Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră și a dispărut

Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră și a dispărut este un roman savuros despre date istorice decisive din istoria ultimului secolul, despre cum să le faci față, despre norocul de a trăi evenimente internaționale însemnate și despre decurcăreala de care pot da dovadă unii oameni, pentru care nu este imperios necesar să aibă coeficientul de inteligență al unui Albert Einstein.

Allan Karlsson, protagonistul acestui roman, nu numai că trăiește într-un azil de bătrâni din Suedia, dar mai și urmează să împlinească exact un veac de existență și mai exact pe 2 mai 2005. Și cum toată lumea din azil robotește de zor în vederea serbării sale și, mai ales, cum bătrânului îi repugnă astfel de prețiozități, se decide pe nepusă masă să evadeze din azil, încălțat cu șoșoni, și nu oricum, ci sărind de la fereastra camerei sale, de la etajul unu, într-un strat de pansele.

Se gândea în schimb că nu făcuse bine să-și dorească moartea acolo, la căminul de bătrăni, doar ca să scape de toți și de toate. Fiindcă, oricât îl încercau pe el junghiurile, tot mai interesanta și mai instructivă era viața de evadat și fără sora Alice, decât să zică nemișcat la doi metri sub pământ.

De aici urmează să se desfășoare o serie de întâmplări de un umor nebun, frizând pe alocuri, un absurd caraghios, la limita ridicolului. Bătrânul șterpelește, fără a sta prea mult pe gânduri, o valiză în care se află vreo 50 de milioane de coroane suedeze, își așterne pe urmă nu numai un grup mafiot, adevăratul deținător al valizei cu bani, dar și poliția locală și, ulterior, națională.

Reușește să creeze un adevărat talmeș-balmeș, prin cooptarea unor personaje inedite: un bătrânel de doar 70 de ani, certat cu legea și deținător al unei gări dezafectate, un aproape licențiat în medicină, arhitectură, botanică, literatură clasică și multe altele, vânzător de hot-dogi într-o zonă industrială searbădă, o frumoasă roșcată, deținătoare a unui elefant, și el fugar de la circ, fratele resentimentar al celui aproape licențiat în aproape 30 de ani (răstimp în care moștenirea lor s-a cam dus, tot întreținând studiile primului), șeful grupului mafiot, aflat pe urmele valizei și aproape decedat într-un accident de mașină absurd, precum și un inspector de poliție care decide într-un final să nu-și mai incriminezi noii prieteni.

Allan Karlson nu este un om cultivat. însă este un om dotat cu mari competențe de a se putea descurca în orice situație, oricât de periculoasă și de dificilă ar fi, precum și cu înclinații de a-și însuși, într-un timp scurt, orice limbă străină, oricât de dificilă ar fi. Gradul ăsta sporit de descurcăreală, precum și talentul de a fabrica explozivi, îl vor scăpa, de fiecare dată, basma curată, din absolut toate încurcăturile vremii. Pe un plan secund, la fel de captivant, se prezintă o serie de evenimente istorice internaționale ale secolului trecut, extrem de importante, pe care Allan le influențează voit ori ba, de cele mai multe ori, în mod inconștient.

Dar apucase să se gândească că se gândise? Păi stai puțin, cât mai apucă omul să gândească după ce-a terminat de gândit? (…) Nu puteai să mori așa, la comandă.

Allan vorbește de la egal la egal, cel mai adesea la o tărie sau la un festin copios, udat din belșug cu șnapsuri sau vodcă, cu Franco, Stalin, Churchill, Mao Tze Dong, Kim Il-Sung, Truman sau cu Nixon. Contribuie la fabricarea primei bombe atomice, al cărei secret va fi livrat, în mod inconștient, și rușilor, precum și la aplanarea Războiului civil din Spania anilor ’30, la aplanarea conflictului mocnit între ruși și americani, în timpul Războiului Rece sau a conflictului dintre forțele de ordine și studenții, ulterior muncitorii francezi, în Parisul lui ’68. Acțiunile sale și deciziile luate au repercursiuni la scară mondială. Bine intenționat ori ba, contribuie, în mod indirect, și la prăbușirea colosului URSS la începutul anilor ’90.

Allan Karlson nu avea cine știe ce pretenții de la viață. Își dorea un pat, mâncare cât să se sature, ceva de făcut și din când în când o dușcă de șnaps. Dacă avea toate astea, avea tot.

Spirit total dezinteresat de politică și de religie, nu neapărat aventurier, cât mai degrabă dotat cu un simț incredibil de a ieși din orice încurcătură, Allan Karlson străbate drumurile istoriei și este implicat în mai toate evenimentele-cheie ale secolului trecut. Dacă o decizie este udată de picuri de tărie, cu atât mai bine!

Allan nu auzise prea bine care erau aspectele politice globale ale planului, fiindcă, de îndată ce lumea se apuca să vorbească de politică, el nu mai asculta. Se întâmpla automat, de la sine.

Pașii săi sunt purtați prin mare parte din lume: din Suedia friguroasă până în Spania toridă, în China revoluționară, în Moscova cea roșie, în Coreea de Nord aflată la începuturile instaurării dinastiei Kim, în America aflată în febra creării primei bombre atomice sau în Indonezia lui Suharto. Reușește să-și salveze viața mereu, să evadeze după cinci ani din gulagul rusesc din Vladivostok, din dorința arzândă de a bea o gură de șnaps, să-l salveze pe Franco de la o deflagrație, al cărei artizan tot el ar fi fost,să se salveze și să o și salveze pe cea de-a treia soție a liderului comunist chinez, să străbată pe jos Himalaya și să scape din închisorea Securității iraniene.

Dar așa era cu politica, de multe ori era nu numai inutilă, dar și inutil de complicată.

Și precum, în zilele noastre, se lasă înconjurat de prieteni bizari, însă de nădejde, trebuie menționat că, de-a lungul timpului, a câștigat nu numai ajutorul, cât și prietenia mai marilor lumii. O prietenie inedită îl leagă și de Herbert Einstein, fratele neștiut și prea puțin dotat cu inteligență al marelui savant.

Un roman într-adevăr extrem de captivant, debordând de umor încă de la prima pagină. Și ținând cont că romanul are vreo 500 de pagini, nu este chiar ușor să menții viu interesul cititorului. Jonas Jonasson reușește însă cu brio, antrenând cititorul într-un adevărat montagne-russe al unei vieți pasionante, aflate sub oblăduirea, și nu la cheremul unei istorii colosale. La finele unui trai îndelungat și atât de zbuciumat, cine nu ar vrea să-și permită mici și îndreptățite extravaganțe hilare?

Tot drumul vieții îi fusese captivant, dar nimic nu durează la infinit, în afară, poate, de prostia omenească.

Allan era pregătit să-și ia râmas bun de la viață, fiindcă viața părea că-și lua rămas-bun de la el, și nu fusese el nicicând omul care să se vâre pe capul cuiva.

Jonas Jonasson – Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră și a dispărut, ed. Trei, 2011

sursa foto 1, sursa foto 2, sursa foto 3

Comments

comments