Cineva mi-a spus…

Aseara ca o sa cunosc mai devreme sau mai tarziu daca nu fericirea, cel putin o stare de multumire sufleteasca, de impacare cu sine si cu lumea…
Cuvintele mi-au rezonat mult timp la terasa unde ne aflam, la masuta unde stateam, in bataia unui vant molcom si caldut, scrutand cu atentie pe cei din jur…
Cineva s-a mirat de ce ma afisez cu imaginea asta de om abatut, cu starea asta… cineva m-a intrebat ce s-a intamplat cu invingatoarea din mine, cu fetita olimpica, premianta, no 1… cineva s-a revoltat ca de ce nu mai am forta launtrica necesara de a lupta… i-am replicat acelui cineva ca pare-se ca toate “bataliile” mele de pana acum nu au fost decat razboaie cu morile de vant, insa ca in lupta cu viata sunt si voi fi mereu marea perdanta… si ca orice invingator stie ca se va confrunta intr-un final cu o proba pe care nu va mai fi in stare sa o treaca si din care va iesi cu capul plecat…
Cineva mi-a adus aminte ca sunt o femeie independenta care a trecut prin atatea… si fiindca-s asa de independenta, trebuie sa ma adun naibii, sa inghit tinctura asta amara de viata si sa evit sa ma gandesc la efectul ulterior din pantece-mi… sa o impiedic sa ma macine launtric… si sa ma gandesc la mama, la singuratatea ei… mai ales…
Cineva m-a privit cu o compasiune reala si mi-a pus mana tandru pe umar… si mi-a mai spus ca dupa orice ploaie, indiferent cat de a dracu’ este, iese mereu soarele… si i-am suras trist…
Cineva mi-a mangaiat parul si mi-a smuls tigara dintre degete, fiindca eram deja la a nu stiu cata… cineva m-a intrebat daca pot sa ma regasesc… i-am raspuns ca nu…
Cineva a oftat si mi-a spus sa incerc macar… si ca ce ma costa… i-am raspuns iritata ca si maine daca as crapa, nu as regreta nimic… cineva m-a mustrat atunci… si mi-a sters lacrimile de la coltul ochilor…
Cineva m-a sarutat atunci… mi-a mangaiat parul… si a ras de numele meu de alint… l-am asigurat extrem de serioasa ca exista chiar si o insula cu numele asta, pe undeva prin Malaesia parca… insula mea, insula Bubu… insula pe care vreau sa o vad inainte sa mor… cineva s-a aratat ingrijorat ca pe acolo e cam periculos cu tsunamiurile alea… i-am raspuns ca macar mor fericita, pe insula mea exotica… pe insula Bubu…
Cineva m-a felicitat atunci pentru faptul ca nu sunt iremediabil pierduta si ca recunoaste din voce, din felul cum articulez cuvintele, cum povestesc entuziasmata, mai vechea-mi incapatanare, ambitie, speranta nebuna de a realiza ce mi-am propus…
Cineva m-a tinut in brate toata noaptea… si am dormit ca un bebeu, leganata de un vis frumos in care se facea ca ajunsesem pe insula lui Bubu… cineva m-a lasat debulosata de dimineata… naufragiind de asta data in larg, spre insula lui Nicaieri…