Jean Patou et les classiques

Am mințit. Și știam că o să mint, întrebată fiind ce impresie îmi lasă un parfum de nișă clasic. Îl știu încă din copilărie, bunica mea Il folosea cu aviditate. Fiindcă știam că mi-aș fi dorit să am o bunică stilată, elegantă, care să știe și altceva în afară de burdușirea frigiderului cu mâncare, de statul exagerat în fața cratițelor, de îmbulzeala disperată după carne în perioada sărbătorilor și de mirosul sălciu al deodorantelor ieftine date pe bluze și nu pe piele. Mi-aș fi dorit ca primele acorduri parfumate din copilărie să fie Joy al lui Patou sau Fracas al lui Piguet din partea bunicii, Shalimar sau Opium din partea mamei. Am citit de-a lungul timpului amintirile prea multora ca să nu îmi fi făcut o imagine edulcorată de eleganță și stil familial: e musai ca bunica mea să fi folosit Piguet; în schimb, parfumul ei de suflet ar fi fost mereu No 5. În cazul meu, nu a fost să fie! Copilăria mea a fost lipsită de miresme alese.

Tocmai de aceea am mințit. De mila mirosului sălciu al bunicii mele, de sila limitării existențiale atât a ei, cât și a mamei mele, de rușinea unei copilării imperfecte. Dar și din acel idealism naiv de care încă mă mai las îmbătată câteodată: cum ar fi fost dacă? m-aș fi simțit mai împăcată sufletește și mai apropiată de ele, știind că ele ar fi corespuns idealului meu feminin aromatic? m-aș fi mândrit cu ele? aș fi considerat că pasiunea mea pentru universul parfumurilor ar fi ținut de o tradiție familială neprețuită? Poate că da, de vreme ce les classiques sont indémodables et intemporels.

sursa foto

La timp

Primăvara a venit exact la timp, cum se cade și, mai presus de toate, când se cade. S-a simțit în aer. Un fior de primăvară a trecut prin crengile încă golașe ale copacilor. Semn de plinătatea florilor ce va să vie. Fiorul a luat cu sine toate gândurile răzlețe ale mai vechiului anotimp. E timp de picotit alene la soare, de răsfirat degetele într-o iarbă verde, mustind de înnoire extatică și de scufundat capul în unde de flori parfumate. Parfumul pe care îl port azi îmi evocă cu delicatețe tufe înmiresmate de liliac și de narcise. Și nici măcar nu aduce cu o aromă oricât de ștearsă de liliac vinețiu. Doar îmi evocă. Tuberoza și ylang ylang-ul sunt note mult prea exotice până și pentru un început de primăvară. Pe masa din bucătărie, primele flori de crini își ițesc capetele spre lumina blândă de afară.

Miros de iarbă

De petic de iarbă. Încă verde. Miros proaspăt. Ca după binecuvântarea rouăi de dimineață. Îmi afund alene picioarele în covorul moale. Și inspir miros verde de prospețime. Ultima iarbă din acest an. Ultimul petic de iarbă. Zile vitrege și înghețate or să vie.

Miros de grătar încins

De mici, cotlete, mușchi, hălci de carne, cârnați. De sfârâială. De jar îmbibat de grăsime. Miros pe cât de repugnant, pe atât de ațâțător. Să creăm dară un parfum cu note de bază de sfârâială! Un parfum cu miros de grătar, de mici, de varză acră, de bere stătută, de conflicte familiale mocnite și de câte și mai câte!

Miros de grâu măcinat

Aveam 5-6 ani. Mă duceam cu bunicul la moară. Departe de sat. În plin câmp. Masinăriile, roțile, jgheaburile, toate utilajele acelea diavolești nu erau în stare să mă înspăimânte. Nu!, doar mă intrigau. Pe cât de mult se temeau micii mei prieteni de joacă din sat să se apropie de moară, pe atât de mult trepădam eu la ideea de a merge la moară, în acel tărâm asurzitor, înecăcios, funest. Fiindcă mirosul de grâu măcinat, de făină fină, de pânză de sac, de metal încins era de neegalat. Fiindcă numai prin primirea unui botez îmbelsugat de pulbere albă puteam să mă prefac din copila brunețică și cu haine anoste într-o zână imaculată cu veșminte de seamă.

Miros de iarbă cosită

Miros de iarbă tunsă. De gazon tuns. În fața firmei unde lucrez. Prefer să ma amăgesc că iarba este cosită, si nu tunsă de către cine știe ce mașinărie zgomotoasă. Doar așa îmi aduc aminte de copilărie, de bunicul care se îngrijea de grădină, de mirosul crud, deslușit de țară. Pe atunci lumea ieșea la cosit. Pe atunci lumea se spetea la coasă, iar plăcere mai mare decât a vedea maldărele, snopurile verzi de iarbă proaspăt cosită nici că era. Miros dulce, îmbietor, suculent, tihnit de iarbă cosită.

Savurez o brioșă cu afine și mă îmbăt de mirosul ierbii fie ea și tunse de pe peticul din fața firmei. Pe atunci savuram o bucată de cozonac cu stafide si mă îmbătam de mirosul ierbii, al pământului reavăn, al satului, al grâului proaspăt măcinat, al sfiicioaselor flori de câmp, al mâinilor bătucite ale bunicului, al copilăriei care nu va mai reveni nicicând.

Miros prețios

Mă îmbăt de, prin, de la mirosul superb al pielii mele. Mi-am strecurat picături prețioase de parfum pe la încheieturi, pe gât, prin decolteu. Seara mirosul e la fel de înnebunitor. E parfum de nișă cică. Exclusivist. Rafinat. Compoziție pretențioasă. Ingrediente îndrăznețe. Note distinse. Univers olfactiv remarcabil. Noua mea pasiune valoroasă. Obsesie înmiresmată și mult prea plăcută a vieții mele.

Miros de ploaie iară

Să plouă. Mereu. Necontenit. Să miroasă a pământ reavăn, a iarbă. Ugerele din nori să își verse podoaba asupra pământului și asupra asfaltului febril. Să bubuie. Să fie scuturați cu furie toți arborii din zare. Să miroasă a răcoare. Cu simplitate. Picuri nesăbuiți să se prelingă de pe acoperișuri, de pe frunze, de pe blana maidanezilor. Să ne bucurăm dar de mirosul de ploaie! Stt, până și greierii au amuțit. Urgia diluviană să se reverse peste lumea toropită de vipia lui Gustar!