O sfasietoare poveste de viata! Cum astfel de povesti sunt date uitarii si cum atribuim mai bine importanta balacarelii politice si lipsei de autenticitate din prezent! Aici
“Un ceas cu cuc arata ora 22.30″
Reply
Category Archives: Empatia cea de toate zilele
Ramai fara casa, lasa ca tot primesti dulciuri!
Din ciclul “Ne doare fix in cur” ca sunt inundatii in Moldova, ca in mai fiecare an, ca unii au ramas fara agoniseala de-o viata, ca nu mai au un acoperis deasupra capului, ca nu mai au decat hainele de ei… ne doare fix in cur… si stiti de ce? ca nu e nimic nou sub soare! d-aia!
Sa nu care cumva sa-ti cobori tartita din masina! paine si circ, madam, paine si circ! ai grija sa nu iei vreun germen de la parazitii astia mici de la tara!
Tot duduia asta se pare ca are ceva datorii! Lasa, madam, ca scapi si de data asta! Iti raman si blocul, si terenurile, si bijuteriile, si gentile Vuitton, si pantofii Louboutin, tot ce iti mai pofteste inimioara! Ca, deh, chiar meriti sa le ai pe toate, zau asa! Cine altcineva ar mai sti sa dea cu mopul, sa croseteze sau sa imparta dulciuri unor amarati de sinistrati, care, oricum, sunt rai si nu stiu sa aprecieze! pai da!
Empatia, ce mama ma-sii?
De ce sa iti pese? Da’ chiar asa! Spicuiesc din reactiile cunoscutilor de acum cateva zile…
Inca unul s-a mai sinucis, inca unul s-a mai aruncat in fata metroului… Mare branza! Ce-l cunoastem? Cine stie ce probleme avea acasa; cine stie ce drogat era; cine stie cat de mult furase sau cat de dator era! Da-l dracului! inca un prost in minus! Dar stai oleaca! s-a oprit circulatia la metrou din cauza lui? Al dracului sa fie el! in loc sa ajungem mai repede acasa dupa o zi de cacat la birou, tre’ sa stam ca prostii prin statii, sa asteptam, ca doar, deh!, pulica asta nu si-a gasit o alta metoda mai buna de a-si pune capat zilelor! lasa, ca nu o sa planga nimeni dupa el, mai mult ca sigur…
De ce sa dam aia 2% unor ONG? Pai cum sa ia statul procentul daca nu ma hotarasc mai repede? E inadmisibil! poate cu banii aia as face altceva! nu am muncit tot io pentru ei? prea s-au infiintat ONG-urile astea ca ciupercile dupa ploaie: una, doua, sa ii ajutam pe batrani sau pe handicapati! dar pe mine cine ma ajuta? ei dracie!
Inca unul care moare pe marginea soselei? Ete scart! era beat, mai mult ca sigur… o fi dat unul cu masina peste el! bine i-a mai facut! betivul naibii! zici ca nimeni nu a oprit? poate nu era luminata zona aia, poate nimeni nu l-a vazut! nici soferul ala de microbuz nu a oprit? avea calatori? tot vina betivanului consider ca era!
Ca si a noastra, a tuturor, ca ne-am nascut si vietuim intr-o tara asa de minunataaa!!!
Cerere intemeiata
Deziluzia noastra cea de toate zilele
Mi-a fost dat sa aud, in ultimele zile, povestea unor cazuri ale naibii de nedrepte! Cumva nu sunteti multumiti cu ce aveti, aspirati nu neaparat la mai bine, cat la mai mult, bombaniti mereu, considerati ca soarta e nedreapta cu voi fiindca aveti un job, respectiv un salariu de rahat, numai o masina, numai un apartament amarat intr-un bloc vechi, numai un papagal sau o pereche de ghete de anul trecut?
Ei bine, se poate si mai rau! Unii se omoara pentru o bucata de paine si o gura de apa prin Haiti, grecii sunt knock out, noi… ne zbatem nu sa traim, ci sa supravietuim!
Prietenii unei colege de serviciu sunt in somaj de o gramada de timp, nu au nici ce sa mai puna pe masa… colega le duce in fiecare duminica mancare… altii stau cu cei trei copii, dintre care ultimul proaspat botezat, intr-o camaruta ca vai de mama ei intr-un camin de nefamilisti… insa mai au puterea de a surade, de a se uita cu dragoste unul in ochii celuilalt, de a spera… o alta familie isi duce veacul intr-un garaj din Navodari… cu cateva biete gaini alaturi…
Tot mai sunteti nemultumiti de ce aveti?
Teledon pentru lebede
Se fac teledonuri pentru cauze nobile… ca sa ii ajuti pe altii in suferinta, care sunt vai de mama lor in urma unor calamitati… nimic de criticat pana aici! romanii au donat si pentru victimele din Thailanda, si pentru Irak, Afghanistan, mai nou si pentru Haiti… insa cand vine vorba de amaratii de la noi care, an de an, maresc numarul celor afectati de inundatii? Pentru cei care raman fara case, fara culturi, fara animale, mai doneaza cineva? Isi mai aduce cineva aminte de ei? Sau cateva sute de gospodarii, afectate anual de topirea zapezii, nu conteaza pe langa zecile de mii de case daramate din Haiti?
De ce nu se organizeaza teledon si pentru aurolacii si maidanezii degerati, pentru taranii de la piata care au mainile inrosite, pentru gandacii de bucatarie morti de inanitie, pe o astfel de criza, pentru mormolocii din balti? Sau pentru niste biete lebede inghetate?
P.S. Bravo piciului astuia, care a reusit sa stranga atatia bani intr-o singura zi! Pornind de la un simplu gest copilaresc si de la o simpla plimbare pe bicicleta! Semn ca inca mai exista empatie!
Pure empathy
Am citit in treacat, pe la pranz, in timp ce molfaiam niste biscuiti, despre tragedia din Haiti… Nu mi-a starnit nicio emotie din prima… poate fiindca nu am constientizat, pe moment, ce inseamna cu adevarat acel bilant… inca un cutremur… inca niste cladiri daramate… mult moloz… so what? cutremure am avut si noi si inca vom mai avea… remember Hincu, tipul ala cam intr-o doaga de acum ceva timp, nu?
So what? ia stai asa! nu sunt de fiecare data numai cladiri prabusite… sunt si victime… victime care nu se aleg numai cu usoare zgarieturi sau entorse… schingiuti… si morti… mii de morti! in acel moment, bucata de biscuite mi-a ramas in gat! morti! oameni care au incetat sa mai existe… care erau la serviciu… mancau… dormeau… erau la shopping… faceau sex… isi plimbau cainele… se certau… se impacau… vedeau un film… ascultau muzica…
Si deodata se declanseaza nenorocirea! Nu dureaza mai mult de cateva minute… destul cat sa aneantizeze mii de existente, sa sfarame mii de lucruri banale, obisnuite, incat devin de nepretuit atunci cand constientizezi ca gata! paf! deodata nu mai sunt, le-a inghitit pamantul, le-a suflat vantul…
Nu am mai rezistat sa vad si putinele imagini surprinse la ora aceea pe Twitter… am simtit un imens gust amar in cerul gurii… iar ochii mi s-au impaienjenit… de repulsie, de ciuda, de manie, de disperare… ca nu a fost fair ceea ce s-a intamplat, ca si mai demult in Indonezia, ca nu e fair ca lumea mai e inca plina de suferinta, de jale, de neputinta… ca suntem atat de insignifianti!
P.S.: de-a dreptul grotesca insemnarea celor de la Realitatea, din josul articolului, ce trimite spre completarea unui sondaj de opinie de mai mare rusinea: “Cat de interesat esti sa-ti cumperi o casa de vacanţa?” Pai bine, mai nesimtitilor, aia au murit cu miile intr-un paradis exotic, in care ti-e mai mare dragul, in mod obisnuit, sa ai o casa, sa stai cu bucile la soare mereu, sa n-ai grija zilei de maine, iar pe voi va roade daca vor niste gagauta sa isi cumpere astfel de rahaturi? Nu mai bine suna: cat de interesat esti sa iti cumperi o casa de vacanta dupa orice calamitate? Empatizati macar acuma, falimentatilor!
E nevoie si de din astia
Azi constientizai un aspect social la care pana acuma cam inchideam ochisorii…
So, de dimineata trec frumusel pe langa niste muncitori care leneveau la saditul unor pomuleti… la cativa metri mai incolo, unii bocaneau de zor in sinele de tramvai, pe cand altii se omorau sa puna niste bannere reprezentand pe nu mai stiu cine candidand la europarlamentare…
Ajunsa la serviciu, constat ca al meu badge s-a demagnezitat sau dracu stie ce o fi patit, asa ca stau minute bune in fata usii si incep sa ma agit ca o maimuta, doar doar i s-o face cuiva mila sa ma lase sa intru… in circa o juma de ora, vreo 100 de oameni se nervozeaza si ei de-a binelea cand constata ca un pardalnic de toner se trezi sa isi dea obstescul sfarsit si ca nu au decat sa se uite lung la imprimanta… la veceu, ciuciu hartie igienica si sapun lichid…
In pauza de tigara, ochesc in parcare niste salopete de un verde execrabil ale unor rebuisti, nevoiti sa stranga chistoacele aruncate cat colo de lumea intelectuala si cu soriciu’ gros, asa comme moi… la cantina un nene, tot numai ape, se lupta sa alimenteze un automat cu chestii de-ale gurii, tot pentru intelectualii asa comme moi…
Rusine sa imi fie, la o adica, ca pana cum purtai niste ochelari de cal miop! Si ca am considerat ca numai o meserie care te scuteste de murdarirea gherutelor si iti ofera minunata ocazia de a deveni o balena sedentara (hmm, oare or exista si balene dintr-astea mai fitness de felul lor? e clar tautologie!) nu e rusinoasa… Ptiu, drace! cum sa strangi rahatul sau gunoiul dupa altii, cum sa dai cu mopul, sa vinzi la taraba, sa tratezi hemoroizi, sa schimbi cauciucuri sau prize arse? E inimaginabil! Pai si cum suna asistent manager, director de banca, businessman, PR-ist, copywriter etc? Eee, suna boiereste!
Atunci, mai astia care faceti munca de jos, fiindca de abia acum va inteleg si voua menirea, zic sa faceti ditamai greva de protest! Ia nu mai strangeti gunoaiele si rahaturile astora culti, ia nu mai schimbati prize si tonere, ia nu mai montati borduri si plantati copacei! Sa vedem care pe care e: noi, delicatii, cititii, literatii si voi, astia mai din popor, care prestati munca pe care niste delicati nici nu s-ar incumeta sa si-o imagineze, d-apai s-o mai si faca!…
Si, mai delicatilor, nu aveti decat sa ii tratati cu nasul pe sus pe astia mai din popor, ca tot voi o sa dati de mirosul propriului rahat si o sa fiti nevoiti sa ii chemati, sa le acordati atentia cuvenita, sa va recunoasteti invinsi, sa plecati capsoarele voastre iluminate si sa recunoasteti ca din rahat nu ai cum sa iesi de fiecare data… e nevoie si de o mana de “specialist” care sa intervina atunci cand ti-e lumea mai draga…
Eu una mai invatai pe ziua de azi inca o lectie de viata! Imi mai infranai mandria si recunoscui ca nu sunt omnipotenta, d-apai omniscienta… Is meserii pe care nu mi le-as dori vreodata sa le practic, indiferent de cat de mult as decadea pe plan social… dar is al naibii de necesare… ca si hartia igienica, de altfel!…
Undeva in Balcani/ Mongolia
Ma uitam aseara din inertie pe MTV… pana cand mi s-au facut ochisorii mari, mari la o emisiune aparent stupida, Exiled, cu niste pusti de bani gata…
Ideea mi s-a parut chiar inedita, de vreme ce cacaciosii astia care pana mai ieri traiau in puf, mall-uri, Mecuri, cluburi, casoaie cu jacuzzi etc, se trezesc trimisi de parinti in cele mai naspa parti ale lumii, intr-un fel de calatorie initiatica/confruntare de culturi etc
Aseara a fost randul unei pustoaice, trimisa de ma-sa undeva prin Mongolia… Facatura sau nu, emisiunea a meritat din plin sa imi sacrific o ora din viata urmaririi ei… Daca initial fatuca s-a dat de ceasul mortii ca ea nu rezista in vagauna aia, dupa o saptamana era mult cumintita/imblanzita precum caii pe care a invatat sa ii calareasca… Semn ca si-a invatat pana la urma lectia de viata…
Ca s-a dus insa la amarestenii aia cu gentoaie Vuitton, ca i-a dat fetei care i-a fost translator un necklace de la Tiffany&Co., ca nu a pregetat sa ii zica acesteia din urma ca nici nu isi poate imagina cat a costat, ca abunda scenele in care este mai mult decat o printesica razgaiata, adicatelea intruchipeaza modelul tipic de adolescent american- imbuibat pana la refuz numai cu ce inseamna americanisme si teribilisme de teenager, cu ochisorii acoperiti bine de niste ochelari de cal (preferabil Ray Ban), in asa hal incat sa nu mai distinga/sa nu mai vrea sa distinga tot ceea ce inseamna si altceva, nou, inedit, diferit, multiculturalitate- reprezinta sarea si piperul emisiunii…
Oaresce reminiscente cu lumea balcanica?