Histoires d’amour

J’crois que les histoires d’amour C’est comme les voyages en

train
Et quand j’vois tous ces voyageurs Parfois j’aimerais en être
un
Pourquoi tu crois que tant de gens attendent sur le quai de
la gare ?
Pourquoi tu crois qu’on flippe autant d’arriver en retard ?Les trains démarrent souvent au moment où on s’y attend le
moins
Et l’histoire d’amour t’emporte sous l’oeil impuissant des
témoins
Les témoins c’est tes potes qui te disent au-revoir sur le
quai
Et regardent le train s’éloigner avec un sourir inquiet

Toi aussi tu leur fait signe et t’imagines leurs
commentaires
Certains pensent que tu te plantes et qu’t'as pas les pieds
sur terre
Chacun y va de son pronostic sur la durée du voyage
Pour la plupart le train va dérailler dès le premier orage

Le grand amour change forcément ton comportement
Dès le premier jour faut bien choisir ton compartiment
Siège couloir ou contre la vitre y faut trouver la bonne
place
Tu choisis quoi ? Une love story d’première ou d’seconde
classe ?

Dans les premiers kilomètres tu n’as d’yeux que pour son
visage
Tu calcules pas derrière la fenêtre le défilé des paysages
Tu t’sens vivant, tu t’sens léger et tu ne vois pas passer
l’heure
T’es tellement bien que t’as presque envie d’embrasser le
contrôleur

Mais la magie ne dure qu’un temps et ton histoire bat de
l’aile
Toi tu dis qu’tu n’y es pour rien et qu’c'est sa faute à
elle
Le ronronnement du train te saoule et chaque virage t’écoeure
Faut qu’tu t’lèves que tu marches, tu vas t’dégourdir le
coeur

Et le train ralenti c’est d’jà la fin d’ton histoire
En plus t’es comme un con tes potes sont restés à l’autre
gare
Tu dis au r’voir à celle que t’appel’ras désormais ton ex
Dans son agenda sur ton nom, elle va passer un coup d’tip-ex

C’est vrai qu’les histoires d’amour c’est comme les voyages
en train
Et quand j’vois tous ces voyageurs parfois j’aim’rais en être
un
Pourquoi tu crois qu’tant d’gens attendent sur le quai d’la
gare ?
Pourquoi tu crois qu’on flippe autant d’arriver en retard ?

Pour beaucoup la vie s’résume à essayer d’monter dans
l’train
A connaitre ce qu’est l’amour et s’découvrir plein d’entrain
Pour beaucoup l’objectif est d’arriver à la bonne heure
Pour réussir son voyage et avoir accès au bonheur

Il est facile de prendre un train, encore faut-il prendre le
bon
Moi chui monté dans deux-trois rames mais c’était pas l’bon
wagon
Car les trains sont capricieux et certains son inaccessibles
Et je n’crois pas tout l’temps qu’avec la sncf c’est
possible

Il y a ceux pour qui les trains sont toujours en grève
Et leurs histoires d’amour n’existent que dans leurs rêves
Et y ceux qui foncent dans l’premier train sans faire
attention
Et forcément ils descendront déçus à la prochaine station

Y a celles qui flippent de s’engager parce qu’elles sont trop
émotives
Pour elles c’est trop risqué d’s'accrocher à la locomotive
Et y a les aventuriers qu’enchainent voyage sur voyage
Dès qu’une histoire est terminée, ils attaquent une autre
page

Moi après mon seul vai voyage j’ai souffert pendant des mois
On s’est quittés d’un commun accord mais elle était plus
d’accord que moi
Depuis j’traine sur le quai, j’regarde les trains au départ
Y a des portes qui s’ouvrent mais dans une gare j’me sens à
part

Y parait qu’les voyages en train finissent mal en général
Si pour toi c’est l’cas accroche-toi et garde le moral
Car une chose est certaine y aura toujours un terminus
Maint’nant tu es prévenu, la prochaine fois tu rendras
l’bus…

Grand Corps Malade- Le voyage en train

Rehab

Pentru ca vine o zi care imi repugna, un rahat de Sf.Valentin, o facatura comerciala… Pentru ca mi-am adus aminte cat de mult ai insemnat si inca mai insemni pentru mine, pentru ca am realizat, de asemenea, cat de mult m-ai facut sa plang, sa urlu de prea multa deznadejde, sa ma simt pierduta cand nu te aveam aproape sau, din contra, sa te urasc pentru ca te tineai ca raia de sinele meu aiurit… Pentru ca fara tine nu pot sa dorm noptile iar cu tine nu pot sa imi petrec zilele ramase… Pentru ca m-am daruit tie toata, cu crize de isterie, cu depresiile, sperantele si visele cele mai pure… pentru ca imi lipsesti… pentru ca nu te pot uita… pentru tine… pentru noi…

A fi sau a nu fi un biet soarec intr-o lume de sobolani

M-a prins 3 noaptea uitandu-ma la povestea, am crezut eu initial, a unui soarec cu urechi de Dumbo… parca au fost si vreo 2 scene in care efectiv a planat, sau doar stupefactia mea si-a spus cuvantul?
It was once upon a time a brave little mouse, Despereaux… ia stai olecuta… ca ni se mai prezinta pe urma si uimitoarea existenta a unui sobolan marinar… hmm… i-am uitat numele…
Asa… toate bune si frumoase… insa unele scene par desprinse dintr-un horror de mana a cinspea si nicidecum nu par a fi destinate unui public de copilasi necopti la minte, incluzand bineinteles si pe subsemnata… Pai regina face infarct cand il vede pe sobolan picandu-i in farfurie… aaa… nu v-am zis ca ambii, adica si soarecul si cu sobolanul asta, erau gurmanzi si se dadeau in vant dupa supe regale… hmm… unde esti tu mai, Ratatouille, sa mori de invidie de ce delicii mai au parte amarastenii astia doi? Asa… regele cade in depresie… o slujitoare ce se viseaza printesa ii uzurpa tronul fi-sii… asta e cat pe ce sa fie linsata de o armata de sobolani infometati… creapy de-a dreptul!
Avem de-a face si cu trei dimensiuni care cica nu au voie sa convearga, iar cand o fac e dezastru: Mouseworld, Ratworld, de-a dretul scabroasa si Humanworld… Asta micu’, Despereaux, se pare ca e cel care nu se poate acomoda cu regulile soricesti, de vreme ce vrea sa interactioneze cu human beingsi… haoleu! il uitai pe sobolan, nici aluia nu ii placea sa fie hoitar, ci vrea sa navigheze cat mai free cu putinta cu al sau friend, un alt human being… Hmm! Acum ma prinsei de banc, fiecare e nemultumit cu ce are si vrea tot mai mult, preferabil sa fie interzis…
Hmm… cred ca nu am o expunere foarte logica, insa tot fairy tale-ul asta mi s-a parut mai degraba a trece drept o fantasmagorie a fratilor Grimm, decat de o “minunata incursiune in lumea magica Disney”… parca asa suna un spot pe Prima, nu?
Sau cred ca mintea mea bolnava deja incepe sa isi imagineze cum printesa moare sub boturile lacome ale sobolanilor… Ce final magnific ar fi fost! Mi-i si imaginez pe copilasi iesind urland din cinematografe si ramanand marcati pentru multi ani de aici incolo… how about for the entire life?
Sa mai vreti voi alta data fairy tales… Viata e prea de rahat, mucosilor! E o adevarata Ratworld, plina de orduri, scursori sociale, lacomie, hotii, depresii crunte… Ha ha! Vedeti voi pe sobolanu’ in patru!
Aaa… debitez ineptii… nu ma luati in seama… un fairy tale e totusi un fairy tale! Ideea a fost oricum super tare… Enjoy!

Frustrari de amploaiat de multinationala

S-a sucarit Sodo a mea… Eu mai degraba m-am amuzat… Nu am fost de fata la “all employees meeting”, asa ca nu m-am delectat nici cu torturile de inceput de luna, nici cu speech-ul lui nea Calin, manageru’… Imi scrie o alta colega pe mess ca s-au dat bonusurile, cheers-urile, chestiile alea impozitabile care rasplatesc munculita noastra…
Pai cum naiba, domne? Altii sa primeasca si team-ul nostru cel viteaz si arhi productiv nu? Ca cica tranzitia s-a incheiat cu succes gratie noua… echipa de nadejde… cei care aplica la payment-uri de li se apleaca, cei care se agita la fiecare month end sa incheie frumusel cu 0… bla bla… bun, si banii unde-s? De ce naibii primesc altii care sunt doar etapele de middle?
O sfatuiesc pe Sodo sa calm down… ar fi trebuit sa se obisnuiasca pana acum… de primit mailuri de felicitare, o sa tot primim, de mancat torturi gretoase, categoric, de primit raplata baneasca in urma muncii depuse, CIUCIU… Welcome to Pipera fuckin’ multinational land!!!

Si se mai duse inca o saptamana cu dude

C’est fini… o saptamana de-a dreptul infecta… Ori astenia de primavara m-a lovit prea timpuriu, ori nervii mi-au luat-o razna peste campii, ori sarmanele dioptrii isi fac encore de cap… Nu m-am simtit nicicand mai obosita, ametita, nauca, sictirita ca in saptamana asta incheiata frumusel amu cateva ore…. Asta imi aduce aminte de o mai veche nelamurire a fostei managerite: “de ce esti mereu asa acra?” pai ce sa fac, doamna, sa imi dau cu miere pe fata, asta-s eu… va convine, nu va convine, je m’en fiche… ca nu sunt ca altii pupiciosi prin partile dorsale, e partea a doua…
Se incalzeste frumusel si afara… alt motiv de a ma simti si mai debusolata… vin cheltuielile primavaratice…
Iti multumesc, Sodo, pentru comentariile inimoase… Acum stiu ca daca mai raman vreodata fara tigari, o sa ma indrept direct spre biroul tau si iti confisc macar juma de pachet… Cat despre singuratate, ce e prea mult strica cateodata… Lasa bre ca o sa ne luam noi bemve-ul ala si jimi ciu ciu… ca doar lucram intr-o multinationala ce se respecta si ne respecta…. Tocmai am aflat ca nici de data asta nu ni s-au acordat bonusuri… In speranta ca nu o se ne mutam naibii, in disperare de cauza, in spatele ei, in cutiile alea de chibrituri nesimtit de luxoase, mai asteptam oleaca… salariul de luni…

Attendre quoi, un je ne sais quoi…


Tiptil tiptil vine primavara… Cu o inevitabila astenie…. Si tot astept, nici eu nu mai stiu ce… Aseara am vorbit cu o prietena, pe cat de energica si de entuziasta era cand s-a angajat, acum se simte tot mai debusolata… Hmm, ce face serviciul asta din om… Mie mi-a oferit numai dureri de cap si probabil un inevitabil cancer pulmonar, de vreme ce am inceput sa fumez tot mai mult…
Astept naibii sa vina primavara, sa plec undeva hai hui in afara, sa nu imi mai dau tot salariul pe chirii, sa nu ma mai enervez de inghesuiala din metrou, lift, strada, sa ma duc la piese bune de teatru, sa imi cumpar lucrusoare mov, argintii, cisterne de parfumuri… bla bla… chestii din astea muieresti…
Astept un ceva frumos, inedit, exorbitant, original, nemaivazut, nemaiauzit, nemaigandit, nemaivisat… Si tot astept… si o sa se astearna peste asteptarea asta abjecta puhoi de alte primaveri…

5 lei

Mai am 5 lei in portofel… Extrem de frustrant… Mi-aduce aminte de copilarie cand tata uita sa imi depuna pensia alimentara pe card, cand stateam la cozi pentru o prapadita de alocatie, cand ma enervam la alte cozi in timpul liceului sau al facultatii pentru o si mai infecta bursa de merit cica… Cand faceam foamea alaturi de mama si mancam la ciorbe de loboda de mi se apleca, cand speram ca o sa am un salariu gigant care sa ne scoata pe ambele din starea aia debusolanta, nu as numi-o chiar saracie lucie… Cand cascam gura, nou venita in Bucuresti, la increngatura asta de masini straine, la vitrinele luminoase de pe Victoriei… cand gandeam ca am prea multa materie cenusie, sunt prea culta, detin prea multe enormitati filosoficesti intr-insami ca sa ma consum inutil sub papucul altora…. Si din pacate am dat exact peste ceea ce am tot sperat sa evit…
Am vorbit pe la pranz pe un fel de mess al companiei cu fosta trainerita… Bine, sanatoasa, imi duce dorul cica pe undeva prin New Delhi… ma sfatuieste sa chibzuiesc bine ce fac pe mai departe, sa nu fac gesturi necugetate in ceea ce priveste work-ul… stie ca sunt mult prea intempestiva si iute la manie, insa cica dau dovada si de mult sange rece cand trebuie… hmm, no shit? e vina mea oare ca vreau sa sar etapele mai repede si sa ajung naibii sa imi realizez visele, asta inainte sa ating o varsta matusalemica?
Constat acum ca am ramas si fara tigari… Chiar imi vine sa izbucnesc in plans… Unde am ajuns, Doamne? Si spre ce naiba ma indrept?…

Zi de cacao, vise de cacao…

Dupa inca o zi de cacao la serviciu; e drept ca am primit si o oferta de la unul din fostii traineri de a ma duce in India de ziua mea, hmmm, suna exotic si tentant, mi-am adus aminte de un vis avut mai spre dimineata…. Se facea ca tocmai paseam pentru prima oara in noua mea casa, de fapt era o camera mare, nemobilata, insa atat de frumos insorita…
Ma asezasem in mijlocul ei si plangeam de fericire… Ca este a mea… Ca viata a devenit brusc merveilleuse… Ca… M-a trezit brusc nenorocita de alarma! Back to hell! parca mai visasem si ca urma sa primesc un colet plin cu marijuana din Amsterdam…wtf?