Mare prostie am facut sa ma duc in Carrefour, cu starea pe care o am mai nou… Nici in pofida frigului de afara, nici a volumului dat la maxim la casti, ameteala asta, bat-o vina!, s-a cam jucat cu nervii mei… Am mers ca un melc impleticit, m-am tamponat de mai toate carucioarele, preturile nu am putut sa le disting decat cu greu… What the hell? Sa fie de la prea multele tigari fumate, de la faptul ca nu am avut chef sa mai mananc azi?
Acusica stau si sorb un energizant, mai devreme m-am amuzat la un Stand Up Comedy pe HBO, am ciulit urechile la stirea ca Bahmuteanca si-a tras si ea, vezi Doamne, blog…
Chiar sa fi ajuns la adevaratul “carrefour de la vie?” Si, ce e mai trist, sa fi ramas impotmolita acolo, fiind prea mioapa sa mai disting “le chemin qui compte?” Naiba stie… Sunt mult prea ametita, amortita, sictirita…
In schimb, am pofta de o inghetata mare de vanilie… Ptiuu, uitai sa cumpar! Alta data, la o noua rascruce de drumuri…

Chiar daca baba asta e de fier si de multe ori ma arde la serviciu cu ditamai lista de erori, in timpul vizitei in Romania a dat dovada de o incredibila caldura, aducand cookies si glumind a lot. Ca de atunci se pare ca si-a uitat fateta asta, odata intoarsa la Brighton, ori face doar pentru a ma determina sa fiu mai sigura pe mine, e partea a doua… Iata ce am descoperit facandu-mi ordine prin mail… Are haz baba cateodata. Enjoy!

In cinstea nemiloasei Annemie

“I’m working really hard, honestly. Spotted this in my email, funny one!”

Annemie

Read through to the end……

Today is International Disturbed People’s Day

Please send an encouraging message to a disturbed friend… just as I’ve done.

I don’t care if you lick windows,

take the special bus

or occasionally pee on yourself..

You hang in there sunshine, you’re friggin’ special

Every sixty seconds you spend angry, upset or mad, is a fullminute of happiness

you’ll never get back.

Today’s Message of the Day is:

Life is short, Break the rules, Forgive quickly, Kiss slowly, Love truly,

Laugh uncontrollably,

And never regret anything that made you smile.

M-am trezit pe la pranz… Destul de dizzy… Cred ca nici daca m-as fi dus la cea mai hard party sau as fi baut Martini toata noaptea, nu puteam sa ma simt mai rau… Cam ca asta mic din poza…
Se anunta iarasi o zi palpitanta, tocmai am aflat ca se mai logodeste o prietena, veste menita sa imi provoace dureri si mai mari de cap (ia mai lasati-ma cu casatoriile voastre, cu excitarea de care dati dovada, cu albul rochiilor, cu verighetele cumparate din timp, cu divortul de peste 10 ani, cand ea a devenit intre timp o balena gratioasa iar el un chel frustrat)… Nu va e bine, oameni buni? Un act mai nou conditioneaza iubirea eterna? Bullshit! Nu imi plac copiii, nu vreau sa ma leg la cap fara sa ma doara de vreme ce mi s-a spus de n ori ca sunt prea crizata ca un barbat intreg la minte sa reziste langa mine, nu cred in casatorie, nu cred in fidelitate… Pe taica-meu nu sa il iert jamais pentru ca a parasit-o pe mama exact cand s-a imbolnavit, cand avea nevoie mai mult ca oricand de el, numai ca sa se duca dupa alta…
Ma rog, m-am aberat destul… E cazul sa mettre fin… Sunt chiar dizzy si sicti, domle… Ma pregatesc mai pe seara sa trec prin Carrefour sa imi iau de ale gurii… Fara barbat, copii etc., ma impac cu ideea ca o sa ajung la fel de sexy ca mademoazela asta….

Dupa o zi de rahat la serviciu, in care am primit nenumarate mail-uri cu “please do this, please do that”, dupa inevitabilii nervi ce se vor inmulti frumusel luni iarasi sub presiunea timpului nebun de sfarsit de luna, dupa aproape un pachet de tigari fumat, sa dea dracu’ daca pot sa ma mai bucur de seara asta blestemata de vineri…
Pe drumul la intoarcere m-am bucurat, in schimb, copilareste de picurii de ploaie ce imi cadeau pe fata, pe par, pe ceafa… da-l dracului de machiaj, da-le dracului de haine ude, de balti, de cretini care nu te lasa sa traversezi, doar pentru ca se grabesc si ei sa se delecteze cu seara asta de vineri…
Ajunsa acasa, am deschis laptopul si m-am pus pe googleuit. Daca in urma cu cateva luni nu concepeam sa imi pierd vremea citind bloguri, se pare ca de cand mi-am tras si eu unul amarat, a dat strechea si peste mine… Semi adormita, in pofida Red Bull-urilor baute la serviciu, dau peste blogul unui nene care a avut se pare aceeasi satisfactie copilaresca ca si mine de a merge alene pe sub picurii de ploaie… Cica si-a retrait in acel moment o parte din ploile de vara din copilarie, eu, in schimb, mi-am adus aminte si de stelutele de zapada din par, de roua de pe frunze de la inceputul fiecarei primaveri, de bruma depusa a fiecarei toamne… Ce ti-e si cu femeile astea…cum incearca ele sa infrumuseteze totul si au o parte de o imaginatie excesiv de bogata cateodata…
Fa ca si cum ar fi the first day of the rest of your life, ca tot mi-am facut ordine prin folderele cu muzica si am dat si peste Tom Novy asta… Misto indemn…
Starea de spirit s-a imbunatatit simtitor cand am dat peste niste poze de veritabili pitzi si cocolari pe arhicunoscutele site-uri… Am inceput sa rad cu lacrimi de unele comment-uri… Oare naibii peste catva timp o sa ma vad si eu intronata la loc de cinste pe “Pitzipoanca?” Ca tot sunt platinata si am avut niste tentative de a poza in lenjerie, cu tatuajele la vedere, acum ceva vreme… Plus de a posta pozele respectivele pe “hai faiv” ca sa ma vada si alte specimene… O,Doamne! Multa minte imi mai trebuia… Pai ce naibii sa mai citesc atata Leibniz, Levinas sau Heidegger? Numai decrepiti…Hmm… boring… Mai bine deveneam si eu o mini pitzi, imbracata in rosu… E drept ca nu am ajuns pana la stadiul de a face “une passion” pentru auriu sclipicios sau roz bonbon… Deh… aere de studenta pitzi…
Acum, tinand cont ca am deviat subiectul in mod frapant, dar totusi sa revenim din nou (imi vine sa ma arunc in fata metroului si sa ii silesc sa sara cu mine pe toti cei care folosesc asemenea pleonasme, tautologii, chestii care iti jignesc bruma de corectitudine gramaticala ramasa dupa atatia ani de frecat menta prin scoala!!)… Ce naiba sa fac in seara asta de vineri? Sa vizionez un muvie? Sa ascult niste Billie Holiday? Sa plang ca am prea putin si ca vreau tot mai mult? Ca existenta mea de mini pitzi nu este aurie, ci doar exasperant de monotona, de prafuita, de echivoca? Hmmm…

Sa fii empatic, sa iti pese cat de cat de cei din jur, sa incerci sa le alini suferinta macar cu o vorba buna, sa le vii in intampinare, sa mai iesi din nesimtirea si indiferenta ce ti-au devenit intre timp adevarata platosa… Sa faci naibii niste gesturi, zic eu normale, ca doar d-aia cica suntem animale sociale…

Azi i s-a facut rau unei colege la serviciu… privindu-i fata descompusa, mi-am adus aminte ca mai ani in urma mi s-a intamplat si mie sa am o cadere de calciu la metrou… Insa, spre deosebire de colega, care a primit ingrijirile cuvenite, nu a fost nimeni atunci sa ma ajute sa ma ridic, sa imi ofere apa sau mai stiu eu ce… NIMENI…

De ce naibii am devenit atat de indiferenti? Mi-aduc iarasi aminte de socul simtit cand am pasit pentru prima oara in micul, dar execrabilul Paris… Venind dintr-o urbe mai mica si, ce e drept, in multe privinte, mult mai civilizata, am ramas neplacut surprinsa de cat de grabiti, nesimtiti, barbari in “cuget si in simtiri” pot fi unii bucuresteni, urmarindu-si doar propriile interese sau, ma rog, cai de urmat… No offense!

De altfel, intentionez sa o aduc si pe mama aici, pentru ca nu se mai poate descurca singura… Sufera de scleroza in placi, aviz cretinilor care o confunda cu schizofrenia!… In halul in care merge, mai mult ca sigur ca nici un bucurestean ciumeg cu masina straineza nu ar astepta-o sa traverseze trecerea de pietoni, ar fi bruscata, imbrancita… Si ce e mai dureros, nimeni nu ar avea rabdarea necesara sa o ajute… Spre deosebire de Ploiesti; si nu mint cand afirm ca nu o sa vezi pe acolo, oricat de grabit ai fi in calitate de sofer, frustrati claxonand isteric, depasind neregulamentar, injurandu-se, batandu-se etc… Vai de mama lui de mic Paris isteric si isterizant…

Oare apa potabila, aerul respirat, culoarea cerului sa fie cauza unor astfel de stari “maladive”, de iesiri ce nu isi iau locul? Oriunde intorci capul, poti citi stresul, nervii care o iau razna in privirile celor din jur… Esti servit cu sila, doctorii te lasa sa zaci prin spitale, asta in caz ca nu esti plimbat pe la mai multe, liceenele se apuca de facut filme porno, scolarii, ca nu mai are niciun sens sa ii numesti liceeni, de vreme ce incep si ei de la o varsta frageda, vin cu sabii ninja la scoala sau cad in coma alcoolica frecvent, vanzatoarele crizeaza daca ai tupeul sa pui sub semnul intrebarii calitatea produsului servit, a serviciului prestat, a mamei ei de viata si de tot… Lume nebuna, nebuna!

Pai atunci cum naiba sa ma mai mire cand vad oameni gata sa se paruiasca dis de dimineata in aglomeratia de la metrou, doar pentru ca unii traverseaza mai incet pasajul de la unirii? Sau cand vad proaste care cheama liftul in sens invers, doar de “fun”? Sau cand vad aurolaci in stare de euforie, batrane cautand in tomberoane pe drumul spre casa?

Iar cand mai lesina o duduie pe strada e de-a dreptul hilar, ori e drogata, ori cine stie de ce boala contagioasa sufera… Se uita insa ca si astia din jur, bucurestenii get beget, sufera de o boala mult mai grava… Se numeste INDIFERENTA si se pare ca inca nu s-a gasit remediu pentru ea, atat timp cat viata asta are un ritm mult prea galopant in conceptia multora…

Insul care nu se are decat pe sine ca scop traieste într-o dezolanta tautologie sufleteasca.

Paleologu