestezi?”. A răspuns “Pentru toți cei care suferă”.

Are cine să dea cu Molotoave, mai greu e să vii cu idei.

sursa