strangand in brate o mixtura uimitoare, conflictuala, inegala, de moliciune si tarie, portiuni calde si reci, trupul ei…
ii adoram defectele la fel de patimas ca perfectiunile pentru ca erau ale ei…
adulterul, prieteni, e conditia noastra inerenta… nu e o alternativa care poate fi evitata; e o ocazie care trebuie implinita… Unde isi recupereaza americanul modern masura valorii, nu in calitate de cel care pune painea pe masa sau ca integrator economic, ci ca menestrel romantic si cavaler falic, ca personaj, intruchipare si erou? In adulter. Si unde reuseste femeia americana, redusa la nesimtire de sclavia gospodariei si compania imbecilizanta a odraslelor nesatule, sa-si recupereze puterea de decizie, de indrazneala si de discriminare- pe scurt, demnitatea? In adulter… Cearsafurile casatoriei sunt tesute cu firele de plumb ale eternitatii; materialul canapelei adulterine e impanat cu filamentele vii, luminoase, ale efemerului, ale timpului insusi, elementul nostru, unicul nostru element, caruia Iisus I s-a inchinat, pasind in istorie, in loc sa-l evite, precum Buddha… Noi suntem o generatie adulterina; sa o celebram…
adulterul celor proaspat casatoriti e un dezastru inaripat, un Phoenix cu cenusa fierbinte, revelatia ca ai ales prost, ca ai comis o grseala pe care v-a trebui s-o digeri toata viata… Adulterul celor casatoriti si fara de speranta, cuplurile in jur de treizeci de ani, cu copii care cresc incet si un credit ipotecar care scade la fel de incet, e o creatura mult mai nesimtitoare si mai domestica, un animal de povara, fiindca acest adulter serveste ideii de a face tolerabil inalterabilul… Adulterul celor care au trecut de patruzeci recupereaza o certa lejeritate, o timiditate de ogar si un luciu de pene de paun… Separarea se produce capricios (ultima farfurioara de desert sparta, ultima arsura a fotoliului indusa de trabuc) sau casatoria e prelungita prin capitulare…
cu narile infundate cu miasma sexului sau a mortii, cu umerii ingreunati de promoroaca si lehamite…
e superba in uitarea ei. O invidiez. Are stilul Gratiei, daca nu si continutul acesteia. Bunatatea ei continua sa ma invinga. Ura mea fata de ea, iubirea mea, se intalnesc amandoua la baza curcubeului, un cerc…
suntem cu totii pescari in intuneric, in furtuna de simturi si evenimente nebunesti…
traieste, frate, desi nu vei avea parte decat de rusine si ratari care sa-ti alimenteze traiul…
Suntem intr-un tinut pustiu
Suntem in palma lui Dumnezeu
Suntem lumina ochilor Lui
cand e corect pentru un barbat sa-si paraseasca femeia? Cand suma vietii lui negate depaseste pierderea calculata a copiilor sai, a bunicilor, daca au supravietuit, a cainelui, a fidelitatii casnice de caine, cunoscut sub numele de Fido, rezidual in el insusi. Cand e corect sa declari razboi? Cand e atacat Pearl Harbor. Cand incepe sa moara un imperiu? Cand cetatenii lui privilegiati incep sa dispretuiasca razboiul. Etica e ca munca de instalator, necesara dar soioasa. Pasiunea etica, un dracusor al mintilor triviale. Ceea ce ne intereseaza pe noi nu e binele, ci dumnezeiescul. Nu traiul bun, ci etern…
suntem despuiati, ne spune Pavel, daca Hristos n-ar invia- “daca n-ar exista nici o inviere din morti”. Insa cat de greu, cat de greu era atunci si cat de greu e acum sa-l ridicam pe mort in inimile noastre! Cat de impietriti si de vinetii zac pe targile spitalului! Cat de ireversibil e progresul decrepitudinii instituit de radiografii si biopsii! Si, pentru cei in viata, cat de acceptabila moartea celor morti, cat de rapid se sudeaza locul peste spatiul in care fiintau, cat de vicleni de recunoscatori suntem pe putinul extra spatiu pe care ni-l lasa! I-am uri daca s-a intoarce. Una dintre cele mai profunde temeri ale noastre, intr-adevar, e aceea ca mortii se vor intoarce; resurectia celor morti e o poveste horror….
deoarece noi nu dorim sa traim ca ingeri in eter; trupurile noastre suntem noi, noi; iar pofta noastra nesatioasa pentru nemurire nu este, asa cum marele filosof al Mortii, Miguel de Unamuno, observa atat de corect si de devastator, numai o pofta pentru transformarea intr-o viata dincolo de imaginabil, ci pentru viata noastra obisnuita, viata lumeasca in care traim atat de nauci si de pierduti, pofta ca ea sa continue in veci pururi. Singurul Paradis pe care ni-l putem imagina e Pamantul. Singura viata pe care o dorim e aceasta. Pavel are dreptate in speranta lui vampirica, iar toti cei care ne ofera ca alternativa supravietuirea gazoasa a esentei personale sau perpetuarea cuiva prin intermediul copiilor si a faptelor bune sau a capodoperelor, ori a identificarii cu specia Umana si binecuvantarea repausului absolut si final, nu sunt decat niste agenti ai ispitei, tradatori ai Domnului…
daca cerul ar fi un imens panou publicitar din neon iluminat tridimensional pulsand intermitent DUMNEZEU EXISTA 24 de ore din 24, noi tot am nascoci chichite sa ne indoim…
nu putem decat sa facem o profesiune din credinta de a crede. Ne gasim, fratilor, unde ne gasim, in slujbele noastre imposibile si de cele mai multe ori viclean de trandave, pe fruntariile unor contrarii acute unde de cele mai multe ori nu exista loc de intors…
a existat un moment cand te-am penetrat, mi-era mare, iar tu uda deja, cand n-aveai cum sa te vezi, cand ochii tai erau doar pentru celalalt, privind intr-ai mei cu o expresie fara nume, de intruziune si de alarma, si de binete. Ma rog ca fata mea, straina mie, sa fi dat la randul ei binete…
John Updike
Simteam pana in ultimul ungher al trupului meu loviturile de gheara ale abandonului sexual, pericolul de a ma ineca in propriul meu dispret fata de mine, in nostalgia dupa persoana lui…
How far would you go to protect a secret?
