Lecturi necovenționale pentru tineri tot mai necovenționali

Un proiect frumos, zămislit „la un ceai” și care este menit să devină o alternativă mult mai interesantă la o programă rigidă și, de cele mai multe ori, prost înțeleasă și cu greu tolerată de elevi (ar fi de-a dreptul superfluu să mai menționez inevitabilele perle de la bac, în fiecare an tot mai gogomănate). Asta se vrea a fi Fanbook.

Intenție minunată, întâlniri care de care mai interesante (până și cu Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu,Radu Paraschivescu sau cu Rui Zink, în mod virtual ori ba) într-un mediu propice: într-o librărie, și, mai ales, încurajarea fățișă a tinerilor de a oferi o binemeritată șansă literaturii. Literatura străină nu se rezumă numai la „Game of Thrones”, precum nici cea românească nu se rezumă numai la anostul „Ion”. Renunțarea la formalismul scorțos de la școală și atmosfera prietenoasă pe care astfel de întâlniri par sa o aibă nu pot fi decât un lucru de toată isprava.

Numa’ că văzând ce tip de lecturi citite, dezbătute și chiar recomandate au acești tineri, nu mi-am putut stăpâni un surâs amar. Pe la 14-15 ani mă zbăteam cu „Moromeții” și da! cu inevitabilul și inegalabilul „Ion” din programa impusă în mod arbitrar la școală, însă mai cochetam și cu mult Eliade, un Balzac, un Hugo, neînțelesul, la acea vârstă, Cioran, un Dostoievski etc., asta doar din nemiloasa dorință de a mă desprinde din chingile searbedei programe școlare. Nemaipunând la socoteală faptul că nu am avut parte de asemenea programe interactive și inventive!

Bibliobibulii, ce au vârsta pe care o aveam eu atunci, au reușit să se desprindă în mod remarcabil de tot soiul de scorțoșenii și inflexibilități, încât preferă să lectureze De veghe în lanul de secară (lecturat pe când aveam vreo 22-23 de ani) sau Extrem de tare și incredibil de aproape (lecturat, spre rușinea mea, de abia în urmă cu câteva zile). Semn că generațiile se schimbă într-un mod mult mai alert, sunt mai precoce, sunt mai deschise la nou, la original, nu mai sunt atât de supuse canoanelor și închistărilor. Să sperăm că sunt atrase în aceeași măsură și de frumosul calitativ, în aceeași manieră încât bâlbele de la bac să devină tot mai mult o tristă amintire!

sursa foto

Pe când normalitatea de odinioară…

Le spunea copacilor să își lepede veșmintele verzi, să se lase acoperiți de unele ruginii pentru o perioadă mult prea scurtă, pentru ca apoi să se împace cu gândul unei despuieri iernatice. Îi spunea soarelui să își retragă razele calde adormitoare. Îi spunea gerului să pătrundă tot mai mult în case, pe sub uși, în cugete și suflete. Le spunea păsărilor să nu mai ciripească a vreme caldă și viață fără griji. Asta făcea normalitatea de odinioară. Normalitatea de acum pare-se că e ori iresponsabilă, ori de-a dreptul inconștientă de la prea multă țuică din deal. 

La 1 decemvre unii copaci s-au revoltat și au preferat să își păstreze veșmintele verzi, păsările încă mai sunt gureșe și pleacă cu întârziere în stoluri în țările calde, soarele nu își cedează de-al dracu’ locul de pe firmament, iarba mustește a verzeală. La 1 decemvre normalitatea vremii de iarnă de odinioară se schimbă în pofida tuturor așteptărilor de ieri, de azi și poate si de mâine.

Madlenă înghețată

Polar. Înghețată. Înghețata copilăriei. Fram, ursul polar. Aisberg dulce. Gust demențial de vanilie, oricât de sintetică ar fi. Vanilină ori ba, untul-înghețată Polar a fost la crème de la crème. Minunată madlenă înghețată. Cerul gurii se înfioară ușor la acest gust uitat și de abia regăsit. Și la imaginea mea, copil fiind, mozolindu-mă toată de înghețată, pe mâini; prelingându-se pe bărbie, pe piept, pe rochița cea nouă. Lingând cu nesaț ambalajul. Încercând să refac experiența cea îmbătătoare cu un alt produs de formă și ambalaj asemănătoare: un banal unt gălbui. Confundând prea mult. Descumpănită când Polar a dispărut, când ursul Fram a devenit un urs jigărit de circ, când copilăria s-a sfârșit mult prea repede.

Mon Dieu, comme elle est bonne! Madlenă înghețată cu gust divin. Prin care pornesc à la recherche du temps perdu al unei copilării cu parfum de vanilie neprețuită. Madlenă itemporală, cu același gust neîntrecut, cu același ambalaj drag. Și chiar mă bucur că nu te-au trântit, întinându-ți savoarea, prin vreun ambalaj de plastic abject, și chiar mă bucur că unui adevărat Polar numai în straie din hârtie simplă îi șade bine.

sursa foto

Semne bune primăvara are

În cuiburi, în triluri de păsări, în flori, în mugurii copacilor care cată să se mijească, în topirea peticelor de zăpadă mizere, în înaltul cerului, în aer.

De ce e minunata primavara

Numai pentru faptul ca natura se primeneste, numai pentru faptul ca ai sansa de a-i observa splendoarea, numai pentru faptul ca te lasi dezmierdata de razele soarelui si imbatata de mirosul zambilelor, numai pentru faptul ca inca mai vietuiesti si te poti bucura de privelisti, la naiba, pentru ca vietuiesti!

Mai arunca-ti ochii spre cer!

O tipa bruneta cu ochelari fumurii apare la capat de strada, din directie opusa. Imi intra in raza vizuala. Mai avem putin si trecem una pe langa cealalta. Avem amandoua un pas tihnit. Niciuna dintre noi nu pare a se zori. Eu vin de la serviciu. Ea se duce oriunde vazand cu ochii. Se opreste. Isi scoate alene ochelarii. Isi indreapta privirea spre caturile superioare ale mamutilor comunisti. Imi indrept si eu privirea spre ele. Nimic remarcabil. Arhitectura dezolanta. Privirea-i trece de limita gri. Se inalta. Tot mai mult. Privirea-i se insenineaza. Zambet usor. Ca de inceput de primavara. Peste ramasite sinistre de istorie hacuita. Peste spatii vitrege. Peste timp. In infinita albastrime a unui cer de martie.

Mai arunca-ti ochii spre cer, romane! De cand nu ai mai avut ragazul sa privesti stelele licarind noaptea sau de cand nu ai mai intins avid mainile spre soare? De cand nu ai mai privit cerul? Fara un motiv anume! Doar de dragul de a-ti odihni privirea in el! Doar fiindca existi si inca te mai poti bucura de el!

Mai arunca-ti ochii spre cer, cat inca mai vietuiesti, om nerecunoscator!