M-am intors de doua zile la serviciu, numai bine ca sa stau de saptamana viitoare iar acasa… rastimp in care m-em simtit ca pestele pe uscat: imi vine mai tot timpul sa ma fatai pe scaun, sa ies la o gura perpetua de aer, sa ma apuc iar de fumat, sa imi iau campii fiindca nu mai am rabdare, fiindca am o senzatie de plutire, de semi amorteala, de neputinta…
Si inca nu am inceput inca tratamentul… si deja m-am saturat… si deja imi vine sa imi iau lumea in cap, sa umblu brambura, sa ma zbantui cat vezi cu ochii, sa merg de nebuna pe coclauri, sa vad lucruri noi, mirobolante, exciting…
Sa ma sui in primul tren sau avion, sa colind, sa casc gura la alta lume, alte plaiuri, alte obiceuri… sa am numai cateva parale in buzunar dar sa simt prin toti porii ca I’m still fuckin’ alive!… sa rad, sa plang de fericire ca mi-e dat sa vad si altceva… sa apreciez fiecare clipa a vietii… sa am vointa de a trece peste…
Mi-e dor de viitor, de impliniri sufletesti, de minunatii existentiale… m-am saturat de lacrimi, de tristete, de complacere… Vreau sa plec, sa merg, sa ma duc, sa ma indrept, sa ma pozitionez spre… pretutindeni si nicaieri…
si eu care credeam ca-s singura cu dor de duca:))
Nup, insa eu ma indrept iar spre spital; pe cd tu o sa stai cu burta la soare… have fun si pt mine
O sa treaca si faza cu spitalul, nu?
Si o sa ai timp de colindat coclauri.
Pana atunci, think happy thoughts ^__^