Portrete cecene

Dar când Ahmed trecea portretul terminat peste birou și familia vedea forma acelui nas iubit, aerul se scurgea din încăpere, înlocuit de miracolul recunoașterii, cu mamă, tată, soră, frate, mătușă și văr găsind în nasul acela fiu, fratele, nepotul și vărul care fusese cândva, care ar fi fost, care putea fi și își permiteau să alerge acum după această posibilitate ca personajele de desene animate care sar de pe râpă, ținute în aer de siguranța că există un drum sub picioare până când privesc în jos –  și apoi plonjează, cum spune fratele mai mic care, la vârsta de șaisprezece ani, a obosit să fie cel mai tânăr și speră din tot sufletul că fratele lui mai mare se va întoarce, din foarte multe motive, dintre care nu ultimul este acela că se va însura și va face un copil și fratele cel mic va înceta să fie cel mai mic; fratele cel mic, cel care nu are nimic de spus despre nas, pentru că el își amintește nasul fratelui său și nu are nevoie ca nasul să însemne ceea ce vor părinții să însemne, este cel care, șase luni mai târziu, va fi făcut dispărut în spatele unui camion, întocmai ca fratele mai mare, care va recunoaște Groapa, cu toate că are ochii legați și căluș la gură, după mirosul bogat al lutului, așa cum o

recunoscuse și fratele mai mare, ale cărui degete vor fi schingiuite cu aceleași cabluri electrice care se sudaseră de oasele fratelui mai mare, care va sta pe marginea unei gropi comune pe care fratele său o săpase și se va prăbuși în ea, întocmai ca fratele mai mare, deși îi va lua patru minute și șase gloanțe mai mult ca să moară, care va fi îngropat la doar un braț de lut deasupra fratelui său și ale cărui oase le vor găsi, în timp, pe cele ale fratelui său și astfel, într-un moment nedeterminat din viitor, vor da răspuns rugăciunilor mamei lor ca băieții să se reunească, oriunde ar ajunge (…) mai aproape unul de altul decât în plonjarea aceasta nu vor mai fi nicicând și cu primul foc de armă, un frate căzu în brațele celuilalt și la al cincilea foc de armă legătura de la ochi se topi și lumina pe care o stăvilise dăinui de-a pururi, și pe peretele bucătăriei din casa părinților portretul lui va sta la un braț distanță de cel al fratelui mai mare, iar mama va petrece după-amiezi întregi privindu-le, rugându-se ca frații să se regăsească, oriunde ar fi.

Anthony Marra – Constelația fenomenelor vitale, ed. Humanitas, 2013, pg. 142 -143

sursa foto