Ma trezii in ultimele dimineti ca strangeam la piept pillow-ul meu verzuliu… iar cat am fost acasa, nu puteam sa adorm decat intre Gogu si Gogutza, stuffed dogsii mei…
Deci, something is missing sau, mai bine zis, someone is missing… inseamna ca am ajuns vai de steaua mea!, lonely rau de tot, daca am ajuns sa ma multumesc cu atingeri plusate… eu, care nu suportam sa dorm cand eram juna nici cu Rin Tin, iepurele meu retard sau cu Martinica cel gras si beteag de un picior… maine, poimaine, ma trezesc ca am si fantezii erotice cu ei…
Mda, pana s-o ivi Fat-Frumos, sunt nevoita sa mai strang in brate astfel de chestii moi si neinsufletite… macar ele nu protesteaza ca le sufoc, ca sunt prea grea sau prea posesiva…

Mai tineti minte inventarierea de odinioara a brizbrizurilor, a bijuurilor,, a chestiilor kitchos de zanganitoare? Ei binr, azi am facut o inventariere si a fardurilor de tot soiul… Trist de-a dreptul! Mare parte au ajuns la gunoi… expirate, invechite, nu mai imi plac, nu mai am la ce sa le asortez, nu mai am varsta, dispozitia, tragerea de inima sa le mai folosesc… Am aruncat o parte din trecut, din mine, din viata… Culori devenite mult prea sterse sub patina timpului, crampeie de existenta, momente apuse, bani irositi… o viata irosita!

Mi-a pus Ralu acum ceva vreme o intrebare la care nu am gasit un raspuns cert nici acum si care ma rascoleste de atunci… in fata Camerei de Garda de la Colentina… ce nu ai mai face daca te-ai intoarce in trecut, adicatelea, ce greseala nu ai mai comite? (subiect de posibila leapsa )
Pe moment i-am raspuns ca nu m-as mai implica in acea relatie care m-a terminat psihic in ultimii 4 ani, insa, daca stau mai bine sa meditez, este mai multe chestii la mijloc… poate nu as mai fi venit in Bucuresti sa urmez o facultate de cacao, poate nu as mai lucra intr-un loc unde imi displace, poate as fi dus un trai mai linistit, mai sanatos, in asa fel incat sa nu mi se mai declanseze boala x, poate, poate…
De ce m-am complacut sau inca ma mai complac? Naiba stie! Sufar probabil de un grad mai mare de masochism decat altii.. Slaba consolare!
Nu am cum sa iti dau un raspuns sigur nici dupa atatea zile de meditatie… Mai lasa-mi cativa ani, in schimb! Si, apropos, viata mea e violacee, insa a ta numai cacanie nu e! (subiect de alta leapsa: ce tenta are viata ta?)

Unde alene sa pot citi pana mor… Zicand sa profit de ultimele zile de asa-zis downshifting medical ramase, ma trezii de dimineata cu gandul sa ma delectez cu “Pacientul englez”, cu niste oldies- goldies de jazz si cu o cana aburinda de ceai negru (pa pa tigari, pa pa cafea!)…
Nu ma instalai bine cu castile in urechi, ca dincolo de perete incepura sa se auda niste lalaituri manelistice… Cu ce mai gresii si de data asta? In ce colt al lumii asteia tre’ sa ma refugiez ca sa scap de acordurile lor paroxistice?
Mi se duse naibii tot cheful de citit, ma oparii cu ceai si imi veni un chef nebun sa fumez, numai asa de nervi… De cand se mutara bairamurile din toiul noptii, ce abunda in chestii dintr-astea lalaite, dis de dimineata?
Ma apucai, in schimb, de curatenie, dand si eu la maxim niste chestii house… care pe care! fi-mi-ar mopul de ras sa imi fie!…

Mesaj de imbarbatare din viitor:

Draga mea Madalina,

Iti scriu acum, avand in spate o oarece experienta de viata… care, de altfel, iti va apartine si tie in egala masura… stiu ca aceste randuri sunt menite sa te puna intr-o mare masura pe ganduri, insa iti garantez ca nu ai de ce sa te temi…

Stiu ca treci prin niste momente mai dificille, stiu ca peste tot ti se ivesc numai semne de intrebare, stiu ca nu privesti cu ochi buni viitorul… te inteleg perfect, fiindca temerile tale au fost si ale mele, fiindca ce ai indurat, am indurat si eu… iti impartasesc atat tristetea, cat si scurtele momente de fericire…

Nu iti pot garanta ca viata ta va fi rozacee de aici incolo, trebuie sa ai doar vointa si hotararea necesare de a pasi dincolo de zidul asta care s-a interpus intre noi… Si nu uita, eu voi de partea cealalta sa te sustin, sa te indrum, sa-ti fiu alaturi mereu!

Am trecut prin bune si prin rele, am disperat si m-am imbarbatat, am vrut sa renunt si am sperat… din toti anii astia am iesit calita si am invatat o lectie de nepretuit: n’abandonne jamais! ne perds pas l’espoir!

Mai ai multe de vazut, auzit, citit, trait, experimentat etc etc… si scriu asta in deplina cunostinta de cauza, madlena mica ce esti! O sa vezi, o sa fie bine! Nu te mai necaji atata!

Viata ne raneste. Dar, dupa ce ne vindecam, partile care au fost ranite sunt cele mai puternice. Ernest Hemingway

P.S.: and the award goes to: Ralu, Catalin, Mugur, Santi!