Literatura ca singura religie practicată

M-am ascuns în spatele unei movile, fusese săpat un mormânt pentru cărți vechi, literatura era singura religie pe care tatăl ei o practica, dacă aluneca vreo carte pe podea, el o săruta, când termina o carte, încerca să o dea mai departe cuiva căruia i-ar fi plăcut foarte mult, iar dacă nu găsea vreun destinatar pe măsură, o îngropa (…). Cărțile fuseseră îngropate, așa că de data asta m-am ascuns în spatele unor copaci, îmi imaginam cum rădăcinile lor se încolăcesc în jurul cărților, hrănindu-se din paginile lor, îmi imaginam inele de litere în trunchiurile lor (…).

Jonathan Safran Foer (Extrem de tare și incredibil de aproape)

Opium livresc

À mesure que j’avançais dans les chapitres, je ne savais même plus pourquoi j’étais allongé sur ce lit, dans cette chambre d’hôtel. J’avais oublié où j’étais, dand quel pays, dans quelle ville, et cela n’avait plus d’importance. Aucune drogue, ni l’éther, ni la morphine, ni l’opium ne m’aurait procuré cet apaisement qui m’enhavissait peu à peu. Il suffisait de tourner les pages. On aurait dû, depuis longtemps, me conseiller ces << lectures du soir >>. Cela m’aurait évité bien des tournements inutiles et des nuits agitées. (…) Je n’étais rien dans cet infini, mais je pouvais enfin respirer.

Patrick Modiano (Accident nocturne)

Dragostea de oameni

Peut-on aimer tous les hommes sans exception, tous ses semblables ? Voilà une question que je me suis souvent posée. Certainement non ; c’est même contre nature. L’amour de l’humanité est une abstraction à travers laquelle on n’aime guère que soi.

Dostoievski

Nevăzutul minții lui Socrate

Ceea ce face din lumea cărților un loc atât de minunat este posibilitatea, deschisă fiecăruia dintre noi, de a pătrunde și de a locui (un timp) în nevăzutul minții celuilalt. Când citim că Socrate s-a așezat împreună cu Phaidros pe malul râului Ilisos, într-un loc răcoros, cu iarbă moale și umbră bună, ca să discute în voie despre lucrurile care îi pasionau, descoperim, deodată, că suntem și noi alături de ei, pe malul râului, într-un loc cu verdeață și răcoare; și înțelegem că ne aflăm în acel locus amoenus numai și numai pentru că acesta s-a aflat mai întâi în mintea lui Platon, unde noi am putut pătrunde deoarece acum se află și în mintea noastră, citind. Și tot timpul cât durează cititul nostru din Platon, noi ne mișcăm nestingheriți prin nevăzutul minții sale, care, prin lectură, se împletește și se amestecă indiscernabil cu nevăzutul minții noastre, astfel că nu mai știm bine dacă suntem Phaidros ascultând, Socrate vorbind, Platon scriind ori nevăzutul lumii văzând, prin Platon, în noi.

Horia – Roman Patapievici

O mie și una de nopți

Am fi mai răi decât suntem fără cărţile bune pe care le citim, am fi mai comformişti, mai puţin neliniştiţi şi răzvrătiţi, iar spiritul critic, motor al progresului, nici măcar n-ar exista. Scrisul, ca şi cititul, e o formă de protest împotriva neajunsurilor vieţii. Căutând în ficţiune ceea ce ne lipseşte, afirmăm – fără a fi nevoie s-o spunem, şi nici măcar s-o ştim – că viaţa, aşa cum e ea, n-are cum să ne astâmpere setea de absolut, esenţa condiţiei umane, şi că ar trebui să fie mai bună. Inventăm poveşti pentru a putea trăi cumva nenumăratele vieţi pe care ni le-am dori, când de fapt noi, oamenii, abia dispunem de una singură.

Mario Vargas Llosa