De ce nu-mi plac efectele sonore din filme

Fiindcă creează iluzia că filmele respective se pot transpun cu atata ușurință într-o realitate extrem de anostă, de altfel. Pe care e musai să o înfrumusețeze.

De exemplu, sexul. Bineînțeles, cele mai des utilizate sunt scenele de amor care necesită o muzică cât mai romantică, cât mai chill, instigând mai degrabă la somnic decât la un preludiu focos.

Să dea naiba dacă am avut vreodată impresia că actele de sex la care m-am dedat au necesitat o astfel de muzică îmbietoate! Sau că porția de romantism inerentă, mai degrabă absentă, după îndelungi cazne cu îndepărtarea hainelor de iarnă, cu deschiderea unui fermoar încăpățânat sau cu căutarea pe sub pat a unui prezervativ nenorocit, ar fi urmat să fie salvată de alde Michael Bolton sau de Julio Iglesias!

La fel când am grăbit de atâtea ori pasul până la stadiul de a alerga de nebună după un mijloc de transport în comun sau din simpla dorință de a nu întârzia. Păi când încep să alerge unii de nebuni în filme, li se bagă musai un ritm mai îndrăcit, mai alert, un rock ceva; să le iasă adrenalina pe nas! Astfel că ar trebui și eu să-mi imaginez cum acorduri de Rammstein sau “No good”-ul lui Prodigy mi-ar sparge timpanele. S-a întâmplat asta vreodata? Pe dracu’! tot ce am auzit de fiecare dată au fost bătăile nebune ale propriei-mi inimi și gâfâielile prea puțin artistice! De mașină nu poate fi vorba, fiindcă nu am una și nici măcar nu știu să conduc; insă garantez că altceva în afară de zgomotul motorului și de cel al frânelor nu aș mai putea auzi!

Cât despre peisaje feerice, atât de siropoase, încât îți vine să bocești de emoție numai uitându-te la ele, un Chopin sau un Debussy ar fi ireali de-a dreptul! Să mergi primăvara prin parc, să ocolești în mod sistematic rahați de câine și grupuri de cocalari-spărgători de semințe, este ceva mult prea puțin înălțător pentru a putea fi transpus în muzica clasică a secolului al XIX-lea.

Precum nu văd nici utilitatea coloanei sonore, o înșiruire plictisitoare de nume pe niște frânturi de melodii care de care mai nepotrivite! Renunțați naibii la o astfel de mascaradă muzicală! Renunțați la pretenția de a mai păcăli muritorul de rând cu astfel de bazaconii! Renunțați la falsa pretenție de a împopoțona realitatea cu niște falduri neavenite! Altfel vom aștepta mult și bine, ca fraierii, să facem sex pe muzica lui Michael Bolton, să alergăm pe acorduri rock, să ieșim la grătar pe acorduri de muzică clasică etc!

sursa foto

Cine a fost duminică la Unirii?

Tinerii pe care voi i-ați dat uitării. Tinerii pe care voi nu-i mai cunoașteți. Nici părinții parcă nu ne mai cunosc. Când îl târau pe unul la dubă, a venit un reporter să-l întrebe “Pentru ce protestezi?”. A răspuns “Pentru toți cei care suferă”.

Are cine să dea cu Molotoave, mai greu e să vii cu idei.

sursa

“Vrem să închideți mall-uri și să deschideți fabrici!”

Mă raliez manifestului acestui ultraș, adăugând însă: și corporațiile! Închideți dracului toate reprezentanțele străine, toate multinaționalele de căcat unde trebăluiesc proaspăt absolvenți de facultate pe salarii mizerabile, toate firmele de outsourcing! Trimiteti-i pe jegoșii de indieni care le dețin la ei acasă! Și trimiteți-i și pe românii care se plonosesc în fața lor, care îi ling in cururile lor negre și care sunt îmbuibați de atâta cultură corporatistă, încât altceva în afara de viața la muncă nu pot concepe! Faceți ceva pe serviciile lor, pe cultura lor organizațională, pe valorile lor false, pe mințile lor opace! Fie ca toate corporațiile să dea faliment!

De o parte și de cealaltă a străzii

Pe trotuarul din dreapta, bărbați cu steaguri și cu pancarte. Protestatari. Se îndreaptă în tăcere, cu pași hotărâți spre Universitate. Că se vor deda în câteva ore la acte de vandalism, e cu totul altceva.

Pe trotuarul din stânga, la Coloanele de la Romană, adunătură de câini. Se adulmecă la fund și dau din cozi șuie. Pentru ca apoi să mârâie și să-si arate colții a ranchiună. Fiecare cu felul lui de a protesta!

Diacritice, diacritice, frumoasele mele diacritice

Sau erau lalele? Învățăm iar să scriem românește. Care vasăzică corect. 3 ani de zile le-am evitat. Din prea multă lene. O diacritică era ca un os de pește rămas în gât. Mai multe, un pește întreg. Pierdere de timp. Prea mult efort. Pierderea ideii. Le-am învățat iar în schimb. Am învățat să mă deprind cu ele. Se mai pierde o idee pe drum. Asta e, riscul meseriei de învățăcel într-ale diacriticelor!

Iar pe cretinii care scriu cu “tz” si “k”, i-aș îngropa de vii!

Ne conformăm social. Fiindcă trebuie. Dar de ce trebuie?

Cine a stabilit asta? Familia, școala, biserica, cel de sus? 12 ani de școală. Plus o facultate. Hai și un master! Dă bine în cv. Dacă mai lucrezi și din timpul facultății, dacă te mai implici și în nu știu câte căcate de voluntariate, de internship-uri, de work&travel-uri, cu atât mai bine! Carieră de succes o să scrie pe fruntea ta. Vei fi dat de exemplu altora care sunt nevoiți să se conformeze. Fiindcă așa trebuie.

De ce oamenii obișnuiți, ăia care vor lucra 12 ore pe zi în corporații de rahat si care nu au timp să-si sufle nici mucii, ăia de ce nu se intreaba: băi frate!, dar de ce trebuie să muncesc aici? de ce trebuie sa termin facultatea la 22, masterul la 24, MBA-ul la 30, sa ma căsătoresc tot atunci, să fac un credit ipotecar la 31 și un copil la 32, să văd Rio de Janeiro la 35 și Tibetul la 40? De unde până unde practica asta socială? De ce să fiu ca x, de ce să fac ca y, de ce să vreau să fiu și să fac ca z? De ce? de ce?

Să-l împușcăm pe alde Rousseau. E de ajuns oare că omul se naște bun, însă netrebnica de societate îl corupe?

Gând inopinat 53

Nu trece nici dracu’ pe acea străduță. Nu tu pieton, nu tu mașină. Si cum pui piciorul pe ea, cum apar gârlă. Ca un făcut. Ale dracului mașini! Reflectare a legii lui Murphy. A dracului reflectare! Pas de unde să ai pe unde s-o mai iei. Pe trotuare nici atât; doar sunt ocupate de alte mașini parcate. Mi se pare chiar normal. Unde să stea si ele, săracele?
Ferice de cei care calcă în rahați de câine! În fapt de seară. Cu noaptea în cap, îndrepându-se spre muncă. Și câți sunt, doamne! Să tot ai de unde alege. Rahați mai mari, mai mici, mai moi, mai tari, mai vârtoși, mai pricăjiți. Rahați de câine comunitar să tot fie!